Arhiva categoriei: Gulia on the road

Gulia se plimba, exploreaza si va poveste si voua!

5 lucruri mișto de făcut în Serbia

Probabil vă așteptați să citiți despre aceleași lucruri pe care le găsiți în orice ghid turistic sau pe orice site despre Serbia…
E normal, e abia al doilea articol din această serie de recomandări while on the road.
Poate încă nu știți că eu cam fug de #1 on tripadvisor, aglomerații, clișee și locuri populare.

Așa că vă spun de la început că în acest articol nu o să citiți nimic despre Belgrad!

(nu mă înțelegeți greșit, este în wishlist, doar că povestea descoperiri Serbiei pentru mine a început puțin altfel, de la coada tripadvisor-ului și (sper) va continua către capitală)

După un drum ce mi s-a părut nu numai interminabil, ci și că ar duce către sfârșitul civilizației, după ce am lăsat în urmă orice urmă de roaming decent și o șosea super prăfuită, pe care se mișcau doar rotocoalele alea de paie ca-n Wild Wild West (și chiar nu e o figură de stil), am ajuns în Subotica.

Orășelul din nordul Serbiei cred că rezumă perfect ideea mea de localitate de provincie și cum ar trebui să fie ea. Am fost surprinsă să descopăr o atmosferă incredibilă, relaxată și caldă, clădiri cu o arhitectură impresionantă, care, deși aveau ceva vechime, arătau impecabil, iar toate astea datorită locuitorilor, niște oameni super …umani, modești, prietenoși, responsabili și…romantici! Pentru că unde altundeva elementul central al arhitecturii întregului oraș este INIMA?!

Așadar, recomandările din acest articol gravitează în jurul acestui superb oraș:

1. La pas prin Subotica

Reședința districtului Bačka de Nord în cadrul Provinciei Autonome Voivodina, din Serbia, este un oraș micuț, de numai 97.910 locuitori (conform recensământului din 2011) și care a fost pus la grea încercare de-a lungul istoriei. Iar asta este vizibil și în zilele noastre. Nu numai monumentele sunt dovezi ale faptelor din trecut, ci și clădirile orașului ce amintesc și în ziua de azi de popoarele care au pus stăpânire pe loc și i-au influențat destinul.

Cele mai multe clădiri importante sunt construite în stilul art nouveau. Una dintre acestea este chiar Primăria orașului Subotica. De afară pare un mare castel de turtă dulce, iar când am pășit în interior chiar am crezut că sunt într-un basm.

Sinagoga din Subotica

Sinagoga din Subotica este un alt exemplu de clădire superbă. Este fascinantă atenția la detalii pe care ahitecții și constructorii acelor vremuri au acordat-o fiecărui element al fiecărei clădiri.

Aș putea scrie pagini întregi încercând să vă povestesc cât de minunat este acest orășel din Serbia și tot n-aș reuși să îi menționez toate detaliile! Sfatul meu este să o luați la pas pe străzile orașului și să vă lăsați purtați de basm, pentru că pe bune cred că de acolo au pornit toate poveștile copilăriei noastre!

2. Palatul Raichle

Chiar dacă este tot o construcție din orașul Subotica, ea are nevoie de un capitol special. În primul rând pentru că este prima clădire pe care am văzut-o în Serbia și nu o să uit niciodată cât de greu mi-a fost să îmi găsesc cuvintele și să mă exprim: w-w-whoa-a-a-a! W-w-w-w-wh-what is t-t-t-t-th-tha-thaaaat? Continuarea 5 lucruri mișto de făcut în Serbia

5 lucruri mișto de făcut în Sulina

Pentru mine anul trecut a fost anul explorărilor. Am ajuns în locuri care erau de mult în wishlist-ul meu și pe care abia așteptam să le descopăr. Am fost cea mai happy să pot călători atât, iar telefonul meu este și acum mândru de câți pași și câte fotografii am făcut. Iar acum mă gândesc că este momentul să vă povestesc și vouă! Cine știe? Poate vă inspir!

Și o să încep cu un anume loc din țara care a fost pentru mine o bună vreme învăluit în mister. Mi se părea ceva fantastic, la care nu are oricine acces, iar poveștile celor care fuseseră acolo mă captivau mereu. Învățasem din școală că este cel mai estic oraș din România și că se află pe cel mai tânăr pământ, atât de tânăr că e tot verde și n-are nici șosele, iar singura cale de acces este by river, Danube river.

Atât de tare mi-am dorit să vizitez acest loc, încât anul trecut am fost nu o dată, ci chiar de două ori în Sulina. O dată primăvara și o dată când se crăpa de vară.

