Arhive categorie: Funny Stories

Cum mi-a facut mama seara mai interesanta

Ca tot este acea luna in care este celebrata si rasfatata femeia si mai ales mama, sa va spun o poveste despre mama mea. Cred ca asta a fost si ideea all along, pe principiul „pe vremuri aveam un intreg folder intitulat <cu mama la cumparaturi> si acum de la faza cu inelul n-am mai aparut pe blog! Something must change!”.

Povestea „cum mi-a facut mama seara mai interesanta”, cunoscuta si ca „Gulia izotata de restul lumii” sau „Sa ai telefon si sa n-ai ce sa faci cu el” incepe intr-un mod foarte clasic: eram la birou cand…

E nevoie totusi de putin context: toata familia are abonamentele de telefonie mobila pe acelasi nume. Da, probabil dupa ziua asta o sa iau in considerare varianta trecerii abonamentului meu pe numele meu 🙂
Taica-miu se bucura de un telefon nou, dar pentru a se bucura pe deplin avea nevoie sa isi schimbe SIM-ul vechi cu unul nou, ca e mai micut si mai dragut. Evident, treaba asta a cazut pe maica-mea.

Deci eram eu la birou cand primesc pe whatsapp un mesaj de la maica-mea. Zicea „hello”…
Avand treaba, am preferat sa o sun decat sa astept pana isi gaseste toate tastele.
Si ce sa vezi? Nu mergea sa o sun? Incerc de vreo sapte ori, nu se conecta, nu scotea niciun sunet, nu forma dom’le! Asa ca mai sun o data, dar nu duc la ureche si vad ca imi apare un mesaj dragut „Neinregistrat in retea”. Raman blocata pentru cateva secunde si apoi apas „ok” pentru ca aia era singura optiune. Ma uit la bara de semnal si vad ca era cercul ala taiat. „Ma, voi aveti semnal?” intreb eu in gura mare in birou. Raspunsurile au venit in priviri dubioase. „Ooook, deci aveti” zic.
Ma gandeam ca prea am laudat telefonul in ultimile zile si si-o fi luat-o-n cap, asa ca un restart nu a stricat nimanui niciodata, imi zic.
Dupa 4 restarturi eram intampinata cu aceeasi lipsa de semnal..Incepe sa fie chiar dubios.

Ma resemnez cat de cat, pe principiul „o sa isi revina” si intru pe whatsapp pentru ca traiasca wireless-ul!

A urmat o conversatie absolut stiintifico-fantastica cu maica-mea:
Eu: ceva nu imi merge. Ia incearca sa ma suni tu.
Ea: Eu ti-am dezactivat SIM-ul. No panic! Unde esti?
Eu: Ceeeeeee? La birou
Ea: E dezactivat. Ai SIM nou!
Eu: ioooo? De ceee? Trebe sa ma duc la film!
Ea: Sa ne intalnim sa-ti dau SIMu?
Ea: Daaaaa. De ce mi l-ai dezactivat?
Ea: Nu poti fara tel pana diseara?
Eu: mor!
Ea: Bine ca mi-am dat seama si m-am intors
Eu: Stii ca nu io aveam nevoie de SIM nou, nu? Unde te-ai intors?
Ea: Sa rezolv

Si aici am cedat! Ma simteam ca in filmele alea cand ajunge personajul in corpul sau peste multi ani si nu intelege nimic din ce se intampla! Bun, nu am semnal pentru ca mi-a dezactivat maica-mea SIM-ul vechi si mi-a facut unul nou. Dar de ce a facut asta? Abia imi schimbasem SIM-ul anul trecut! Si despre ce dreaq vorbese in mesaje? S-a intors unde sa rezolve ce? Si totusi ce a avut cu SIM-ul meu?

Inainte sa fug spre film am avut totusi inspiratia sa ii dau un mesaj pe facebook lu’ Dudus. Sa ma astepte la loc fix, like back in the old days, ca n-am cum sa dau de ei.

