E doar o altfel de listă de dorințe

Cumva mereu reușeam să închei anul într-o notă pozitivă, chiar îmi amintesc niște ani care se terminau cu „wow, cât de tare a putut să fie anul ăsta!” sau pfoa, ce an plin!” 
Dar inevitabil a venit faza not that bad, but I have a good feeling about next year” sau faza se preconizează lucruri mișto pentru anul ce vine”, iar într-un final am ajuns la clasicul mai rău ca anul ăsta n-are cum să fie”…

Dar știți ce? Chiar are cum sa fie mai rau! Este din ce în ce mai rau și va continua în același stil!

Pe de-o parte pentru că avem așteptări din ce în ce mai nerealiste și ne dorim lucruri imposibile și improbabile peste care mai presărăm și mult overthinking.
Dar mai e și partea cealaltă, ne confruntăm cu probleme din ce în ce mai grele și mai complexe (fie datorită înaintării în vârstă care aduce după sine noi obstacole, fie datorită minunatului climat politico-economic global), unde mai pui că acum apar alte valori și priorități? Șoc și groază, fericirea se măsoară în like-uri, iar vorba aia cu „multă lume, puțini oameni” e mult prea actuală. Suntem mai egoiști, alergăm după lucruri și nu ne interesează pe cine călcăm în picioare în tot acest timp…

Evident, nu este cazul meu, am auzit de la alții 🙂
Bonus: persoanele de față se exclud!

Totuși cred că sunt și câteva lucruri pe care le putem face ca pe 31 decembrie când tragem iarăși linie să vedem și alte nuanțe în afară de cele de gri. Mi le-am scris într-o notiță în telefon pe când alții compuneau cu patos mesaje cu „fie ca”. Mesajele au trecut pe lângă noi, poate ideile de mai jos vor produce o schimbare, cât de mică, în noi!

DO NOT WASTE ANOTHER SECOND!

Din (ne)fericire nu trăim ca în filmul In time (2011), nu avem un ceas în mână care ne arată cu maximă precizie cât timp mai avem de petrecut pe lumea asta și nici nu vedem ce efect are fiecare acțiune a noastră asupra acestui timer.
Ne place să amânăm lucrurile sau să le lăsăm pe mâine și să rezolvăm acum ceea ce ni se pare urgent. Dar dacă mâine nu mai vine?
Ia-ți bluza aia pe care ți-au picat ochii! ACUM!
Ia bilete la concertul ăla la care visezi! ACUM!
Fă poza aia!
Scrie-i, vorbiți, ieșiți la cafea! ACUM!
Hug! ACUM!

Da, așa este, am mai scris un articol în care insistam pe ideea de ACUM și chiar credeam că mi-am însușit teoria. Până mi-a fost demostrat că nu făceam tocmai asta. Trăiam cu impresia că mai am timp până la pensie să refac legătura sau măcar până când fiecare va avea copii, iar atunci vom lăsa trecutul în urmă pentru ca ei să crească împreună, așa cum am facut și noi. Numai că nu vom mai avea ocazia asta…

TRUST NO ONE YOURSELF!

Cred că expresia asta este self-explanatory, dar vreau să îi mai aduc o completare mică.
Este foarte bine și sănătos să te înconjori de oameni de încredere, de oameni care te ridică și te susțin, dar mai important decât toate este să ai maxim de încredere în tine! Acordă-ți meritul cuvenit! Nu te îndoi de forțele și abilitățile tale! Nici nu banuiești ce talente se ascund după bariera aia de lipsă de încredere.
Iar când vine vorba de alți oameni, cercetează, nu crede! Dintr-un motiv care mie îmi scapă, unii oameni aleg să facă rău chiar și atunci când binele le-ar aduce mult mai multe beneficii.

IF SOMETHING DOESN’T FEEL RIGHT, IT PROBABLY ISN’T

Ideea asta se leagă cumva și cu încrederea de mai sus. Se întâmplă uneori ca ceea ce simțim și raționamentele logice să nu coincidă întocmai și atunci apare întrebarea: now what? Ce faci? După cine te iei? Cine câștigă meciul gut feeling vs. brain?

Evident că m-am luat după creier, că doar nu are atâția neuroni degeaba!
În final, cine s-a dovedit că avea dreptate? Aud? Gut feeling! Al șaselea simț! Instinctul! sau cum vreți să îi spuneți.
Nu vă imaginați că acum merg cu gut-ul la înaintare, dar cu siguranță îi acord mai mult credit ca înainte și încerc sa cercetez și să înțeleg de ce simt ceea ce simt.