Timp de 3 ore cât durează călătoria cu barca din Tulcea, până la Sulina, am simțit cum, ușor, ușor, lăsam în urmă griji, probleme, semnal la telefon și tot ce aș putea numi modernitate. Cum am pășit în Sulina am început să mă întreb dacă nu cumva toată călătoria asta a fost una în timp…nici la muzeu nu se păstrează lucrurile așa de bine de trecerea anilor!

Așadar, pregătiți-vă să spuneți „la revedere carfur, oșan” și să ziceți „hello…aprozar”!

Pentru cei nostalgici, treaba asta o să le meargă direct la inimă, dar pe cuvânt de dependentă de tehnologie dacă nu prinde bine oricui o mică deconectare și întoarcere la moduri old school de petrecere a timpului liber.

Iată o listă cu 5 lucruri pe care mi-a plăcut să le fac în Sulina, pe care le-aș face din nou dacă aș mai avea ocazia să ajung acolo și pe care vă recomand și vouă să le încercați:
  1. Micul dejun pe faleză. Nu mă înțelegeți greșit, sunt destule restaurante și terase deschise în Sulina, toate abia așteaptă să vă servească niște … icre la începutul zilei sau poate pensiunea/hotelul/gazda unde v-ați cazat vă oferă mic dejun, dar nimic, absolut nimic nu se compară cu descoperirea mea!
    Pe faleză este o brutărie, care „brutărește” ca pe vremuri. Am găsit acolo batoane cu miere, susan sau cu mac ca cele pe care le mâncam în școala generală și nu mai zic de gogoșile cu ciocolată care se dau instant! Ne-am oprit apoi la alimentară de unde am luat niște lăptic, am ochit o bancă liberă fix pe malul Dunării și uite așa, cam pe nerăsuflate, am devorat micul dejun în timp ce priveam bărcile care animau calmul apei.
    Fără reclamă. Doar ceva delicios într-un loc spectaculos!
    Bărcile pescarilor sunt doar 10% din farmecul falezei, adevăratul spectacol îl reprezintă vapoarele gigantice care tranzitează Dunărea aproape pe nesimțite. Nu mi-aș fi închipui până acum ce spectacol îl reprezintă vapoarele. Am stat ore în șir să privesc o armată de „furnicuțe” cum se luptă să „parcheze” o astfel de ambarcațiune și îmi amintesc că dimineața abia așteptam să ajung pe faleză să văd ce vapor a mai venit, din ce țară e, ce transportă.

  2. Go fish! Sunteți înconjurați de apă, deci n-o să mă apuc să recomand un loc mișto pentru asta. Practic în orice direcție ați apuca-o, sigur dați de un loc numa bun de lenevit și dat la pește. Și asta vine de la o persoană nu tocmai pasionată de treaba asta. Dar în Sulina timpul trece altfel și e o adevărată plăcere să STAI efectiv! Plus că așa m-am familiarizat cu speciile de creaturi care trăiesc în acele ape, cu animalele de pe uscat (muuulte vaci ale nimănui), dar și cu lighioanele care, culmea, nu mi-au populat apoi și visele. Și când zic lighioane, vreau să vă spun că am întâlnit niște păienjeni care nu vreau să mă gândesc cum arătau în august șiiii am fost martora unui festin de baltă, un șarpe a înghițit un ditai peștele, yak!
    Și după o bună repriză de leneveală pe malul bălții, merge la fix un picnic! Cum ne-a fost milă de toate vietățile pescuite, în timp ce ele se bucurau de noua șansă la viață, noi am întins o păturică și am început să despachetăm ce adusesem din oraș: senvișuri, salată, biscuiței și ceva bere rece că așa tare ardea soarele!



  3. Nicio zi fără saramură de crap. După ambele vacanțe în Sulina, vă zic sincer, mă așteptam să îmi crească branhii! Nu eram cea mai mare fană a preparatelor din pește, dar locul ăla a făcut din mine un alt om! Oamenii ăștia știu să prepare peștele în toate felurile posibile și imposibile! Și încă într-un mod de te lingi pe dește! Ba chiar cred că dă și dependență! Evident că veți găsi și preparate care nu conțin pește, fripturi sau pizza, but what’s the point?
    Și dacă nu vă puteți decide unde să mâncați, eu vă propun să începeți cu Casa Coral, s-ar putea să nu mai plecați de acolo!