E ingrozitoare senzatia sa iesi in lume fara sa ai posibilitatea sa suni sau sa intri pe net.
Si mai ales cand karma rubs it in your face…
Stii cum e cand ti-e greata si toata lumea in jurul tau mananca? Sau cum e cand te apasa rau vezica si susura vreo strasina sau ploua?
Asa eram eu in drum spre cinema…bai absolut toata lumea in jurul meu vorbea la telefon, pana si un bebe avea un telefon d’ala de jucarie! Imi aminteam numa chestii pe care nu le puteam face, ca trebuie sa sun pe cineva, sa dau sms cuiva si sa trimit un mail…Si totusi de ce mi-a dezactivat SIM-ul????

Ajung intr-un final acasa, cu o falca scoteam flacari, cu cealalta radeam! Maica-mea ma astepta razand cu lacrimi. Si am inceput sa ne povestim fiecare varianta.
Cum suna povestea din partea ei?
Se duce la magazin, zice ca are nevoie de un micro SIM, rezolva rapid, iese din magazin si se indreapta catre casa.
La un moment dat se gandeste sa ma sune si pe mine sa imi spuna ca a reusit sa ii schimbe SIM-ul lu’ taicamiu, numa ca ce sa vezi? Nu merge sa ma sune!
Si (culmea!) isi da seama ca a facut o prostie! Se intoarce in magazin, unde evident se adunase puhoiu’ de lume! Ajunge la aceeasi vanzatoare „si sa vezi fata, faza amuzanta! Stii tu SIM-ul ala de mi l-ai dat mai devreme, imi mai trebe unu’, hai sa il facem pentru numaru’ lu’ ta’su’ de data asta”.

Uite asa a scos maica-mea din „circuit” doi Matache intr-o singura seara!
Cea mai buna gluma ii apartine lu’ taica-miu, care se gandea ca daca el are SIM-ul dezactivat si eu am SIM-ul dezactivat, oare nu putem sa ne sunam intre noi, astia dezactivatii?

Ca sa inchei pe o nota moralizatoare, sa nu para un articol fara esenta, va spun numa’ atata: mama e numa una, but better do your own shit!

 

Ziua Parcului IOR

Zilele acestea Parcul IOR imiplineste 50 de ani. Pentru ca am crescut aproape impreuna o sa incerc sa va povestesc cate ceva din tineretea lui.
Am citit comentarii pe net in care lumea se intreaba de la ce ii vine numele… Ei bine, da, oricat de incredibil ar parea numele lui vine de la Intreprinderea Optica Romana aflata in apropiere. Parcul a luat nastere prin anii 65-70, odata cu cartierul Titan.
Tot atunci s-a impus si construirea unui pod peste lac ( actuala strada Liviu Rebreanu) si prin 72-73 a fost introdus si tramvaiul. Se povesteste ca inaugurarea a fost facuta de ” tovarasul” in persoana, cu un tramvai tras de cai si plin de pionieri. Nu stiu daca e reala informatia. Amintirile ceva mai clare le am de prin anii „80 si se sfarsesc prin 90-91. Parcul IOR era impartit in doua: o parte, actualul Parc Alexandru Ioan Cuza era deja amenajat, cu insule, pomi, alei betonate si aceluia i se spunea Parcul IOR, cealalta, actualul parc Titan se numea simplu „Pe balta” si abia incepusera cateva lucrari. In IOR mergeam rar, uneori chiuleam de la liceu si ne plimbam cu barca pe lac, dar asta se intampla rar pentru ca daca se afla, iesea scandal la scoala (in fine, eram si tocilari si nu prea chiuleam). Pe Balta in schimb mergeam des, adica zilnic in vacante. Erau doar cateva alei amenajate, un inceput de loc de joaca pentru copii, pomii erau mici, umbra deloc. Toata vara ne-o petreceam pe Insula ( posibil sa fie Insula trandafirilor, avea niste boschete pipernicite de trandafiri). Nu stiu cum nu faceam insolatie, umbra nu era, creme cu spf nu erau, palarii nu aveam. Desi ne era strict interzis, faceam baie in lac. Parintii ne spuneau tot felul de povesti infricosatoare despre panza freatica a lacului care comunica cu cea din cimitirele din zona, cum sub apa se ascund bolovani si tot felul de fieratanii periculoase. Cert e ca nimeni n-a patit nimic in toti anii aia. Duminica, tot cartierul venea la plaja. Balta se umplea de familii iesite sa-si petreaca ziua la iarba verde.
Pentru noi, era mai nasol cu baia, sigur se gasea vreun vecin ” binevoitor” sa ne anunte parintii. Seara se transforma in promenada…toata lumea iesea la plimbare, asa neamenajat cum era.  In urma lucrarilor ramasese un deal de pamant. Iarna se transforma in derdelus. Cand era suficient de frig si lacul ingheta zdravan, devenea patinoar in aer liber ( nu cred ca exisa vreunul oficial la vremea aceea). Bine, uneori se mai spargea gheata, dar nu-mi amintesc vreun final tragic. Si, daca vreodata auziti o poveste cu un pusti care a fugit de acasa si a locuit cateva zile intr-o salcie… sa stiti ca e adevarata.:)

Un articol de Diana 🙂

Cea mai tare chestie de la concertul VUNK

Aseara, 7 octombrie, a avut loc la Sala Polivalenta inca un spectacol (ca deja nu poti sa ii mai spui doar concert) marca Vunk.

Da, a fost super tare! Un spectacol adevarat, o selectie misto de piese (inca nu mi-am regasit vocea) si atmosfera misto rau!

Da, s-a intarziat putin. Dar acum pe bune, voi ati ajuns la timp? Hai sa o luam asa, eu una am ajuns fix dupa Robin and the Backstabbers. La ora la care lumea deja incepuse sa comenteze ca baietii de la Vunk nu’s punctuali, alti oamenii abia intrau in sala (si erau multi!), iar trupa deja se instalase pe scena (avantajul de a sta in fatza e ca vedeam picioarele pe sub ecranul ala mare). Deci, pana la urma, cine nu e punctual?

Concert Vunk, Un nou univers, Sala Polivalenta

Oricum, nu despre asta vreau sa scriu. Probabil deja ati citit sau veti citi prin alte parti despre concertul in sine.

Haideti sa va povestesc eu cea mai tare faza de aseara. Faza care intra clar in categoria „Gulio, numa’ tie ti se putea intampla asa ceva!”.

O sa descoperiti cu timpul, asa cum au descoperit deja cei care ma cunosc, ca uneori vad sau aud niste lucruri pe care altii nu le observa (de aici deja celebra vorba „numa’ tu puteai sa dai peste asa ceva”). Alteori traiesc niste momente incredibile (zau, uneori cred ca pentru mine s-a inventat expresia „numa’ tie ti se putea intampla asa ceva!”). Bai ai putea zice ca toate fazele astea sunt inventate, dar zau daca am atata imaginatie!

Revenind la poveste.

Si cantau baietii de la Vunk pe scena mai spre sfarsitul concertului. Cand deodata, Cornel si Maga incep sa cante din partea opusa scenei! Adica pe acolo pe unde intri in sala. Wow! Deschidem o discutie lunga, ne imaginam scenarii, pe unde or fi luat-o, dar ce au facut? Mai cantam un vers. Una alta. Cand deodata cei doi dispar, „ah, sigur o iau prin exteriorul scenei, pana in backstage”. Aproape ca ne intoarcem cu fatza din nou spre scena.

Panorama Concert Vunk, Un nou univers, Sala polivalenta

Cand, ne trezim cu ei langa noi! Luasera drumul cel mai scurt din spatele salii si pana la scena, care al naibii cel mai scurt drum dadea fix printre noi!

Si mergeau cei doi good lookin’ fellas ţanţoşi, cu privirea in sus, mandri, voiosi, voinici, etc. Si ajung in dreptul nostru. Noi cantam, priveam cu admiratie, eram cumva pierduti in alt univers (drept dovada ca n-am facut nicio poza…filmulet…ceva!). Cand, deodata, realizam! Bai astia daca mai fac inca un pas, vor cadea in bot!

Asa ca il apucam delicat pe Cornel de mana, iar eu ii spun „Aici facem un pas MAAAAREEE!!!”

Omu’ putin perplex, se uita la mine, se uita in fatza, apoi se uita in jos si face pasul maaaaareeee.

Vine si Maga, la fel, mandru, drept, privirea inainte. Eu, din nou, il apuc de mana, „Acum facem pasul MAAAREEEE!”.

Asa ca, dragi fani Vunk care ati fost aseara la concert, daca ati observat un mic spatiu dubios in melodia aia, a fost pentru ca cei doi s-au blocat in faţa muntelui de haine si in faţa adidasilor lui Sorin!!!

Daca nu ar fi venit ajutorul nepretuit din partea Guliei, cu siguranta Cornel si Maga mi-ar fi cazut la picioare, literally!

Cu mormanu’ de haine banuiesc ca va e clar ce era. Dar ce cauta o pereche de adidasi? Pai, dupa cum fetele se vaita de picioare dupa o zi petrecuta pe tocuri, ma gandesc ca ceva asemanator se intampla si dupa ce alergi la maraton! Pentru ca da, Sorin a alergat duminica la maraton, iar miercuri a ţopăit in picioarele goale la concertul Vunk!

Hello Adidas & Adidas! Sorin barefoot @Un Nou Univers
Hello Adidas & Adidas!
Sorin barefoot @Un Nou Univers

Pentru ca Gulia a fost la concertul Vunk sa se distreze si nu sa fotografieze, nu are cu ce sa va incante ochii.

Noroc ca mai tanarul decat mine, Dragos, este ceva mai multi-tasking. Asa ca priviti aici cam primele fotografii aparute dupa spectacol!

Later edit: niste super fotografii de la concert chiar aici!

Primul telefon al Guliei

Gulia este o colectionara. Bai dar toate tampeniile le gasesti la ea prin cutii si dulapuri!

Uite, spre exemplu nu poate sa se desparta de vechile telefoane mobile. De ce? Pai, asa e cu prietenii buni, chiar daca v-ati certat sau ati apucat-o pe drumuri diferite, tot ramane acolo in pipotzica si nu il poti arunca la gunoi!

Primul telefon al familiei Guliei a fost o caramida, but not your usual suspect! Nu e Nokia, e un telefon Bosch, super colorat & fun pentru timpurile alea. Ecran evident monocrom, butoane, raspundeai cu verde, inchideai cu rosu. Clasic! Bosch phone

Acu’ pe bune, cum sa nu vrei sa pastrezi asa ceva? Cool lookin’ fella, right? Bosch-ulica aici de fatza, a insemnat mai mult decat o caramida frumos colorata care te facea mai jmecher decat restu’ lumii. A fost chiar un pas gigantic spre lumea moderna cu care suntem acum atat de obisnuiti!

Imi amintesc ca era in vacanta cu ai mei, pe un varf de munte…chiar eram pe un varf de multe! Facusem ceva traseu si ajusesem sus, sus! Taica-miu se opreste brusc si perplex din mers si zice „I-auzi! Suna!”. Pe vremea aia nu te grabeai sa raspunzi. Mai intai ramaneai putin blocat ca poti vorbi cu cineva de oriunde ai fi! Si ca aveai semnat in mijlocul pustietatii! Bine, asta poate sa te mire si azi! 🙂

Si imi mai amintesc ca il foloseam si eu! Nu sa vorbesc, ca era pe bani! Dear parents of Gulia, daca v-ati intrebat in nenumarate randuri de ce uneori trebuia sa incarcati mai des bateria lu Bosch-ulica (adica probabil o data pe saptamana, in loc de o data la doua saptamani ca in mod normal), aflati ca in scoala generala imi dadeam bip-uri cu colegii. Cred ca azi l-as spanzura p-ala care mi-ar da bip-uri in continuu (sa nu va vina idei!), dar atunci era fun! De fapt atunci comunicai prin bip-uri! Fascinant, stiu!

Primul telefon al Guliei a venit ca un cadou din partea alor mei cu ocazia ca „a intrat fata la liceeeu baaai!!!”.

Eu mi l-am ales. Stiu ca am stat zile intregi sa fac research, iar pe vremea aia nu era as easy as googling it!

