Arhiva lunii februarie 2019

Globalworth District, primul cartier art&tech din România

Arta și tehnologia vor avea, din 28 februarie, o reședință permanentă în Globalworth District, primul „cartier” art&tech din România, dezvoltat de Globalworth și One Night Gallery. Globalworth District își propune să promoveze tânăra generație de artiști români și să aducă evenimentele culturale mai aproape de comunitate, transformând clădirile de birouri în spații neconvenționale care găzduiesc și susțin arta și tehnologia. Continuarea Globalworth District, primul cartier art&tech din România

E doar o altfel de listă de dorințe

Cumva mereu reușeam să închei anul într-o notă pozitivă, chiar îmi amintesc niște ani care se terminau cu „wow, cât de tare a putut să fie anul ăsta!” sau pfoa, ce an plin!” 
Dar inevitabil a venit faza not that bad, but I have a good feeling about next year” sau faza se preconizează lucruri mișto pentru anul ce vine”, iar într-un final am ajuns la clasicul mai rău ca anul ăsta n-are cum să fie”…

Dar știți ce? Chiar are cum sa fie mai rau! Este din ce în ce mai rau și va continua în același stil!

Pe de-o parte pentru că avem așteptări din ce în ce mai nerealiste și ne dorim lucruri imposibile și improbabile peste care mai presărăm și mult overthinking.
Dar mai e și partea cealaltă, ne confruntăm cu probleme din ce în ce mai grele și mai complexe (fie datorită înaintării în vârstă care aduce după sine noi obstacole, fie datorită minunatului climat politico-economic global), unde mai pui că acum apar alte valori și priorități? Șoc și groază, fericirea se măsoară în like-uri, iar vorba aia cu „multă lume, puțini oameni” e mult prea actuală. Suntem mai egoiști, alergăm după lucruri și nu ne interesează pe cine călcăm în picioare în tot acest timp…

Evident, nu este cazul meu, am auzit de la alții 🙂
Bonus: persoanele de față se exclud!

Totuși cred că sunt și câteva lucruri pe care le putem face ca pe 31 decembrie când tragem iarăși linie să vedem și alte nuanțe în afară de cele de gri. Mi le-am scris într-o notiță în telefon pe când alții compuneau cu patos mesaje cu „fie ca”. Mesajele au trecut pe lângă noi, poate ideile de mai jos vor produce o schimbare, cât de mică, în noi!

DO NOT WASTE ANOTHER SECOND!

Din (ne)fericire nu trăim ca în filmul In time (2011), nu avem un ceas în mână care ne arată cu maximă precizie cât timp mai avem de petrecut pe lumea asta și nici nu vedem ce efect are fiecare acțiune a noastră asupra acestui timer.
Ne place să amânăm lucrurile sau să le lăsăm pe mâine și să rezolvăm acum ceea ce ni se pare urgent. Dar dacă mâine nu mai vine?
Ia-ți bluza aia pe care ți-au picat ochii! ACUM!
Ia bilete la concertul ăla la care visezi! ACUM!
Fă poza aia!
Scrie-i, vorbiți, ieșiți la cafea! ACUM!
Hug! ACUM!

Da, așa este, am mai scris un articol în care insistam pe ideea de ACUM și chiar credeam că mi-am însușit teoria. Până mi-a fost demostrat că nu făceam tocmai asta. Trăiam cu impresia că mai am timp până la pensie să refac legătura sau măcar până când fiecare va avea copii, iar atunci vom lăsa trecutul în urmă pentru ca ei să crească împreună, așa cum am facut și noi. Numai că nu vom mai avea ocazia asta…

TRUST NO ONE YOURSELF!

Cred că expresia asta este self-explanatory, dar vreau să îi mai aduc o completare mică.
Este foarte bine și sănătos să te înconjori de oameni de încredere, de oameni care te ridică și te susțin, dar mai important decât toate este să ai maxim de încredere în tine! Acordă-ți meritul cuvenit! Nu te îndoi de forțele și abilitățile tale! Nici nu banuiești ce talente se ascund după bariera aia de lipsă de încredere.
Iar când vine vorba de alți oameni, cercetează, nu crede! Dintr-un motiv care mie îmi scapă, unii oameni aleg să facă rău chiar și atunci când binele le-ar aduce mult mai multe beneficii.

IF SOMETHING DOESN’T FEEL RIGHT, IT PROBABLY ISN’T

Ideea asta se leagă cumva și cu încrederea de mai sus. Se întâmplă uneori ca ceea ce simțim și raționamentele logice să nu coincidă întocmai și atunci apare întrebarea: now what? Ce faci? După cine te iei? Cine câștigă meciul gut feeling vs. brain?