  4. Plaja – sau locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră, iar caii sălbatici fac ca tot acest peisaj să fie numai bun de pus în ramă!
    Mergeți la plajă! Relaxați-vă! Acoperiți-vă de un nisip care nu seamănă cu niciun alt nisip pe care l-ați mai văzut până acum. Cine știe? Poate veți ajunge chiar ca mine. Eu am reușit să mă deconectez atât de tare în Sulina, că nici măcar telefonul nu îl mai căram după mine. Exact! Aveam impresia că îl car! Așa că cele mai multe amintiri aștept să le descarc din creier…și cred că mai am ceva de așteptat până când acest lucru va fi posibil.
    Dar revenind la plaja din Sulina, să nu vă așteptați ca singurii care se bucură de briza mării să fie oamenii! O să împărțiți plaja cu….caii sălbatici!

    Sursa foto: turo.ro
  5. Plimbare per pedes! Nu numai că face piciorul frumos și aplicațiile de numărat pași să pingăne de veselie, dar descoperi totul! M-am bucurat să văd clădiri cu o arhitectură (și fațadă) pierdută în negura timpului, am dat peste tot felul de invenții caraghioase și am găsit și văzut singura benzinărie din Sulina (care n-arată deloc așa cum mi-am imaginat)! Tot într-o plimbare relaxată puteți ajunge și la clasicele obiective turistice. Și avem așa: Farul Vechi din Sulina, care astăzi este muzeu și cimitirul maritim, unic în țară și în Europa, în care își au locul de veci nume interesante și care este și sursa multor legende.

Iar dacă cumva vreți să dați și picioarelor o pauză, să știți că în Sulina există taxiuri! Și au un slogan cel puțin inspirat!

Și apropo de pauză și odihnă, cred că n-am mai dormit atât de bine de când eram o mică gulioară! Să fi fost aerul de Dunăre, briza mării, liniștea incredibilă din oraș, calmul care domnește peste toți și toate, cert este că cel mai bun și odihnitor somn de până acum l-am avut în Sulina!

În loc de încheiere, o fotografie care îmi place mult:

 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gulia production (@guliaproduction) on

Voi ce lucruri faine ați făcut în Sulina?

Gulia, misterul și vinul Jidvei

Universul ăsta nu încetează să mă uimească!
Spuneți-i voi cum vreți, karma, soarta, bărbos… mie imi place să-i zic univers pentru că mi se pare că le cuprinde pe absolut toate, and some more, gen umor (cel mai sec și mai dark), coincidențe stranii sau puteri incredibile.

Să vă povestesc cel mai recent episod:

Părinții meu sunt de profesie geologi, acum amândoi fac cu totul altceva, dar pe vremea când maică-mea avea fix aceeași vârstă pe care o am eu acum, erau amândoi pe teren, cu o gulie de 2 anișori după ei, la Bazna!
De când mă știu aud povești despre cum mă împrietenisem cu poștărița, cum îi mâncam toate nucile bătrânei șchioape care avea grijă de mine și cum mă căra toată ziua în spate o tanti ca să nu fug unde era mai fun, adică la serviciu alor mei, sau  despre cum mă miram că vaca își face nevoile pe unde apucă (respectiv în mijlocul străzii) și nu la oliță.

Închipuiți-vă mirarea mea când, plecată din București, știind că vom sta la Castelul Jidvei, am aflat că de fapt ne vom caza în… Bazna!
Bazna frate! Nu ceva banal, super cunoscut, mega vizitat, nu frate! Bazna!
Ia lăsați un comment aici dacă ați auzit până acum de Bazna!

Acum să vă spun despre vizita din 2017. Se făcea că am acceptat #provocareaJidvei fără să știu exact ce înseamnă asta și am ajuns să redescopăr locurile care mi-au făcut copilăria frumoasă.

Am plecat din București cu gândul la vin, ca să ajung în Weinland (Țara vinului, că așa-i mai zice zonei care cuprinde cramele din Alba și Târnave) și să fiu prinsă într-o poveste incredibilă! O poveste cu ilustrații grozave (un castel și viță de vie cât vezi cu ochii), cu oameni faini tare, cu o aromă deosebită, cu mister și cu morală.

Castelul Bethlen-Haller sau Castelul Jidvei (dap, construcția ce apare pe unele sticle de vin Jidvei chiar există!), are o istorie lungă și tumultoasă. Deși stă în vârf de deal, această poziționare le-a oferit proprietarilor doar o priveliște incredibilă pe fereastră, castelul fiind construit cu un scop pur rezidențial, nicidecum cu scop de apărare. Actualul castel nobiliar a fost construit în perioada 1570-1580, dar a fost refăcut radical de contele Ștefan Bethlen, între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franța. Mulți ani mai târziu, castelul a fost pierdut la cărți și a ajuns în proprietatea familiei Haller, în posesia căreia a rămas până în momentul exproprierii din 1948. După 1989, castelul  fost retrocedat familiei Haller, care l-a vândut mai departe familiei Necşulescu, proprietarii Jidvei, iar aceștia au avut grijă să îi redea castelului frumusețea și eleganța.

Dar mai mult decât o construcție impresionantă și o priveliște superbă, ce face ca locul ăsta să fie cu adevărat special, sunt oamenii! De la cei care înfruntă capriciile vremii pentru a culege sau întreține via, la doamnele incredibile de la bucătăria castelului care nu se lăsau până nu se asigurau că ne-am potolit foamea și setea și până la cei doi directori, unul tehnic și celălalt al cramei Jidvei, pe care i-aș fi putut asculta și lua notițe și în această zi, toți au povești frumoase, toți și-au legat viața de vinul bun și toți fac ce fac cu multă și foarte multă pasiune.

Ioan Mărginean și Ioan Buia Jidvei
Ioan Mărginean și Ioan Buia

Pe Ioan Mărginean, directorul tehnic, l-am cunoscut, unde altundeva decât în vie. Noi credeam că ne-am trezit cu noaptea în cap să prindem lumina aia faină de făcut fotografii în vie, dar în podgorie ziua începuse de mult. Deh, așa e când ai 2500 de hectare de viță de vie! Sună gigantic, nu? Pai chiar e! Dap, Jdvei e cea mai mare plantație viticolă din România și cea mai mare podgorie cu proprietar unic din Europa. Domnul Mărginean ne-a plimbat cât e ziua de lungă pe delușoarele și delulețele acoperite de viță de vie pentru a ne arăta și a ne lăsa să gustăm din fiecare soi.

Sunset over vineyard #provocareaJidvei #jidvei . . . #vineyard #sunset #nature #travel #sky #clouds #sun #summer #wine #grapes #tuscany #amazing #view #viewfromabove #skyporn #cloudstagram #travelgirl #travelgram #naturephotography #light #goldenhour #ig_europe #ig_romania #romaniapitoreasca #romaniamagica #experienceromania #discoverromania #guliaproduction

A post shared by Gulia production (@guliaproduction) on

Mai apoi, i-am făcut o vizită în cramă lui Ioan Buia, directorul cramei Jidvei și am aflat ce se întâmplă cu toate aromele pe care le-am întâlnit noi live în vie. Am aflat că vinul este mai mult decât chimie, un vin bun iese din foarte multă pasiune! Asta nu ne-a zis-o nimeni, a fost suficient să îl ascultăm pe domnul Buia vorbind din experiența lui de 45 de ani în ale vinului. Anul acesta, Ioan Buia a sărbătorit incredibila sumă de 200 de milioane de sticle îmbuteliate la Jidvei! 200 milioane de sticle și multe, multe medalii!

La degustarea de vin, ținută în pivnița castelului, am făcut cu adevărat cunoștintă cu vinurile Jidvei, în special cu cele din gamele exclusiviste Mysterium și Owner’s Choice.
Vinurile din gama Owner’s Choice poartă chiar numele celor două fiice ale proprietarului — Ana și Maria. Însă atenția mea s-a îndreptat încă din primele secunde asupra gamei Mysterium, sticla mi-a furat privirea și mi-a stârnit curiozitatea, iar vinul, oh, vinul!

Jidvei
Sticla de Mysterium sub lumina UV

Dacă mă întrebați pe mine, gama Mysterium reprezintă chintesența vinurilor Jidvei. Este, înainte de toate, o poveste în care totul pornește de la provocarea de a afla misterul vinului. Iar povestea vinurilor Mysterium se desfășoară, asemeni firului Ariadnei, într-un labirint de arome și note ce par cunoscute, familiare, dar care nu se lasă ușor descifrate.

După ce am petrecut o zi în vie și o seară la degustare, am înțeles în sfârșit ce înseamna un cupaj. E momentul ăla când diferite soiuri de struguri se întâlnesc și dau ce au mai bun pentru a ieși un vin de excepție. Așa cum este cazul vinului Mysterium 3. Trei soiuri de struguri, Pinot Noir + Chardonnay + Fetească Albă și-au pus la bătaie calitățile cele mai de preț pentru ca noi să ne putem bucura de un vin rotund, fermecător și catifelat. Cei mai experimentați în arta vinului vor putea descoperi și arome delicate de flori de salcâm, dar și note de măr verde, piersică și caisă.

Ș-apoi, când locul e frumos, soarele blând, aerul curat și oamenii faini, cum sa nu iasă și vinul foarte bun?

E ok dacă vă plouă puțin în gură pentru că am și o veste bună. Cei de la Jidvei și-au deschis și un magazin online, așa că puteți să comandați vinurile astea direct de la sursă.

