Probabil nu te-ai astepta ca acest delisor:

…sa ascunda de fapt asa ceva:

Face parte din sistemul de fortificatii al Bucurestiului, proiectat si construit sub indrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, in numai 15 ani, intre 1884 si 1899.
Pe toata lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificatii menit sa apere Capitala in cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deai era considerat unul vital inaintea Primului Razboi Mondial, s-a dovedit a fi sortit esecului, nefiind folosit niciodată.

Descrierea intregului sistem si a tipurilor de fortificatii, le gasisiti pe Wikipedia si pe natgeo.ro asa ca nu intram in amanunte.

Fortul 1 Chitila e foarte usor accesibil si il gasiti fix in spatele REMAT-ului de pe centura, imediat dupa podul de peste soseaua Chitila.

Comisia Super Gulia s-a deplasat pe timp de zi, soare stralucitor, -10 grade. Avantajul iernii e ca apa care a iundat unele parti din Fort, se afla in stare solida si in afara de faptul ca ghetutele raman uscate si curate, te poti da pe gheata pe holurile lungi si intunecoase.

In timp ce-l vizitezi, te incearca sentimente amestecate, toate de amaraciune ca asemenea constructii zac abandonate si nestiute, in loc sa fie introduse intr-un circuit istoric si cultural. Daca-ti plac astfel de locuri, nu trebuie ratat Fortul, in nici un caz.

Sa ne intelegem, fortul fort in toata regula, probabil putin anacronic chiar si la sfarsit de secol 19, prin solutiile militare alese (sant de apa, val de pamant, 2 structuri concentrice separate, ambrazuri si creneluri, aduce mai mult a cetate medievala) dar e cu atat mai fermecator.

Complet ascuns ochiului vigilent al celui ce trece pe soseaua alaturata de valul de pamant si vegetatia crescuta, cu atat mai frumoasa surpriza atunci cand ajungi la intrare.

Din bateriile (tunuri, pentru doamne) amplasate la colturi, au ramas doar incaperile circulare, tunelurile de alimentare cu munitie si pentru servanti (adica aia care trageau cu tunul) si o sina circulara, roasa de rugina, pe care se rotea afetul tunului (suportu’ cum s-ar zice). Si partial, cupola de beton.

Altfel, Fortul e destul de intreg si te impresioneaza prin zidurile foarte groase, prin organizarea perfecta (deh, militari) cat si prin solutiile constructive alese.

Fortul e inconjurat  de un drum pitoresc, printre tufe de maces si tot felul de arbusti, drum care, la un moment dat trece pe langa alte constructii (tot vechi, tot cu un aer cazon) si pe langa un fel de viaduct care, poate, facea legatura cu calea ferata, pentru aprovizionarea cu munitie.

Neaparat de vazut, zicem noi (nu de alta dar prezervarea vestigiilor istorice n-a prea facut parte dintre prioritatile guvernelor, care-or fi fost ele), ca face parte exact din categoria cladirilor si structurilor care ne fac sa iubim atat de mult Bucurestiul.

Este de-a dreptu’ impresionant si un loc foarte fain pentru sendinte foto.
Am facut si noi cateva, aruncati un ochi in acest album.

Sa ne spuneti daca v-a placut. Daca aveti nevoie de indrumari, nu ezitati sa ne scrieti.

Update: am fost la Fortul 13 Jilava. Cititi povestea aici.