Evident că m-am luat după creier, că doar nu are atâția neuroni degeaba!
În final, cine s-a dovedit că avea dreptate? Aud? Gut feeling! Al șaselea simț! Instinctul! sau cum vreți să îi spuneți.
Nu vă imaginați că acum merg cu gut-ul la înaintare, dar cu siguranță îi acord mai mult credit ca înainte și încerc sa cercetez și să înțeleg de ce simt ceea ce simt.

PRIORITIES, PRIORITIES, PRIORITIES.

Am primit în urmă cu câteva luni întrebarea „ce e cu adevărat important pentru tine?„. Și după ce mi s-a topit ușor, ușor zâmbetul de aparentă fericire de pe chip, s-a instalat the deep thinker mode și practic de acolo s-a schimbat totul.

Acum dacă mă întrebi, cred că prioritățile noastre sunt total anapoda! Cât de anapoda? De-a dreptul inversate!
Pe primele locuri se află lucrurile care ar trebui să fie ultimele ca importanță, iar pe ultimele locuri sunt fix chestiile care dau frumusețe, sens și greutate vieții.
Gândește-te la ce îți dorești în viața asta, gândește-te care își sunt planurile și visele, gândește-te la personele cu care vrei să îți petreci timpul… chiar merită să îți consumi toată energia pe o serie de lucruri care nu fac parte din categoriile astea?

START WISHING THE CORRECT WISH.

Am aflat pe pielea mea că, uneori, dacă îți dorești ceva cu adevărat și îți canalizezi bine energia și gândurile, universul, bărbosul, soarele, luna și cine mai preia hățurile pe la centrul de comandă, face cumva și, după ce aștepți pe fir o grămadă, reușește să pună lucrurile în ordine. But apparently dacă nu ai specificat până în cele mai mici detalii cum stă treaba cu dorința ta…well, it’s on you!
Se dă următorul exemplu simplu: se face că îmi doresc tare, tare un Mini Cooper, undeva pe la pensie probabil că o să-l și am. Dar ce mă fac că mi-am dorit așa tare, tare Mini-ul ăsta, că am uitat să menționez și detaliile care pentru mine erau by default, dar totuși la fel de importante? Și iată-mă pe mine acum, la pensie, cu un un Mini non-verde (chiar gri, bleah) și modelul ala luuung cu uși ca de dubă la portbagaj (bleah).
Dau exemplul ăsta ca să nu intru în povești interminabile…
„Nu uita, Gulie, data viitoare să zici onest și de încredere, că noi aici avem treabă, nu stăm să citim și setările implicite!”
Ok, boss!

Și ca dorință bonus, poate n-ar strica să facem și ce au scris băieții/fetele acum câțiva ani pe chestia aia de metal de pe Calea Victoriei: pune suflet!

În încheiere, vă doresc să vă construiți un an mai bun!

Și dacă aveți vreun sfat, dați-mi și mie de veste!

[Cronică de film] Mia and the White Lion

Cred că m-am topit, cred că da, da, da…
Mia and the White Lion sau 97 de minute de oftat, de spus „awww” sau „adorabil”, de strâns geaca sau geanta puternic în brațe, 97 de minute în care îți dorești să îl smotocești și tu pe Charlie (puiul de leu, nu the most famous brother and uncle) sau măcar un cățeluș ceva 🙂

Mai important decât povestea filmului este mesajul pe care acesta îl transmite, un adevărat semnal de alarmă! Suntem singura specie de pe pământul ăsta care vânează just for fun! Ce înseamnă treaba asta? Pai în primul rând că suntem niște idioți colosali! „Mulțumită” pasiunilor noastre am creat niște dezechilibre incredibile la nivelul florei și faunei. Da, am contribuit la extincția unor specii! Și speciile care n-au dispărut sunt pe cale să dispară!