Altă veste bună este că toți ne-au spus că a fost o vară perfectă pentru struguri, că recolta este una impresionantă, atât cantitativ, cât și calitativ, și că, ce să vezi, se anunță o producție super yum yum!
Eu nu pot decât să confirm cele spuse de oamenii locului. Am furat startul și am gustat niște must… DE-LI-CI-OS!!!

 








Începe Festivalul Internațional Dakini

România găzduiește, în premieră, cel mai mare festival de gen din Europa de Est, care va reuni, pe o suprafață de 15 hectare de plajă pitorească, peste 100 de DJ români și străini. Spectacolele aviatice, workshopurile, cursurile de yoga și atelierele de artă și creație, susținute de artiști și maeștri din toată lumea, vor completa playlist-ul complex și diversificat oferit de invitații care vor urca pe cele 3 scene amplasate pe plaja de la Tuzla.

Evenimentul se adresează atât comunităților internaționale familiarizate cu festivaluri precum Ozora (Ungaria), Shankra (Elveția) Boom Festival (Portugalia) sau Tree of Life (Grecia), dar și publicului din România, dornic să trăiască experiențe inedite, orientate spre dezvoltare personală și relaxare în mijlocul naturii, la malul mării, departe de zgomotul urban și rutina care inhibă creativitatea și încătușează mintea.

Astfel, 24/24h, timp de 4 zile si 4 nopți, vor răsuna la Dakini ritmuri diverse, pentru toate gusturile și stările de spirit. Pe cele 3 scene vor evolua artiști și DJ din toate zonele muzicale și din toată lumea: Continuarea Începe Festivalul Internațional Dakini








5 chestii faine despre Borșa, Maramureș

Tocmai ce m-am întors din Borșa, unde am fost pentru prima oară în viața asta de Gulie. Am umblat, am vizitat, am descoperit, am stat de vorbă, am mâncat, am băut și iată ce chestii faine am aflat despre acest oraș din nordul țării:

1.Borșa este una dintre cele mai lungi așezări din țară. Măsurat de la un capăt la celălalt, orașul se întinde pe 52 km. Să te duci în vizită la neamuri e o adevarată excursie! Decât să te duci la magazin după ceva bun, mai bine te declari oficial la dietă! Sau iei bicicleta, așa cum am făcut noi cu superbitățile de fatbike-uri de la Pegas!

2. Cel mai vechi telescaun de două locuri, fabricat în România și care încă funcționează se găsește în Borșa. Este vorba de telescaunul care face legătura între Complexul Turistic și platoul Runc. Această instalație a fost pusă în funcțiune în anul 1986 și de atunci a funcționat neîntrerupt. Iar noi ne-am plimbat cu el 🙂

3. De 14 ani încoace, locuitorii și turiștii sărbătoresc Serbările Zăpezii, 2 zile de tradiții, distracție, voie bună, concerte, mâncare tradițională, concursuri și multă zăpadă.
Special pentru aceste zile am fost și noi în Borșa și faza tare e că de Serbările Zăpezii chiar a nins! A nins ca în povești mai bine de 24 de ore! Ce poți să îți dorești mai mult?!
Skiorii s-au bucurat de un strat proaspăt de zăpadă, copii s-au pus pe o bulgăreală zdravănă, vinul fiert a alunecat și mai bine, iar eu m-am bucurat de peisaje rupte din povești d-alea faine!

4. Portul popular este incredibil de frumos și complex. În cea de-a doua zi a Serbărilor Zăpezii a avut loc parada gospodarilor, prilej ideal să studiez și pozez fiecare costum popular, fiecare căruță decorată și fiecare cal îmbrăcat în straie de sărbătoare!
Cei mai pricepuți ca mine știu să descrie așa cum trebuie portul: costumul femeiesc se compune din năframă în diferite culori, zgărdan din mărgele, cămașă dreaptă cu motive ornamentale, pieptar în formă de vestă confecționat din blană de miel, zadii în dungi late, baiere care se înfășoară în talie, sugna de diferite culori, iar in picioare, femeile poartă opinci din oargă. La bărbați, cușma e de bază. Apoi cămașa, care este scurtă cu mânecă largă, fără guler, cioarecii, un fel de pantaloni groși din lână, pieptarul, care este confecționat din piele de miel și este cea mai deosebită piesă din portul popular al borșenilor.

5. Orașul Borșa se află foarte aproape de unele din cele mai faine obiective turistice maramureșene. Parcul Național Munții Rodnei este imediat peste deal, cum ar veni, Rezervația Pietrosu Rodnei este chiar vecina orașului, iar peste dealul celălalt este Baia Borșa și ale sale izvoarele cu apă minerală. La 20 de minute de mers cu mașina se află lacul ăla care m-a terorizat în școală, Lacul Iezer.
Cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m și cu un nume învăluit în mult mister, Cascada Cailor, se află și ea la o aruncătură de băț de Borșa. Pentru cei care vor să descopere și din obiectivele religioase, Biserica de Lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril se află chiar în centrul orașului. În Pasul Prislop (cel mai înalt pas rutier din România, 1416 m) puteți vizita Mănăstirea Prislop.

