Arhive lunare: august 2019

undercloud 12

Începe UNDERCLOUD 12!

Ajuns la cea de-a 12-a ediție, UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România va avea loc anul acesta în perioada 23-30 august, la Muzeul Țăranului Român. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performanceuri, spectacole de dans, concerte și experiențe artistice unice.

Biletele s-au pus în vânzare pe mystage.ro și pe Eventbook.

Ediția din 2019 își propune să vorbească despre curaj și asumare într-un context cultural și artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituțiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent. Festivalul UNDERCLOUD s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă și a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de spectacole reprezentative, curajoase, unice.

Am născut acest festival și l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experiențe cu sens și să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultățile întâmpinate. Asta vom face și în ediția de anul acesta când nu avem niciun sprijin de la stat, dar avem aceeași nevoie artistică. Promisiunea este că la UNDERCLOUD veți găsi aceeași calitate și atmosferă, indiferent de piedici”, a declarat Chris Simion – Mercurian, directoarea festivalului. Citește în continuare Începe UNDERCLOUD 12!

Bucharest International Dance Film Festival

O nouă ediție a Bucharest International Dance Film Festival

Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, va avea loc între 4 – 8 septembrie, la București.
Tema celei de-a cincea ediții a BIDFF  – The Network/ Rețeaua – marchează începutul unei noi faze de dezvoltare a festivalului, atât prin integrarea în programarea oficială a filmelor din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni, cât și prin inițierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice dedicat scenariilor de mediu și lungmetraj care se află în prima fază de creație.

„Ne dorim să conectăm artiști, producători, selecționeri și jurnaliști care chestionează viitorul corpului, printr-o manifestare artistică în care hibridizarea devine un pilon important pentru inovație. Pe de altă parte, vrem să avem o perspectivă cât mai realistă la nivel internațional, în ceea ce privește mijloacele de producție ale unui film de dans, hot spot-urile creative și colaborările din interiorul comunității din care facem parte.”, a declarat Simona Deaconescu, Director Artistic. Citește în continuare O nouă ediție a Bucharest International Dance Film Festival

Festivalul Película – o nouă ediție în septembrie

Cea de-a patra ediție a festivalului Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA! va avea loc între 11 și 15 septembrie 2019, la București.

Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și alte spații alternative din București, publicul va putea descoperi culturile altor țări, diferențele și similaritățile dintre România și zona Ibero-Americană. Festivalul se concentrează pe cultura acestei zone și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea, muzica, expozițiile, cu poveștile celor îndrăgostiți de această lume plină de pasiune și umanitate, pentru o experiență unică. Citește în continuare Festivalul Película – o nouă ediție în septembrie

[Cronică de film] Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw

Mai furios, mai funny și cu niște imagini în slow motion atât de cool că zici că-s desenate – cam așa aș descrie cea mai recentă producție a francizei Fast & Furious.

Noul Fast & Furious este un spin-off și îi are ca protagoniști pe Luke Hobbs (Dwayne Johnson) și Deckard Shaw (Jason Statham). Niciun picior de Vin Diesel! Știu că e greu de imaginat un asemenea film! Dar cu câteva apariții mega amuzante, Deadpool-ish, a la Ryan Reynolds. Pluuus un Kevin Hart care apare fix când nu te aștepți și rupe sala în două de râsete!

Povestea filmului e simplă, niște bad guys au făcut un virus super nașpa cu care plănuiesc să curețe ușor lumea, dar o agentă MI6, Hattie Shaw (Vanessa Kirby) reușește să-l fure de sub nasul lor. Toată lumea crede că ea a trecut de fapt în cealaltă tabară, norocul ei este că fra-su’ e nimeni altu’ decât Deckard Shaw. De aici începe cu adevărat acțiunea filmului, așa că mă opresc din scris ca să nu-mi scape vreun spoiler.

Citește în continuare [Cronică de film] Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw