[Cronică de film] Transformers: Ultimul cavaler

Și-am fost să vedem al cincilea film din seria Transformers, Transformers: The Last Knight – Ultimul cavaler.

Ce să vezi? Merlin, vrăjitorul, chiar el, a fost ajutat de Transformeri! Ăștia mai metalici așa de fel, i-au dat lui Merlin o jucărică jmecheră rău cu care a făcut el ordine între bine și rău. Acum, câțiva anișori mai tarziu, lumea este în căutarea acestui artefact care, în mâinile nepotrivite, duce la renașterea planetei Cyberytron și distrugerea planetei Pământ.
Și de aici toată alergătura și bătaia. De partea binelui îi avem pe lord Folgan (Anthony Hopkins), Cade Yeager (Mark Wahlberg), o profesoară de la Oxford (Laura Haddock), Bumblebee și prietenașii săi.

Știm cu toții că  BINILI ÎNVINGE, dar oare și în filmul ăsta?
Evident, asta nu veți afla de la mine 🙂

Eu vă spun doar că mie mi-a plăcut filmul ăsta, cel puțin până la jumate e o combinație chiar interesantă între acțiune, comedie și mitologie.
Din pacate, înspre final lucrurile parcă se desfășoară cumva în slow motion, și nu un slow-mo d-ăla bun, ci d-ăla presărat cu chestii previzibile.

Surpriza plăcută a filmului vine în persoana Izabellei (Isabela Moner), o puștoaică isteață care la 14 ani e tobă de inginerie robotică și poate să îi pună pe toți la punct dintr-o privire.

Mergeți să vedeți filmul ăsta la IMAX, că oamenii s-au chinuit ceva la efecte speciale și ar fi păcat să le ratați! În afară de asta, Mark Wahlberg și Laura Haddock sunt chiar bine și mă gândesc că o să vreți să îi vedeți mai..de aproape!

 Transformers: The Last Knight – Ultimul cavaler intră din 23 iunie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.

4 comentarii la „[Cronică de film] Transformers: Ultimul cavaler

Lasă un răspuns