Sony Ericsson

Sony Ericsson

Super mega telefon, daca imi permiteti! Micutz cat sa stea comod in buzunar, cu ditai ecranu’ cat sa vezi perfect pozele…and look at the back!!!

As fi putut fi a selfie diva inca de pe atunci! Aia e o oglinda langa camera foto, nu e blitz!

Telefonul asta mi-a fost un bun prieten tot liceul, a surpris pentru mine cele mai faine momente, m-a ajutat sa comunic si, ce sa mai, imi stie toate secretele de atunci!

Si da, 10 ani mai tarziu inca functioneaza si arata perfect!

Imi plac provocarile astea invaluite in nostalgie, asadar multumesc computerblog.ro pentru ocazia de a deschide cutii cu amintiri!

Cine inca mai are primul telefon sa ridice mana sus si sa strige „eeeuuu”!!! Apoi sa ne spuna si nou in casuta de comentarii mai jos!

Viaţa pe băţ

Viata, in toate aspectele ei, este atat de complicata incat uneori simti ca esti pe marginea prapastiei…sau in varful unui zgarie nor, iar cea mai mica greseala poate rezulta intr-o cadere libera! Foarte putine lucruri sunt simple sau vin de la sine, de foarte putine ori ne ajuta norocul…

Si ma gandesc cu groaza la sarmanii oameni care simt ca le lipseste ceva, ceva fara de care nu ar putea iesi din casa, ceva fara care nici in casa nu le e prea bine, ceva care vine ca o extensie a lor, ceva de nepretuit caruia ii incredinteaza chiar si cel mai bun prieten al lor, ceva care a aparut pe lumea asta abia de vreun anisor or so, ceva cu un nume simplu….Selfie Stick!

Sursa: cnbc.com
Sursa: cnbc.com

Pai numai pe site-ul unui magazin online vor gasi 97 de betze dintr-un total de 190 de altfel de accesorii pentru telefoanele mobile! 97 de betze!!! 97!!!

Cum sa aleaga saracul om un batz din 97? E inuman! E cumplit! E tortura!

Cum alegi? Mari diferente intre ele, eu, sa stiti, ca nu vad! Diferenta cea mai mare e de pret, cel mai ieftin e 25 de lei si la polul opus e un batz de 10 ori mai scump. In rest … unele se conecteaza prin bluetooth, altele prin mufa de casti. Au tot soiul de culori, cateva marimi…si cu toate astea sunt 97 de selfie sticks!!!

Si uite asa ne complicam noi viata cand sunt atatia trecatori binevoitori in jurul nostru, gata sa ne surprinda intr-o poza. Chit ca poza se intituleaza „fetzele fraierilor cand si-au dat seama ca raman fara telefon”!

Hai sa nu credeti acum ca’s total impotriva selfie stick-urilor, am o problema numai cu avalansa asta de betze colorate! Ca in rest, da, recunosc, pot fi de ajutor. Uite, e evident ca tipilor astora n-avea cine naiba sa le faca o poza! Poate doar vreun norisor, dar cum n-are whatsapp, n-avea cum sa le trimita poza!

PIC BY ALEXANDER REMNOV / CATERS NEWS - (PICTURED Alexander Remon (Green Tshirt) Danila (Sunglasses) and Eric (pink and white T-shirt) take a selfie at the top of The Centre Tower, Hong Kong, China) These breath-taking images taken from the top of skyscrapers are wrong on so many levels. Captured using a specially adapted selfie stick, the sweat inducing images show the lengths some people will go to for the most extreme self portrait. Pictured at heights over 360 metres in the air, the nerve shredding photographs show the group of photographers dangling by one hand and even tip-toeing across tiny ledges. Seemingly unfazed by the dazzling heights, the barmy bunch ventured around the city of Hong Kong in search of any building that caught their eye. SEE CATERS COPY **NOT FOR SALE / USE IN RUSSIA / POLAND**
PIC BY ALEXANDER REMNOV / CATERS NEWS – (PICTURED Alexander Remon (Green Tshirt) Danila (Sunglasses) and Eric (pink and white T-shirt) take a selfie at the top of The Centre Tower, Hong Kong, China) These breath-taking images taken from the top of skyscrapers are wrong on so many levels. Captured using a specially adapted selfie stick, the sweat inducing images show the lengths some people will go to for the most extreme self portrait. Pictured at heights over 360 metres in the air, the nerve shredding photographs show the group of photographers dangling by one hand and even tip-toeing across tiny ledges. Seemingly unfazed by the dazzling heights, the barmy bunch ventured around the city of Hong Kong in search of any building that caught their eye. 

