5 chestii faine despre Borșa, Maramureș

Tocmai ce m-am întors din Borșa, unde am fost pentru prima oară în viața asta de Gulie. Am umblat, am vizitat, am descoperit, am stat de vorbă, am mâncat, am băut și iată ce chestii faine am aflat despre acest oraș din nordul țării:

1.Borșa este una dintre cele mai lungi așezări din țară. Măsurat de la un capăt la celălalt, orașul se întinde pe 52 km. Să te duci în vizită la neamuri e o adevarată excursie! Decât să te duci la magazin după ceva bun, mai bine te declari oficial la dietă! Sau iei bicicleta, așa cum am făcut noi cu superbitățile de fatbike-uri de la Pegas!

2. Cel mai vechi telescaun de două locuri, fabricat în România și care încă funcționează se găsește în Borșa. Este vorba de telescaunul care face legătura între Complexul Turistic și platoul Runc. Această instalație a fost pusă în funcțiune în anul 1986 și de atunci a funcționat neîntrerupt. Iar noi ne-am plimbat cu el 🙂

3. De 14 ani încoace, locuitorii și turiștii sărbătoresc Serbările Zăpezii, 2 zile de tradiții, distracție, voie bună, concerte, mâncare tradițională, concursuri și multă zăpadă.
Special pentru aceste zile am fost și noi în Borșa și faza tare e că de Serbările Zăpezii chiar a nins! A nins ca în povești mai bine de 24 de ore! Ce poți să îți dorești mai mult?!
Skiorii s-au bucurat de un strat proaspăt de zăpadă, copii s-au pus pe o bulgăreală zdravănă, vinul fiert a alunecat și mai bine, iar eu m-am bucurat de peisaje rupte din povești d-alea faine!

4. Portul popular este incredibil de frumos și complex. În cea de-a doua zi a Serbărilor Zăpezii a avut loc parada gospodarilor, prilej ideal să studiez și pozez fiecare costum popular, fiecare căruță decorată și fiecare cal îmbrăcat în straie de sărbătoare!
Cei mai pricepuți ca mine știu să descrie așa cum trebuie portul: costumul femeiesc se compune din năframă în diferite culori, zgărdan din mărgele, cămașă dreaptă cu motive ornamentale, pieptar în formă de vestă confecționat din blană de miel, zadii în dungi late, baiere care se înfășoară în talie, sugna de diferite culori, iar in picioare, femeile poartă opinci din oargă. La bărbați, cușma e de bază. Apoi cămașa, care este scurtă cu mânecă largă, fără guler, cioarecii, un fel de pantaloni groși din lână, pieptarul, care este confecționat din piele de miel și este cea mai deosebită piesă din portul popular al borșenilor.

5. Orașul Borșa se află foarte aproape de unele din cele mai faine obiective turistice maramureșene. Parcul Național Munții Rodnei este imediat peste deal, cum ar veni, Rezervația Pietrosu Rodnei este chiar vecina orașului, iar peste dealul celălalt este Baia Borșa și ale sale izvoarele cu apă minerală. La 20 de minute de mers cu mașina se află lacul ăla care m-a terorizat în școală, Lacul Iezer.
Cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m și cu un nume învăluit în mult mister, Cascada Cailor, se află și ea la o aruncătură de băț de Borșa. Pentru cei care vor să descopere și din obiectivele religioase, Biserica de Lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril se află chiar în centrul orașului. În Pasul Prislop (cel mai înalt pas rutier din România, 1416 m) puteți vizita Mănăstirea Prislop.

Bonus: 6. Borșa poate părea o destinație turistică îndepărtată și izolată, dar ăsta vară Borșa a fost vizitată și de 2500 turiști pe zi! Chiar și acum când am fost noi era multă agitație! Localnici și turiști deopotrivă, coborau pârtia pe skiuri sau placă, se dădeau cu sania, se plimbau prin stațiune sau împrejurimi și roiau pe la tarabele cu mâncare ca albinuțele la flori de primăvară.

N-am mai fost eu la Borșa, dar și când am fost am prins un festival super fain, într-un decor de poveste, cu o gașcă super nebună! O fi adevărat ce se spune: toate la timpul lor.

Povestea acestui weekend în imagini o găsiți chiar în acest album.

Și acum ca la Oscar:
Mulțumesc Diana pentru că te-ai gândit la mine!
Mulțumesc Neverland Place pentru invitație și pentru toată experiența!
Mulțumesc Primăria Borșa pentru amabilitate și pentru că ne-ai pus la picioare tot orașul!

3 comentarii la “5 chestii faine despre Borșa, Maramureș

  1. Am fost prima data la Serbaril Zapezii a fost super fain distractie maxima si zapada la greu ceea ce noi in Banat nu prea avem

Lasă un răspuns