The Danish Girl – Daneza

Daneza este clar filmul care va crea cea mai mare controversa si cele mai aprinse dinscutii in contradictoriu in anul 2016.

Filmul spune povestea unui cuplu de tineri casatoriti, un el si o ea, ambii artisti la inceput de drum, mai mult sau mai putin apreciati. Ea, Gerda Wegener (Alicia Vikander), este o pictorita pasionata de portrete, el, Einar Wegener (Eddie Redmayne), un pictor fascinat de peisajele din oraselul natal.
In timp ce Einer reuseste sa aiba expozitii de succes, ea nu este acceptata pentru ca ii lipseste ceva. Acel ceva s-a dovedit mai tarziu a fi modelul, subiectul portretelor sale.

The Danish Gilr Daneza

Gerda incepe un tablou care sa o infatiseze pe frumoasa sa prietena,  Ulla (Amber Heard), dar cum aceasta are programul plin de repetitii de dans, ajunge ca intr-o zi sa il roage pe Einer sa poarte un dres si pantofi pentru a putea pune la punct ultimele detalii la nivelul picioarelor balerinei din tablou. Se dovedeste ca pictorul este si un bun model. Dar oare atat este de descoperit in urma acestei experiente?

 

Lucrurile iau o intorsatura dramatica atunci cand Gerda il incurajeaza pe Einer sa isi descopere latura feminina si ii propune sa o insoteasca la balul artistilor, nu ca sotul ei Einer, ci ca Lili, presupusa verisoara a lui Einer. Balul nu face altceva decat sa deschida un nou drum in viata tanarului pictor, drum cu care s-a mai intalnit doar tangential in copilarie. Incepem sa il vedem din ce in ce mai putin  pe Einer si din ce in ce mai mult pe Lili.

The Danish Gilr Daneza

Acum ca v-am spus pe scurt ce se intampla in acest film, sa va mai spun ca am mers la vizionare impreuna cu Mihaela, o buna prietena inca din facultate, pe care nu am mai vazut-o de vreo jumate de an. Mihaela a fost impresionata de filmul Daneza si a insistat sa scrie despre el (dupa ce am obligat-o eu).
Mihaela, ai legatura:

„Reintalnirea cu Iulia, ne-a gasit la filmul Daneza.

Un film profund in opinia mea, imbracat cu haine si coafuri glamorous ale anilor 1930, dar venit la pachet si cu refuzul oamenilor de acceptare a faptului ca rasa umana e diferita in gusturi si principii.

Doi tineri casatoriti, pictori, frumosi, ajung ca dintr-o joaca a omului care isi iubeste sotul, sa traiasca drama de a-si vedea sotul transformat in … Lili..

As vrea sa descriu un pic actorul care a interpretat-o pe Lili, cum altfel decat perfect? Nu cred ca e un cuvant mai bun care sa-l defineasca. Gesturi, mimica, joc actoricesc, nota 10 cu felicitari. Nu vreau sa dau spoilere, de aceea va las in mister.

Sotia lui, tanara, frumoasa, face totul si da totul pentru ca sotul ei, sa isi reintalneasca dragostea si sa se simta bine in corpul sau. Desi la inceput aveau ceva probleme cu banii, ajungand sa o picteze pe Lili, va expune seria lucrarilor la Paris. Marea majoritate a actiunii, asa cum ii spune si numele, se va petrece in Danemarca, dar si in Paris si Viena.

Dupa operatiile de schimbare a sexului pentru a deveni o Lili veritabila, personajul nostru inspirat dintr-o poveste reala, sufera cumplit. Daca dupa prima operatie Lili va castiga si va reusi chiar sa se si angajeze intr-un magazin de parfumuri, mancand toata ziua macarons, culmea nu-i afecteaza silueta de invidiat! In cea de-a 2-a (parte a operatiei, accea a construirii plastice a unui vagin) va pierde lupta cu viata, dar nu si cu istoria si medicina. Totul are un inceput si orice om are o poveste. Un tablou mlastinos, o frumusete aparte.

Cand va aparea in cinematografe, mergeti sa vizionati. Merita.”

EddieRedmayneDanishGirl

Asa cum a spus si Mihaela, si eu am apreciat jocul actorilor. In special pe Eddie Redmayne care ne-a demonstrat inca o data ce actor bun este. M-a impresionat enorm de mult jocul lui din acest film, cred ca este foarte greu sa te pui in pielea personajului Einer, sa poti sa porti un machiaj de femeie cu atata naturalete, sa poti sa te misti si sa te porti atat de gratios si elegant. Si foarte important este ca, desi a avut un rol extrem de complex si dificil, pentru nicio secunda nu a parut „fake”, nu a exagerat, jocul a fost impecabil de la inceput pana la sfarsit si a reusit sa transmita foarte multa emotie.

Am apreciat si subiectul filmului, un tabu pentru atata vreme si inca blamat de atata lume, problema transexualitatii ramane in continuare pentru multi ceva de neinteles. Avem ocazia acum sa intram cumva in culise si sa vedem cu ce se confrunta  si cum se vede totul din perspectiva persoanelor care opteaza sa isi schimbe sexul. Aflam de o lupta, in primul rand cu propria persoana, de o impotrivire  a societatii, de riscuri medicale s.a.m.d.

La final aflam ca filmul este inspirat din fapte reale si prezinta prima incercare de schimbare de sex ce are loc undeva prin anii 1930.

Daca vreti sa il vedeti pe Eddie Redmayne interpretand impecabil, am putea spune chiar, un dublu rol si spunand drama unei femei inchisa intr-un corp de barbat, va recomand sa mergeti sa vedeti film Daneza. Filmul are premiera pe 08 ianuarie 2016 si este distribuit de Ro Image.

Lasă un răspuns