Bonus: 6. Borșa poate părea o destinație turistică îndepărtată și izolată, dar ăsta vară Borșa a fost vizitată și de 2500 turiști pe zi! Chiar și acum când am fost noi era multă agitație! Localnici și turiști deopotrivă, coborau pârtia pe skiuri sau placă, se dădeau cu sania, se plimbau prin stațiune sau împrejurimi și roiau pe la tarabele cu mâncare ca albinuțele la flori de primăvară.

N-am mai fost eu la Borșa, dar și când am fost am prins un festival super fain, într-un decor de poveste, cu o gașcă super nebună! O fi adevărat ce se spune: toate la timpul lor.

Povestea acestui weekend în imagini o găsiți chiar în acest album.

Și acum ca la Oscar:
Mulțumesc Diana pentru că te-ai gândit la mine!
Mulțumesc Neverland Place pentru invitație și pentru toată experiența!
Mulțumesc Primăria Borșa pentru amabilitate și pentru că ne-ai pus la picioare tot orașul!








Încep Serbările Zăpezii la Borșa, în Maramureș

Mă duc la Maramu’, bhaaaai!!!!
Da, recunosc, 2017 a început pretty ah-mazing! Faza tare e că se continuă și mai amazing!

Nu funcționez eu cu liste, așa că n-am avut niciodată un wishlist, dar undeva acolo în creierașul meu ceva tot zicea „poate anul ăsta ajungi și tu în Maramureș”. Și ce să vezi? Anul ăsta chiar ajung în Maramureș!!!!

Și nu oricând și oriunde, ci chiar la Serbările Zăpezii de la Borșa!

Dacă tot am devenit așa un fel princess of the snow după experiența de la Hotelul de Gheață, evident că nu pot rata un eveniment dedicat zăpezii.

Când și unde?

Cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului Serbările Zăpezii are loc în perioada 18-19 februarie în Complexului Turistic Borşa, Maramureș.

Ce se întamplă?

Organizatorii au pregătit o tonă de activități pentru turiștii și localnicii care vor fi prezenți la acest eveniment! Și când zic o tonă, chiar sunt o tonă: vor avea loc concursuri de schi, o expoziţie canină, foc de artificii, concerte şi show de lasere, plus muuulte alte surprize.
Dap concerte, pe scena din cadrul Complexului Turistic Borşa vor urca unii dintre cei mai de succes artişti din România, precum Adrian Sînă & Akcent, Lora, Nicoleta Nucă, Uddi şi Vanotek.

Ca să nu mai zic de toooate chestiile de prin preajmă care pot fi vizitate. Eu sper să ajung la Lacul Iezer, că atâta m-a stresat la geografie in școala și nici nu ne cunoaștem! Aș vrea să calc și în Parcul National Munții Rodnei cu Rezervația naturală Pietrosul Rodnei, dar să ajung și la Monumentul de la Preluca Tătarilor, construit în cinstea moroșenilor care au luptat și au oprit invazia tătară (vreau să ajung aici mai mult ca să-i trimit o poză unui prieten cu nume de tătar 🙂 ).

Also, poate că Pârtia de schi Malec din Complexul Turistic Borșa va fi locul unde voi reuși și eu în sfârșit să schiez! Că de încercat, am mai încercat, dar de reușit, never! Continuarea Încep Serbările Zăpezii la Borșa, în Maramureș








Am dormit în Hotelul de Gheață și a fost epic!

De câțiva ani tot văd la tv reportaje de la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac și de fiecare dată nu prea reușeam să nu visez măcar o leac’, „poate la anul ajung și eu acolo”. Așa că anul ăsta când am fost întrebată dacă vreau să merg, am răspuns instantaneu cu un mare DA!

Am avut o lună de zile la dispoziție să mă pregătesc psihic, fizic și garderobă wise, dar chiar și așa, panica cea mare s-a instalat în seara de dinaintea plecării. Cu ce mă îmbrac pe drum? Ce adaug când ajung la destinație? Cu care bocanci să mă încalț? În ce o să dorm? Ce mănânc? Unde mă duc la șușu? Unde încarc telefonul? Cum fac să nu înghețe camera foto? Oare șoseaua e plină de zăpadă și gheață? Dacă ajung acolo și nu merge telecabina?