PRIORITIES, PRIORITIES, PRIORITIES.

Am primit în urmă cu câteva luni întrebarea „ce e cu adevărat important pentru tine?„. Și după ce mi s-a topit ușor, ușor zâmbetul de aparentă fericire de pe chip, s-a instalat the deep thinker mode și practic de acolo s-a schimbat totul.

Acum dacă mă întrebi, cred că prioritățile noastre sunt total anapoda! Cât de anapoda? De-a dreptul inversate!
Pe primele locuri se află lucrurile care ar trebui să fie ultimele ca importanță, iar pe ultimele locuri sunt fix chestiile care dau frumusețe, sens și greutate vieții.
Gândește-te la ce îți dorești în viața asta, gândește-te care își sunt planurile și visele, gândește-te la personele cu care vrei să îți petreci timpul… chiar merită să îți consumi toată energia pe o serie de lucruri care nu fac parte din categoriile astea?

START WISHING THE CORRECT WISH.

Am aflat pe pielea mea că, uneori, dacă îți dorești ceva cu adevărat și îți canalizezi bine energia și gândurile, universul, bărbosul, soarele, luna și cine mai preia hățurile pe la centrul de comandă, face cumva și, după ce aștepți pe fir o grămadă, reușește să pună lucrurile în ordine. But apparently dacă nu ai specificat până în cele mai mici detalii cum stă treaba cu dorința ta…well, it’s on you!
Se dă următorul exemplu simplu: se face că îmi doresc tare, tare un Mini Cooper, undeva pe la pensie probabil că o să-l și am. Dar ce mă fac că mi-am dorit așa tare, tare Mini-ul ăsta, că am uitat să menționez și detaliile care pentru mine erau by default, dar totuși la fel de importante? Și iată-mă pe mine acum, la pensie, cu un un Mini non-verde (chiar gri, bleah) și modelul ala luuung cu uși ca de dubă la portbagaj (bleah).
Dau exemplul ăsta ca să nu intru în povești interminabile…
„Nu uita, Gulie, data viitoare să zici onest și de încredere, că noi aici avem treabă, nu stăm să citim și setările implicite!”
Ok, boss!

Și ca dorință bonus, poate n-ar strica să facem și ce au scris băieții/fetele acum câțiva ani pe chestia aia de metal de pe Calea Victoriei: pune suflet!

În încheiere, vă doresc să vă construiți un an mai bun!

Și dacă aveți vreun sfat, dați-mi și mie de veste!

[Cronică de film] Mia and the White Lion

Cred că m-am topit, cred că da, da, da…
Mia and the White Lion sau 97 de minute de oftat, de spus „awww” sau „adorabil”, de strâns geaca sau geanta puternic în brațe, 97 de minute în care îți dorești să îl smotocești și tu pe Charlie (puiul de leu, nu the most famous brother and uncle) sau măcar un cățeluș ceva 🙂

Mai important decât povestea filmului este mesajul pe care acesta îl transmite, un adevărat semnal de alarmă! Suntem singura specie de pe pământul ăsta care vânează just for fun! Ce înseamnă treaba asta? Pai în primul rând că suntem niște idioți colosali! „Mulțumită” pasiunilor noastre am creat niște dezechilibre incredibile la nivelul florei și faunei. Da, am contribuit la extincția unor specii! Și speciile care n-au dispărut sunt pe cale să dispară!

Chiar dacă nouă nu ni se pare că ar exista vreun pericol, în această categorie a speciilor pe cale de dispariție ar putea intra foarte curând și leii! Cum așa? Pai unii nu se mulțumesc cu trofeele alea pe care le poți personaliza la orice print shop, pentru ei s-au inventat trofeele pe foarte mulți bani, cu blăniță sau colțișori. Și pentru că oamenii aștia n-au timp și nici „balls” să vâneze în sălbăticie, niște alți oameni „inteligenți” au construit niște ferme. Și așa cum noi ne alegem peștele la carfur, ei își rezervă niște biete animale crescute între pereți și mai apoi le curmă viața într-un țarc…

Cam asta ar fi fost și soarta bietului leu alb din filmul Mia and the White Lion dacă nu ar fi fost ambiția de nestăvilit și iubirea decondiționată a unei fete. Obligată să își lase toată viața în Londra și să se mute în Africa la ferma tatălui său, Mia își găsește refugiul în prietenia deosebită pe care o dezvoltă cu cel mai nou membru al fermei, leul alb pe al său nume Charlie.