Si nu, nu am povestit o drama personala. Este doar o descoperire amuzanta facuta la plictiseala!

Dar acum sunt curioasa, voi cum v-ati ales batzul pentru poze?

Cea mai tare chestie de la Noaptea Caselor

Buuun, ne hotaram noi sa incepem noaptea cu turul de la ora 21.00 prin Mahalaua Matasari organizat de cei de la Home Matasari.

Ajungem noi ca niste oameni mult prea responsabili cu 20 de minute mai devreme. Perfeeect! Sufiecient timp cat sa vizitam casa. Expozitie de pictura. Fotografii. Ia uite si vin rosu!

In strada incep sa se adune din ce in ce mai multi oameni. La un moment dat am crezut ca e noaptea de Inviere si ma simteam prost ca nu am lumanare!

La un moment dat, dupa deja prea mult timp de asteptare (era vreo 21.20), din curte iese un tip cu o scara. Toata lumea cu ochii pe el! Se duce si aseaza scara in mijlocu’ strazii apoi dispare inapoi in curte!

„Hai ca incepe!” zic eu, desi nu intelegeam care e rostu’ scarii in tur, dar nah, nu ma bag. Just wait and see!

Dupa cateva minute acelasi tip iese din curte cu un glob disco in brate! Ma uit mai fascinata dupa el.

Si el ce face? Se urca pe scara cu globul in brate si il atarna de o sarma fix pe mijlocul strazii!

Apoi atentia mi-a fost redirectionata catre un tip care zice: „Stiu ca ati venit aici pentru turul mahalalei, insa stiti cum e cu internetul, a aparut e eroare! Acela e programul nostru de anu’ trecut! Anul acesta nu avem niciun tur!”

Am scos un „aaaaa” de dezamagire si am plecat!

Dar acum ma roade groaznic: CARE E FAZA CU GLOBUL????

[un fel de P] Atentie se dau premii!

In general nu prea castig…ok, who am I kidding?!

Am bagat de-a lungu’ timpului o tona de coduri, am pastrat munti de ambalaje, am razuit, am trimis sms-uri, completat, am introdus in urna….Si nu am castigat NIMIC!

Uite-ma pe mine la un gratar, band singurul Beck’s din marea de bere cumparata. Si ce-mi da mie prin cap? Sa trimit codul de sub cheita! De ce? Pentru ca oricum am un ghinion fantastic, that’s why!

A doua zi, buimaca (let’s just call it that way), era cat pe ce sa sterg sms-ul crezand ca e iar vreun spam.

Deci da, la nici 12 ore de la gratar, am reusit sa castig un 6pack de la Beck’s!

Mama I'm coming home, winner style!
Mama I’m coming home, winner style!

Acum ce sa zic? Tot bag cheite, smartwatchu’ ala imi cam face cu ochiu’! Da’ poti sa stii, poate am fatza si de bmw!

Bottom line is…daca beti Beck’s, nu ezitati sa bagati codurile! Daca am castigat eu, inseamna ca baietii chiar dau premii!
Bafta!

Top 5 chestii pe care le auzi cand te plimbi cu un buchet mare de flori

Dap, saptamanal cumpar un brat maaare de flori pe care le aranjez frumos in vaze si vazute.

Nimic iesit din comun pana aici (ok, poate e putin ciudat).