Așa ca să vă faceți o idee, astea sunt doar câteva din întrebările și grijile care nu m-au lăsat să dorm toată noaptea…

În dimineața plecării s-au aliniat toate planetele! Adică hainele! Din multitudinea de țoale groase împrumutate (pentru că sunt disperată), am ales pantalonii de ski ai Gabrielei, mănușile Dianei, geaca din Canada powered by Monica și, culmea, bocancii mei!

Dacă tot am ajuns la acest capitol, de altfel foarte important considering unde am mers și unde am dormit, hai să vă divulg rețeta supraviețuirii: 3 straturi de haine! O bluză pe corp, un polar și geacă, respectiv dres, colanți și pantalonii de ski. Ziua e de ajuns o căciulă, dar pentru somn la marele fix vine o cagulă.

Revenind la șirul poveștii…
Am plecat dintr-un București sufocat de zăpadă și cu orice colț de stradă transformat în patinoar și am ajuns în creierul munților unde asfaltul era curat și uscat ca vara!
După cum știți, Transfăgărășanul este închis pe perioada iernii. Partea din județul Argeș este închisă complet, iar în județul Sibiu se circulă până la telecabină, adică undeva la 15km de Câțișoara. Așadar singura cale de acces către Bâlea Lac pe timp de iarnă este cu telecabina de la Bâlea Cascadă.

După vreo 5 ore petrecute în mașină, am ajuns în sfârșit la momentul în care o lăsam să se odihnească. Ne-am echipat (a se citi „înfofolit bine”) și am mers la telecabină. Nici n-am clipit bine și am ajuns într-o mare de alb, our home for the next day.

Ne-am cazat și ne-am apucat să explorăm împrejurimile, care împrejurimi, let me just say this, nu aduc a nimic din ce știai tu de astă vară. Am încercat să identificăm pe unde ar fi șoseaua, unde e parcarea, unde stau cheșcheretele alea enervante, nothing, zăpadă și iar zapadă! Aș fi ratat și lacul dacă nu ne atrăgea atenția Mircea, acest păstrător al cheilor și secretelor de la Hotelul de Gheață: „acum practic stăm pe lac. Sub ăștia doi metri de zăpadă e lacul, care e inghețat. Cam juma de metru are gheața”.

După ce am pozat și apusul soarelui ne-am retras în cabană pentru un ceai cald și pentru o mică pauză de facebook. Chestia care mi se pare foarte tare este că ți se oferă și acces într-o cameră din cabană unde îți poți depozita bagajele, te poți schimba, spăla, încălzi, așa că am profitat de asta să ne mai ajustăm puțin garderoba and so on…

Ora 19 a venit și am fugit către restaurantul Hotelului de Gheață unde se servea cina! Aici chiar toate așteptările mele au fost super depășite! Mă așteptam la mâncare de cabană, ceva cartofi, mămăligă, cârnați, habar n-am, dar m-am trezit în farfurie cu somon, medalion de porc învelit în bacon, varză de bruxelles, o super supă cremă… Toate preparatele arătau incredibil că nu m-am putut abține să nu le pozez, toate au fost super delicioase și, culmea, calde!

Ne-am retras din nou la cabană să digerăm la căldurică și pentru o sesiune de decongelare, ca nah, cine stă afară noaptea la -15 grade să admire și să pozeze stelele are nevoie de mult ceai și de un calorifer în brațe!

Și uite așa a venit și momentul mult așteptat dar de care îmi era și cel mai frică…
În cabană, la căldurică, stau sacii de dormit puși la dispoziție de Hotelul de Gheață celor care se cazează acolo. Ne-am luat sacii și am pornit spre camera noastră din hotel. Am urmat instrucțiunile primite și am aranjat păturile, blănurile și sacii în ordinea recomandată de cei de la hotel, ne-am dat jos gecile și bocancii, ne-am pus cagulele pe cap și ne-am aruncat în sacii de dormit.

Pe la 3 dimineața m-am trezit pentru ca nu mai puteam de cald!!! Așa ca m-am decis să dau un strat de haine jos! Ne-am trezit la 8 dimi perfectly refreshed dacă vă vine sa credeți!
Probabil cea mai mișto senzație din toată experiența asta de dormit la -3 grade a fost aia când după ce m-am trezit am mai lenevit puțin pe spate și îmi pica chiciură pe fața descoperită…

And that was it! Probabil una dintre cele mai tari chestii pe care le-am făcut până acum!

Asta a fost experiența mea la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, fără niciun tremurat, fără degerături, fără regrete, fără probleme, doar multe haine, povești și peisaje de neuitat!

Dacă vă bate gândul să vă luați o cameră la Hotelul de Gheață, nu mai amânați!
Daca nu vă bate gândul, well, ar trebui! Vi-o spune cea mai disperată persoană după vară, mare, soare și căldură!