Dacă reușește Mia să îl salveze pe Charlie, rămâne să descoperiți voi singurei la cinema!

Filmul Mia and the White Lion a intrat în cinematografe din 8 februarie, distribuit de Ro Image.

 

Sfaturi în dragoste de la șoferii Uber

Mai știți poveștile mele din taxi? Să vă amintesc: se făcea că venind noaptea târziu/dimineața devreme acasă de la job, ajunsesem să mă cunosc cu toți taximetriștii și dacă încă nu ne știam, ne împrieteneam rapid. Și dacă nu postam pe facebook în acea dimineață un sfat bun primit de la un taximetrist sau o poveste amuzantă pățită de el, cu siguranță vă povesteam o fază tare din taxi!

Ca atunci când m-am plimbat cu un taxi prin tot Bucureștiul numai pentru mirosea a vară.  Eu aveam chef să mă plimb pe jos, dar deja-prietenul-meu-taximetristul m-a văzut cum ieșeam din Centrul Vechi și s-a oprit să mă ducă acasă. A zis că nu mă poate lăsa să merg pe jos la ora aia, dar are o idee mai bună, că și-așa n-are chef să mai facă alte curse.

Cel mai des se întâmpla să mă întind la povești cu taximetriștii, de câteva ori chiar am stat cu zecile de minute în fața porții mele să ducem la capăt ideea. Alteori nici dacă am fi stat până a doua zi nu încheiam subiectul. Până la urmă e totuși o chestiune de noroc, cumva mereu reușeam să dau peste șoferi mișto, cu o poveste de viață incredibilă, cu un umor aparte sau oameni foarte grijulii…dacă ați știi voi de câte ori m-au hrănit taximetriștii, ba un snickers, ba un covrig, ba un biscuite…

Și da, sunt fini observatori. „Domnișoară, nu vreau să mă bag unde nu îmi fierbe oala, dar dacă îmi permiteți un sfat, nu vă lăsați bărbatul cu fata aia. E clar că ea nu vă e prietenă și doar aleargă după el. Nici n-am pornit aparatul, eu zic să mergeți la el”.

N-am mai mers de mult cu taxiul și nici n-am mai scris despre poveștile mele cu șoferii, dar din fericire cei de la Uber au strâns o serie de gânduri și sfaturi ale șoferilor parteneri Uber din România. Ocazia? Ce moment mai bun să vorbești despre relații decât luna februarie!  And here it is: Continuarea Sfaturi în dragoste de la șoferii Uber

[Cronică de film] Serenity / Calmul dinaintea furtunii

Au trecut deja câteva zile bune de când am fost să văd filmul Serenity / Calmul dinaintea furtunii și tot nu-s în stare să duc articolul ăsta la bun sfârșit!

De ce, you might ask

Păi pentru că nu pot vorbi despre el fără să dau spoilere! Cele mai mișto faze ale filmului, sunt fix alea pe care e bine și sănătos să le descoperiți voi singurei la cinema!

Dar hai totuși să încerc 🙂

Avem doi actori very good looking de la Hollywood, Anne Hathaway  și Matthew McConaughey, ce construiesc o poveste pe ocean. El e un căpitan de vas de pescuit ce aleargă după cai verzi pe pereți, în cazul lui, un ton de proporții monstruoase. Ignoră oportunități și oameni și dă cu piciorul unor surse adevărate de venit pentru a captura prada supremă și a dovedi tuturor că aceasta există și că el poate!

Ea a alergat după cai verzi pe pereți și, în cele din urmă, și-a dat seama că a fost o mare greșeală! Caii nu erau așa de verzi cum păreau și nici așa mulți, iar pereții erau chiar strâmbi, așa că vine la Baker Dill cu o propunere cel puțin copleșitoare.

Acum marea întrebare nu mai este dacă „o va face sau nu?”, ci „ce este adevărat și ce nu?” Continuarea [Cronică de film] Serenity / Calmul dinaintea furtunii

5 lucruri mișto de făcut în Sulina

Pentru mine anul trecut a fost anul explorărilor. Am ajuns în locuri care erau de mult în wishlist-ul meu și pe care abia așteptam să le descopăr. Am fost cea mai happy să pot călători atât, iar telefonul meu este și acum mândru de câți pași și câte fotografii am făcut. Iar acum mă gândesc că este momentul să vă povestesc și vouă! Cine știe? Poate vă inspir!

