Începe Cinepolitica 2018

Competiția celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 22 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică, de la propunerea Bulgariei la Oscar până la Marele Premiu al Juriului pentru documentar la Sundance.

Corupție în Balcani, jihadism transmis din tată-n fiu, negocieri istorice și supraviețuirea în Berlinul nazist sunt temele abordate în patru din cele șapte filme din competiția Cinepolitica.

“Gloria” / “Glory”, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov, multipremiat la festivaluri de film importante din Europa, precum Locarno sau TIFF, este o parabolă socială ce explorează corupția, diferențele de clasă și prăpastia dintre zonele urbane și cele rurale din Bulgaria contemporană.

Asemănat de publicația britanică The Guardian cu naturalismul pesimist al cinemaului românesc și apreciat pentru montajul de tip documentar, “Gloria”, un film inspirat dintr-un caz real prezentat de presa bulgară, ne arată cum un muncitor bâlbâit și binevoitor ajunge peste noapte victima sistemului corupt din țara vecină. Filmul a fost propunerea Bulgariei la Oscar în 2018.

Trailerul este disponibil aici.

Câștigător al Marele Premiu al Juriului la Sundance, “Of Fathers and Sons”, documentarul regizorului sirian de origine kurdă Talal Derki, ne face părtași într-un mod brutal la intimitatea unei familii de fundamentaliști islamici. Văzut de The Hollywod Reporter drept “o privire intimă asupra răspândirii jihadismului radical” și lipsit total de apariții feminine, “Of Fathers and Sons” urmărește drama copiilor ale căror povești de noapte bună sunt povești cu martiri ai războiului contra forțelor lui Assad.

Trailerul poate fi accesat aici.

Tot din selecția Sundance 2018 vine și “The Oslo Diaries”, documentar regizat de Mor Loushy și Daniel Sivan, care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel și Palestina, semnat în 1992, în secret, la Oslo. Filmul, deja achiziționat de HBO, abundă în înregistrări de arhivă, imagini care nu au mai fost difuzate, reconstituiri și interviuri cu oameni cheie ai acelor vremuri, cum ar fi președintele Shimon Peres.

Trailerul este disponibil aici.

“The Invisibles”, o docu-drama germană regizată de Claus Raefle și filmată Joerg Widmer, care a semnat imaginea și pentru “Pina” și “Tree of Life”, ne spune povestea a patru tineri evrei care au supraviețuit în Berlinul nazist utilizând identități false. Dramatizarea poveștile celor patru subiecți face din “The Invisbles” un hibrid de documentar și dramă elaborată.

Trailerul poate fi accesat aici.

***

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Web:  www.cinepolitica.ro

Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Lasă un răspuns