And bring a friend!

Mai multe fotografii găsiți în albumul de pe facebook.

Şi acum ca la Oscar (drum roll, please):
Mulțumesc Florea, mulțumesc Andreea, mulțumesc Stalinskaya Vodka!
Mulțumesc Cristina!








Fortul 13: Jilava

Poate ați auzit, în jurul Bucureștiului se află un sistem de fortificații. Acesta a fost proiectat și construit sub îndrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, în numai 15 ani, între 1884 și 1899.

Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificații menit să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deși era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eșecului, nefiind folosit niciodată.

Am început explorarea acestui sistem de fortificații anul trecut, pe o zi senină dar geroasă de ianuarie. Erau -10 grade afară și am pornit spre Fortul 1 Chitila, iar povestea acelei zile o puteți citi aici.

Un an mai târziu, la -15 grade am pornit către Fortul 13 Jilava. Acesta se află acum în incinta Penitenciarului Jilava și e nevoie de o programare pentru a vizita construcția. Ca și celelalte forturi, nici acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost construit, dar se deosebește de celelalte și probabil v-a rămâne în istorie ca una din cele mai sinistre închisori.

E foarte greu să vorbești despre ce e acolo, ce a fost și ce simți când pășești în acele încăperi, așa că până mă adun să scriu despre această experiență vă las cu cateva fotografii.

„Neagra” – probabil una dintre încăperile care îți va trezi multe sentimente chiar și fără să îi cunoști istoria. Unul din motive este acel strat subțire de (ceea ce am numit eu) ceață, dar care te duce cu gândul la multe alte posibilități.

Mai multe fotografii în acest album.
Povestea completă vine în curând.

Dacă ați vizitat și voi Fortul 13, nu ezitați să povestiți într-un comentariu. Sunt curioasă ce impresie v-a lăsat și dacă era acea ceață în „Neagra” și când ați fost voi.

Also, așa e că locul ăsta merită să fie muzeu / memorial?








Sicily through my eyes – Taormina

Taormina, una din cele mai cunoscute destinatii de vacanta din Sicilia, nu putea lipsi din planul nostru. Asa ca, dimineata, dupa micul dejun ne-am indreptat spre statia de autobuz, situata la nici 5 minute de mers pe jos, pe Via Liberta. Trebuie sa spun ca orarul autobuzelor este respectat cu strictete, daca trebuie sa plece la fix si tu ai sosit la si 1 minut, nu ai decat sa il astepti pe urmatorul. Pana in ora pranzului autobuzele pleaca din juma’ in juma’ de ora, biletele se cumpara de la un ghiseu situat in apropierea statiei, oricine te indruma catre el. Trebuie sa faci fata asaltului taximetristilor „pirat”, destul de insistenti, nu stiu ce tarife practica. Cel mai convenabil e sa cumperi bilet dus-intors, este putin mai ieftin  decat daca le iei separat. Pana la Taormina si inapoi biletul de autobuz costa 8,5 euro iar drumul dureaza cam o ora. Daca alegi sa te deplasezi cu masina personala trebuie sa stii ca Taormina are o parcare uriasa situata chiar la intrarea in oras, in schimb de acolo trebuie sa mergi pe  jos, si nu e putin.  Statia de autobuz este mai aproape de centrul pietonal, iar de acolo poti lua un alt autobuz ( 3 euro/ dus-intors) pentru Isola Bella. Aici nu e parcare, bus-ul te lasa chiar in fata aleii ce coboara la plaja ( a fost unul din momentele in care ne-am felicitat ca am renuntat sa inchiriem masina). Continuarea Sicily through my eyes – Taormina








Lacul Izvorul Muntelui

[Go explore] Spre vârfuri însorite și pajiști înverzite – Ceahlău

Dacă frunzuliţele Guliei au fost prin Sicilia, rădăcinile ei au rămas în ţară şi s-au hotărât să vadă Ceahlăul şi împrejurimile şi, în primul rând, să cucerească vârful Toaca.

Aşa că şi-au aranjat cazarea în Ceahlău, la doar 4 km de Durău, unde e mai linişte şi preţurile mai bune, într-o minunată locaţie, Vila Lavinia, unde te întâmpină gazde primitoare dar şi un pârâiaş în spatele curţii. Aici, pe mal, poţi asculta susurul lininiştit al pârâului din leagăn sau hamac, poti face un grătar, poţi juca badminton sau pur şi simplu poţi sta la un pahar de vin, bere sau doar la palavre cu prietenii până seara târziu pregătind excursiile de a doua zi. Continuarea [Go explore] Spre vârfuri însorite și pajiști înverzite – Ceahlău