Cu buchetul pe strada

Dar iata ce imi aud urechile cand merg pe strada cu acel maaaare buchet de flori, un fel de top 5 cele mai tari chestii:

1. A gafat-o grav gagica-su’…clar!

2. Laaaa muuuulti aaaaaaaaaaniiiii!!!!! Pot sa te pup?

3. Uite o florareasa…alba!

4. aaaau! E ziua iubitei mele, chiar acum ma vad cu ea si am uitat sa ii iau flori, iti dau cat vrei tu pe buchetu’ ala!

5. Cat dai firu’ maica?

Buchet de flori

-To be continued-

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa mergi la piesele Teatrului Evreiesc (partea 1)

Trebuie sa incep cu urmatoarea precizare adresata celor care nu ma cunosc (voi, finii cunoscatori sariti la urmatorul paragraf): Nu sunt deloc straina teatrului, ai mei m-au dus la teatru inca de cand eram foarte mica, atat de mica incat nici nu vedeam de balustrada balconului, atat de mica incat ai mei veneau cu biscuiti dupa ei sa hraneasca copilu’ in timpul pieselor (let’s blame that on age, ok?). Nu stiu sa fi ratat prea multe premiere la Odeon, abia pe la sfarsitul liceului am inceput sa trag chiulul din ce in ce mai rau, dar am compensat cu participarea la tot felul de proiecte de teatru independent, fie ca mesteream ceva pe acolo, fie ca invitat.

Acestea fiind zise, sa va povestesc cat de epica am fost azi.

Am avut invitatii la piesa „Teibale si demonul ei” la Teatru Evreisc. Pe invitatii scria data, ora si locatia: Teatrul Mic…mai sa fie..parca era la evreiesc. Verific la ei pe site si chiar asa era, apoi mi-am amintit ca au ceva probleme la sediul lor si au fost nevoiti sa isi mute spectacolele in alte parti. Bineee.

Google -> teatrul mic

Pentru ca, nu-i asa, chiar daca stii ceva e mai bine sa il intrebi si pe Google. Apare harta, zbuf, Bd. Carol. Zic „a bun, just as I thought!”.

Si ajungem noi ca printesele cu chiar 15 minute mai devreme  la …. Teatrul Foarte Mic, unde altundeva?

In our defence, informatiile de acolo sunt foarte confuze, ai casa de bilete si a lu’ ala mic si a lu’ ala foarte mic, ai un calendar pentru ambele teatre, deci cumva dintotdeauna am presupus ca acolo e si sediul Teatrului Mic si sediul Teatrului Foarte Mic, si cand mai pune si Google bulina acolo…deja stii mai bine decat portarul!

Teatrul Mic sau Foarte Mic

Si intra printesele pe usa pe care, ce-i drept, scria Teatrul Foarte Mic, se uita in stanga, nimeni, doar un tv singuratic care vorbea cu peretii, se uita in dreapta, o usa inchisa, dupa 10 trepte urcate (sunt numerotate, asta stiam de mai demult) dam de o gramada de pliante cu piese, nu si asta la care aveam invitatii, normal. Imi amintesc brusc ca ultima oara cand am avut spectacol cu PETEC (check us out) urcam la etajul unu si acolo e sala, urcam si acum, dar cu cat mai urcai o treapta cu atat se facea mai bezna, chiar si asa, nu ne-am dat batute! In sala recuzita pe scaune! Ok, deci nu e aici.

Coboram, mai inspectam putin prin zona tv-ului, care apropo inca vorbea de unu’ singur, in speranta ca ne-o fi auzit cineva si vine sa vada ce-i cu toata agitatia, dar nu! Probabil fusese o poveste de adormit copiii inainte la tv si toate vietatile din cladire picasera in visare…sau poate au fugit sa caute Teatrul Mic…

Iesim si incepem sa inconjuram cladirea (ca niste babe evlavioase si pline de sperante, I might add), pentru ca nu-i asa, sigur, dar sigur sigur, are o alta intrare! Am banuit ca nu e o intrare secreta prin magazinul cu orice la 13lei, asa ca ne-am intors la usa magica. La un semn, toate telefoanele pe Google. In momentul ala, ne abordeaza alte doua printese, care ce-or fi zis „hai sa le intrebam p’astea ca se vede ca sunt pricepute”. Senzational! Da, cautau si ele tot Teatrul Mic! Si cum munca in echipa ruleaza, am descoperit ca e pe strada cu Controlu’. Si uite asa am marit noi grupul de printese si am pornit spre ADEVARATUL Teatru Mic!