Și o să încep cu un anume loc din țara care a fost pentru mine o bună vreme învăluit în mister. Mi se părea ceva fantastic, la care nu are oricine acces, iar poveștile celor care fuseseră acolo mă captivau mereu. Învățasem din școală că este cel mai estic oraș din România și că se află pe cel mai tânăr pământ, atât de tânăr că e tot verde și n-are nici șosele, iar singura cale de acces este by river, Danube river.

Atât de tare mi-am dorit să vizitez acest loc, încât anul trecut am fost nu o dată, ci chiar de două ori în Sulina. O dată primăvara și o dată când se crăpa de vară.

Timp de 3 ore cât durează călătoria cu barca din Tulcea, până la Sulina, am simțit cum, ușor, ușor, lăsam în urmă griji, probleme, semnal la telefon și tot ce aș putea numi modernitate. Cum am pășit în Sulina am început să mă întreb dacă nu cumva toată călătoria asta a fost una în timp…nici la muzeu nu se păstrează lucrurile așa de bine de trecerea anilor!

Așadar, pregătiți-vă să spuneți „la revedere carfur, oșan” și să ziceți „hello…aprozar”!

Pentru cei nostalgici, treaba asta o să le meargă direct la inimă, dar pe cuvânt de dependentă de tehnologie dacă nu prinde bine oricui o mică deconectare și întoarcere la moduri old school de petrecere a timpului liber.

Iată o listă cu 5 lucruri pe care mi-a plăcut să le fac în Sulina, pe care le-aș face din nou dacă aș mai avea ocazia să ajung acolo și pe care vă recomand și vouă să le încercați:
  1. Micul dejun pe faleză. Nu mă înțelegeți greșit, sunt destule restaurante și terase deschise în Sulina, toate abia așteaptă să vă servească niște … icre la începutul zilei sau poate pensiunea/hotelul/gazda unde v-ați cazat vă oferă mic dejun, dar nimic, absolut nimic nu se compară cu descoperirea mea!
    Pe faleză este o brutărie, care „brutărește” ca pe vremuri. Am găsit acolo batoane cu miere, susan sau cu mac ca cele pe care le mâncam în școala generală și nu mai zic de gogoșile cu ciocolată care se dau instant! Ne-am oprit apoi la alimentară de unde am luat niște lăptic, am ochit o bancă liberă fix pe malul Dunării și uite așa, cam pe nerăsuflate, am devorat micul dejun în timp ce priveam bărcile care animau calmul apei.
    Fără reclamă. Doar ceva delicios într-un loc spectaculos!
    Bărcile pescarilor sunt doar 10% din farmecul falezei, adevăratul spectacol îl reprezintă vapoarele gigantice care tranzitează Dunărea aproape pe nesimțite. Nu mi-aș fi închipui până acum ce spectacol îl reprezintă vapoarele. Am stat ore în șir să privesc o armată de „furnicuțe” cum se luptă să „parcheze” o astfel de ambarcațiune și îmi amintesc că dimineața abia așteptam să ajung pe faleză să văd ce vapor a mai venit, din ce țară e, ce transportă.

  2. Go fish! Sunteți înconjurați de apă, deci n-o să mă apuc să recomand un loc mișto pentru asta. Practic în orice direcție ați apuca-o, sigur dați de un loc numa bun de lenevit și dat la pește. Și asta vine de la o persoană nu tocmai pasionată de treaba asta. Dar în Sulina timpul trece altfel și e o adevărată plăcere să STAI efectiv! Plus că așa m-am familiarizat cu speciile de creaturi care trăiesc în acele ape, cu animalele de pe uscat (muuulte vaci ale nimănui), dar și cu lighioanele care, culmea, nu mi-au populat apoi și visele. Și când zic lighioane, vreau să vă spun că am întâlnit niște păienjeni care nu vreau să mă gândesc cum arătau în august șiiii am fost martora unui festin de baltă, un șarpe a înghițit un ditai peștele, yak!
    Și după o bună repriză de leneveală pe malul bălții, merge la fix un picnic! Cum ne-a fost milă de toate vietățile pescuite, în timp ce ele se bucurau de noua șansă la viață, noi am întins o păturică și am început să despachetăm ce adusesem din oraș: senvișuri, salată, biscuiței și ceva bere rece că așa tare ardea soarele!



  3. Nicio zi fără saramură de crap. După ambele vacanțe în Sulina, vă zic sincer, mă așteptam să îmi crească branhii! Nu eram cea mai mare fană a preparatelor din pește, dar locul ăla a făcut din mine un alt om! Oamenii ăștia știu să prepare peștele în toate felurile posibile și imposibile! Și încă într-un mod de te lingi pe dește! Ba chiar cred că dă și dependență! Evident că veți găsi și preparate care nu conțin pește, fripturi sau pizza, but what’s the point?
    Și dacă nu vă puteți decide unde să mâncați, eu vă propun să începeți cu Casa Coral, s-ar putea să nu mai plecați de acolo!



  4. Plaja – sau locul unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră, iar caii sălbatici fac ca tot acest peisaj să fie numai bun de pus în ramă!
    Mergeți la plajă! Relaxați-vă! Acoperiți-vă de un nisip care nu seamănă cu niciun alt nisip pe care l-ați mai văzut până acum. Cine știe? Poate veți ajunge chiar ca mine. Eu am reușit să mă deconectez atât de tare în Sulina, că nici măcar telefonul nu îl mai căram după mine. Exact! Aveam impresia că îl car! Așa că cele mai multe amintiri aștept să le descarc din creier…și cred că mai am ceva de așteptat până când acest lucru va fi posibil.
    Dar revenind la plaja din Sulina, să nu vă așteptați ca singurii care se bucură de briza mării să fie oamenii! O să împărțiți plaja cu….caii sălbatici!

    Sursa foto: turo.ro
  5. Plimbare per pedes! Nu numai că face piciorul frumos și aplicațiile de numărat pași să pingăne de veselie, dar descoperi totul! M-am bucurat să văd clădiri cu o arhitectură (și fațadă) pierdută în negura timpului, am dat peste tot felul de invenții caraghioase și am găsit și văzut singura benzinărie din Sulina (care n-arată deloc așa cum mi-am imaginat)! Tot într-o plimbare relaxată puteți ajunge și la clasicele obiective turistice. Și avem așa: Farul Vechi din Sulina, care astăzi este muzeu și cimitirul maritim, unic în țară și în Europa, în care își au locul de veci nume interesante și care este și sursa multor legende.

Iar dacă cumva vreți să dați și picioarelor o pauză, să știți că în Sulina există taxiuri! Și au un slogan cel puțin inspirat!

Și apropo de pauză și odihnă, cred că n-am mai dormit atât de bine de când eram o mică gulioară! Să fi fost aerul de Dunăre, briza mării, liniștea incredibilă din oraș, calmul care domnește peste toți și toate, cert este că cel mai bun și odihnitor somn de până acum l-am avut în Sulina!

În loc de încheiere, o fotografie care îmi place mult:

 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Gulia production (@guliaproduction) on

Voi ce lucruri faine ați făcut în Sulina?

[Cronică de film] Destroyer / Capcana

Duminică o vedeam la tv în filmul Batman Forever (1995), iar luni am văzut-o în Destroyer / CapcanaNicole Kidman, femeia care îmbătrânește doar cu ajutorul machiajului.

Incredibilă transformarea prin care a trecut actrița pentru a da naștere acestui personaj plin de furie, cocoșat de propriile decizii și epuizat fizic și emoțional – polițista Erin Bell.

Îmi plaaac filmele care „abuzează” de flashback-uri, care împletesc mai multe planuri narative și care par să spună mai multe povești complet separate. Așa că m-am bucurat să văd că și Destroyer / Capcana este unul din ele! Când crezi că te-ai prins de firul cronologic al evenimentelor și, deci, de întreaga însemnătate a poveștii, zbang! vine finalul și îți zguduie neuronii!

Ideea filmului este cam așa: doi polițiști pornesc într-o operațiune undercover, daaar problema este că ei încep ușor, ușor să se „aclimatizeze” prea bine noului mediu. N-a fost nevoie de mult, ci doar de o singură decizie greșită pentru ca totul să se ducă de râpă. Așa a ajuns Erin dintr-o agentă de poliție care dovedea mult potențial, o persoană de nerecunoscut, cuprinsă de remușcări, acaparată de furie și frustrare și chinuită în permanență de gânduri și amintiri din trecut. Continuarea [Cronică de film] Destroyer / Capcana

[Cronică de film] Instant family / Familie de-a gata

O comedie mișto, cu o poveste emoționantă și un cățel super mega cute – adică filmul Instant family / Familie de-a gata!