Chiar dacă nouă nu ni se pare că ar exista vreun pericol, în această categorie a speciilor pe cale de dispariție ar putea intra foarte curând și leii! Cum așa? Pai unii nu se mulțumesc cu trofeele alea pe care le poți personaliza la orice print shop, pentru ei s-au inventat trofeele pe foarte mulți bani, cu blăniță sau colțișori. Și pentru că oamenii aștia n-au timp și nici „balls” să vâneze în sălbăticie, niște alți oameni „inteligenți” au construit niște ferme. Și așa cum noi ne alegem peștele la carfur, ei își rezervă niște biete animale crescute între pereți și mai apoi le curmă viața într-un țarc…

Cam asta ar fi fost și soarta bietului leu alb din filmul Mia and the White Lion dacă nu ar fi fost ambiția de nestăvilit și iubirea decondiționată a unei fete. Obligată să își lase toată viața în Londra și să se mute în Africa la ferma tatălui său, Mia își găsește refugiul în prietenia deosebită pe care o dezvoltă cu cel mai nou membru al fermei, leul alb pe al său nume Charlie.

Dacă reușește Mia să îl salveze pe Charlie, rămâne să descoperiți voi singurei la cinema!

Filmul Mia and the White Lion a intrat în cinematografe din 8 februarie, distribuit de Ro Image.

 

Sfaturi în dragoste de la șoferii Uber

Mai știți poveștile mele din taxi? Să vă amintesc: se făcea că venind noaptea târziu/dimineața devreme acasă de la job, ajunsesem să mă cunosc cu toți taximetriștii și dacă încă nu ne știam, ne împrieteneam rapid. Și dacă nu postam pe facebook în acea dimineață un sfat bun primit de la un taximetrist sau o poveste amuzantă pățită de el, cu siguranță vă povesteam o fază tare din taxi!

Ca atunci când m-am plimbat cu un taxi prin tot Bucureștiul numai pentru mirosea a vară.  Eu aveam chef să mă plimb pe jos, dar deja-prietenul-meu-taximetristul m-a văzut cum ieșeam din Centrul Vechi și s-a oprit să mă ducă acasă. A zis că nu mă poate lăsa să merg pe jos la ora aia, dar are o idee mai bună, că și-așa n-are chef să mai facă alte curse.

Cel mai des se întâmpla să mă întind la povești cu taximetriștii, de câteva ori chiar am stat cu zecile de minute în fața porții mele să ducem la capăt ideea. Alteori nici dacă am fi stat până a doua zi nu încheiam subiectul. Până la urmă e totuși o chestiune de noroc, cumva mereu reușeam să dau peste șoferi mișto, cu o poveste de viață incredibilă, cu un umor aparte sau oameni foarte grijulii…dacă ați știi voi de câte ori m-au hrănit taximetriștii, ba un snickers, ba un covrig, ba un biscuite…

Și da, sunt fini observatori. „Domnișoară, nu vreau să mă bag unde nu îmi fierbe oala, dar dacă îmi permiteți un sfat, nu vă lăsați bărbatul cu fata aia. E clar că ea nu vă e prietenă și doar aleargă după el. Nici n-am pornit aparatul, eu zic să mergeți la el”.

N-am mai mers de mult cu taxiul și nici n-am mai scris despre poveștile mele cu șoferii, dar din fericire cei de la Uber au strâns o serie de gânduri și sfaturi ale șoferilor parteneri Uber din România. Ocazia? Ce moment mai bun să vorbești despre relații decât luna februarie!  And here it is: Continuarea Sfaturi în dragoste de la șoferii Uber

[Cronică de film] Serenity / Calmul dinaintea furtunii

Au trecut deja câteva zile bune de când am fost să văd filmul Serenity / Calmul dinaintea furtunii și tot nu-s în stare să duc articolul ăsta la bun sfârșit!

De ce, you might ask

Păi pentru că nu pot vorbi despre el fără să dau spoilere! Cele mai mișto faze ale filmului, sunt fix alea pe care e bine și sănătos să le descoperiți voi singurei la cinema!

Dar hai totuși să încerc 🙂

Avem doi actori very good looking de la Hollywood, Anne Hathaway  și Matthew McConaughey, ce construiesc o poveste pe ocean. El e un căpitan de vas de pescuit ce aleargă după cai verzi pe pereți, în cazul lui, un ton de proporții monstruoase. Ignoră oportunități și oameni și dă cu piciorul unor surse adevărate de venit pentru a captura prada supremă și a dovedi tuturor că aceasta există și că el poate!

Ea a alergat după cai verzi pe pereți și, în cele din urmă, și-a dat seama că a fost o mare greșeală! Caii nu erau așa de verzi cum păreau și nici așa mulți, iar pereții erau chiar strâmbi, așa că vine la Baker Dill cu o propunere cel puțin copleșitoare.

Acum marea întrebare nu mai este dacă „o va face sau nu?”, ci „ce este adevărat și ce nu?” Continuarea [Cronică de film] Serenity / Calmul dinaintea furtunii