Eram sa ratam si Teatrul Mic, momentan plin de schele, inconjurat de moloz, noroc ca mai erau niste doamne care animau peisajul prin zona unde era usa (probabil hostesse sau cliente false :)) ).

Asadar, primul, si poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti despre Teatrul Evreiesc de Stat, este ca multe din spectacolele lor se tin la Teatrul Mic (str. Constantin Mille nr.16), care nu e tot acolo unde e Teatrul Foarte Mic (Bd, Carol, nr. 21). 

Culmea e ca odata ce am intrat in sala mi-am dat seama ca am mai fost si acolo, dar iata cum trec orele si eu tot nu imi amintesc cand si cu ce ocazie….

-to be continued-

Visele devin realitate, trebuie doar sa le cauti…in gradina!

De cate ori ati avut un vis fain si v-ati dorit mult de tot sa se implineasca?

Here at Gulia’s family, se pare ca partea cea mai grea e sa-ti amintesti dimineata ce ai visat azi-noapte, ca de restu’ se ocupa….gradina!
Sfatul Guliei: asa cum v-ati obisnuit sa nu spuneti nimanui ce dorinta v-ati pus pentru ca ea sa se indeplineasca, incercati sa nu spuneti nimanui ce ati visat! Nu de alta, dar daca spuneti s-ar putea sa se intample, intr-un fel sau altul!
The bird

Acum cateva saptamani, dormeam eu linistita si visam ca stateam cu ai mei la masa, in gradina, sub parul inforit (da, era mai degraba acum cateva luni). Cand ridic ochii din mancare (da, si in vise sunt disperata), vad ca pe o creanga din copac era un papagal din ala mare, un African Gray, cu albastru pe aripi. Repede le atrag alor mei atentia, taica’miu sare si prinde papagalu’ ca pe o gaina la tara. Papagalul ajunge la mine in brate, il trimit pe taica’miu fuga la vecini ca au ei o colivie mare pentru el. Pana si in vise sunt vesnic nemultumita, nu putea mah sa fie papagalu verde? De ce e gri?

Si la naiba a sunat alarma si m-am trezit.

Daaaaar, am facut marea greseala de a le povesti alor mei visul.

La cateva zile, inca nu imi dau seama ce a fost cu mine, dar spalam vasele in bucatarie.

Arunc linistita o privire pe geam, si vad ceva colorat printre florile albe ale parului. Batuse vantu’ in ziua respectiva si zic „ia uite ma, iar a zburat un carfur in pom” [nr. Un catalog de la carrefour]. Ma uit mai bine si incep sa zbier „aaaa veniti, veniti repede! Papagalu’!!!!! Visele chiar se…..” si cand sa zic cuvantul magic „implinesc” ma umfla rasu’!

Papagalului ii lipsea perpectiva, 3d-ul, eram cam plat….cam asa ca un carton pictat! Ca doar d’aia ai Gulio tata pictor, sa faca misto de tine cu desene mult prea relistice!

Gulia's parrot

The ring

Ca sa nu fie mai prejos, a mea mama a visat acum vreo doua saptamani ca a gasit o verigheta.

Ne tot aburea si incerca sa gaseasca semnificatii. La vreo doua zile ii arat ca astia de la promenada cautau „stapanul” unei verighete pierduta in mall si speram sa fie the end of it!

Dar nuuuuu…

Alalteieri ma suna. Pe cand il conduceau pe vara’miu, la poarta ii abordeaza un tip, care ce credeti ca aruncase vijelios intr-o cearta cu nevasta-sa peste gard la noi?! Mda, verigheta!

Si-au stat (ei, tipul vijelios si taica’miu cel pictor), si-au cautat-o pana s-a intunecat afar’ si cum nu era inelu’ lu’ Frodo, a refuzat sa lumineze asa ca si-au dat intalnire (same time, same place) a doua zi.

Dar intre timp, mother happened…

The ring

Hopefully THE END!