Arhiva etichetelor: Film

The Green Inferno / Infernul din Amazon

Pe o zi ploioasa de toamna adevarata ce sa faca si Gulia? S-a dus la film horror! Si nu orice film, ci „The Green Inferno”!

Imi plac filmele horror (mai ales alea facute misto, hehe), ma uit la filme horror (din cand in cand, dar niciodata singura), dar acum a fost prima data cand am vazut genul asta de horror.

„The Green Inferno” nu e genul ala de film horror cu fantomitze, zombilici, posedati si alte lighioane din zona asta, este un „horror scarbos” daca imi permiteti sa fac astfel de categorii.

The green inferno
Asta e afisul filmului. Sa ziceti mersi ca l-am pus asa micutz aici 🙂

Fara sa vad trailer-ul sau sa citesc prea multe despre film, ma asteptam sa fie ingrozitor, sa stau toata seara si sa privesc podeaua!

Pe IMDB daca va uitati (da, are un scor micut, 5.6) o sa vedeti ca la violenta are scorul 10/10, la nuditate, 8/10. De ce n-are scor si pentru scarbos sau dezgustator? Pentru ca va zic eu, asa multa violenta nu am vazut, mai multa vezi la stirile de la ora 5! Unde o fi nuditatea aia de 8/10 ca am tot asteptat-o?! In schimb sange este gârlă!!! Pentru ca asa e la canibali, cu pofta!

Da, filmul se concentreaza in jurul unui grup de studenti activisti veniti din SUA in Amazon sa salveze padurea si tot ce adaposteste ea de un grup de dezvoltatori care zau daca stiu ce vor sa construiasca acolo in mijlocul pustiului. In fine, aia vor sa construiasca ceva acolo, studentii s-au legat cu lanturi sa opreasa buldozerele si sa salveze natura. Numai ca mai tarziu ajung sa descopere si ce altceva au mai salvat, anume un trib de canibali!

Care canibali, foarte prietenosi, i-au facut gratar si bling-bling, ca unii studenti aveau tatuaje frumoase!

E hai ca nu e asa de simplu filmu’, tre’sa treceti prin multe scene pline de suspans si rasturnari de situatie, prin chestii scarboase, prin scene dezgustatoare, prin unele amuzante ca sa ajungeti la The End-ul neasteptat. Adica nu ma asteptam sa se termine asa filmul!

Gulia la The green inferno

All in all, daca stomacelu’ nu va e prea rezistent sau daca sunteti o persoana sensibila de fel va recomand orice alt film, dar nu asta! Eu, de bine de rau, am fost antrenata de bunii si frumosii mei prieteni studenti la medicina! Dupa sase ani de povesti cu disectii (pluuus pozeee, pai cum?), cazuri inedite, boli, scarbosenii, „The Green Inferno” a fost doar un fleac! Un fleac ceva mai mare ca era proiectat pe ditai ecranu’!

Pentru voi cei puternici si rezistenti care gustati genul asta de film horror va recomand sa mergeti sa vedeti filmul „The Green Inferno” sub numele lui romanesc „Infernul din Amazon”, cine stie cand mai apare ceva atat de scarbos! Dar mai intai verificati ca aveti 18 ani ca altfel faceti drumu’ degeaba!

[Recomandare] The Walk

Gulia a fost la noul film semnat de Robert Zemeckis, The Walk, si va recomanda sa faceti si voi acelasi lucru.

the walk postersideways

Cred ca de la Gravity si pana acum nu am mai trait asa intens un film.

Bai, esti acolo cu Philippe Petit (personajul principal) inca de la inceput si pana la finalul filmului. Traiesti odata cu el descoperirea facuta in copilarie, primele incercari de a merge pe sarma, primele reusite…iar de cand ajunge in New York nu mai respiri, efectiv nu mai respiri. Pai saracu’ om acolo pe sarma cred ca era mai calm decat oricare dintre noi cand ne uitam la filmul asta!

Chiar daca stii povestea reala tot vei fi super captivat de film. Scenariul este foarte bine constuit si interpretat, iar efectele speciale si 3D-ul te fac sa iti pui uneori intrebarea „oare sufar si eu de rau de inaltime?”. Si desi filmul este catalogat ca o drama, sa stiti ca nu lipsesc momentele de umor care sa umple sala de cinema de rasete puternice (unii dintre noi au scapat pop-cornu’ pe jos…sa ne fie cu pardon 🙂 ).

The Walk este povestea unui nebun, pe bune, cum sa ii spui altfel?! Dar e nebun frumos! E nebunul care si-a descoperit o pasiune, ceva la care chiar se si pricepe, si pe care este dispus sa o si urmeze! Este o poveste despre curaj, muuuult curaj, despre vointa si despre incredere, atat in tine cat si in cei cu care te inconjori. Este o poveste despre „never give up your dreams” (ma scuzati da-mi place cum suna in engleza).

Visele chiar devin realitate (mai stiti ca va spuneam de asta intr-un articol mai vechi?), trebuie numai sa ti le doresti cu adevarat si sa faci muncesti mult!

Asa si Philippe Petit, a avut un vis, acela de a merge pe sarma intre cele doua turnuri gemene, vis pentru care si-a dedicat toata energia si timpul sau.

Deja nu mai stiu cati oameni au pasit pe luna, in schimb, pe o sarma legata intre cele doua turnuri gemene din New York a mers un singur om, Philippe Petit! Nimeni altcineva nu a mai reusit si nimeni altcineva nu va mai avea ocazia!

Asa ca mergeti la cinema sa vedeti The Walk! Merita!

Si daca dupa aceea va indoiti ca a existat acel om si acea reusita, va rog, priviti aceste fotografii realizate in 1974!