Deja al doilea film pe anul ăsta care urmărește o poveste cât se poate de reală, complexă și dură, cu care se confruntă foarte mulți oameni de pe întreaga suprafață a pământului, dar prezentată într-o manieră surprinzătoare – cu umor! Mult umor!

Mai mult din curiozitate, Pete (Mark Wahlberg) și Ellie (Rose Byrne) se înscriu la niște cursuri speciale pentru cei ce își doresc să devină părinți adoptivi și nu peste mult timp se „trezesc” la un eveniment unde cei mici „familie-less” se întâlnesc cu cei mari care au nevoie de un copil pentru a-și întregi familia.

Dintr-o întâmplare amuzantă în alta, cei doi primesc spre adopție nu unul, nici doi, ci trei copii! Un băiețel care probabil a strâns tot ghinionul din lume, o fetiță dependentă de…chips-uri și o adolescentă care e …. adolescentă!

Adevărata poveste e noii familii începe abia după ce „the honeymoon phase” se încheie și fiecare copil devine un mic monstru în ochii părinților copleșiți de probleme.

Reușesc cei 5 (6 cu cățelul) să devină o familie adevărată? Evident nu veți afla de la mine 🙂

Eu vă spun că povestea asta inspirată de experiența personală a scenaristului/regizor/producător Sean Anders, nu este doar amuzantă. ci și foarte emoționantă, plină de morale pe alocuri.

Filmul Instant family / Familie de-a gata intră din 18 ianuarie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.

Cum am văzut o super piesă de teatru fără să … o văd

Se face că era toamna anului 2017, când la Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie aterizează doi tipi din Israel. Aduceau cu ei un super spectacol, cu un super concept și un super scenariu… sau așa ne spuseseră cei care se ocupaseră de selecția pieselor ce aveau să concureze în festival.

După o călătorie lungă (mai ales partea de la Otopeni la Buzău), cei doi intră în biroul nostru de #TeamOrganizers și ne molipsesc cu entuziasmul, veselia și energia lor. Râdem, spunem povești, bancuri, facem selfie-uri și și apoi cineva are măreața idee să mergem la scenă să ne apucăm să pregătim spectacolul care avea loc în seara aceea. Dap, spectacolul celor din Israel.

Foarte calmi, cei doi s-au apucat să mute un scun în 10001 de locuri la o distanță milimetrică unul față de precedentul loc și să plimbe o ramă doi pași la stanga, trei pași la dreapta, un pas în față and so on. Au aranjat niste prune pe un platou mai ceva ca la cea mai trendy ședință foto, apoi au început să danseze cu un cuier.

„Dap, o să avem o seară liniștită ne gândeam noi”…

Continuarea Cum am văzut o super piesă de teatru fără să … o văd








[Cronică de film] The Upside / Asistent de (ne)voie

Am început anul cu niște lecții de viață (nu, nu alea de pe tv) presărate subtil într-un excelent film de comedie! În a doua săptămână din an am fost să vad filmul The Upside / Asistent de (ne)voie, care e un remake al lui „The Intouchables”, care e bazat pe o poveste reală.

Vă spun de pe acum: n-am văzut filmul original, deci să nu vă așteptați la comparații!
Dar să revenim la Asistent de (ne)voie…

Uneori nici nu ne dăm seama cât de mult ne poate schimba viața o singură persoană și alteori ne vine cu atât mai greu să credem că propria noastră persoană poate avea un impact incredibil asupra cuiva (or maybe that’s just me), daaaar apar unele momente care ne deschid ochii. Continuarea [Cronică de film] The Upside / Asistent de (ne)voie








[Cronică de film] Bublebee

Aseară am avut o întâlnire specială cu Gălbenel, pe-al său nume de scenă Bumblebee.

Ce am făcut?

Pai, ca orice om în 2018, am început cu 15784395 de poze, apoi am refăcut o scenă din film, mi-a câștigat un ursuletz de plush (just kidding, era un transformer) și m-a invitat să îi văd noul film…

Cum e filmul, you might ask

Foarte tare! Pentru fanii seriei Transformers siiigur filmul Bumblebee va fi un adevărat… festin (what? vocabularul meu în această perioadă se învârtește în jurul sarmalelor)! Daaar, mai mult decât atât, acest nou film cred că reușește să atragă foarte mulți noi fani. Continuarea [Cronică de film] Bublebee