La o saptămână după ce am văzut filmul ăsta, în căști a început să cânte Rocketman și așa mi-am dat seama că am uitat să povestesc despre încă o ecranizare emiționantă.

3/4 musical, o linguriță de film biografic și muuulte, muuulte imagini grandioase, cam așa ar suna rețeta pentru Rocketman. Cu Dexter Fletcher la regie, Lee Hall la scenariu și Bryce Dallas Howard, Taron Egerton și Richard Madden – capete de afiș.

Filmul Rocketman începe timiduț, precum felul de a fi a personajului principal în copilărie. Pe măsură ce minutele trec, povestea relevă din ce în ce mai multe aspecte ale vieții lui Elton John, iar eu am devenit captivată de tot ce se întâmpla acolo. Trecerea de la o copilărie tristă, privată de afecțiunea și apropierea emoțională a părinților, la viața de superstar internațional vine brusc și e wow.

„Filmul urmărește viața mea de dinainte de 1960, când eram copil, până în 1990 când am mers la dezintoxicare” afirmă Elton John. „Era începutul celebrității, era o perioadă extraordinară și așa voiam să fie și filmul. Totuși, sunt și multe probleme serioase legate de dependența mea de droguri și viața și felul cum am crescut. Trebuia să echilibrăm lucrurile, iar pentru mine era foarte important ca filmul să fie un musical pentru că muzica este viața mea”. Citește în continuare [Cronică de film] Rocketman →

Deja al doilea film franțuzesc pe care îl văd într-o lună și care mă surprinde, culmea, în mod plăcut este Amanda. Acesta este cel de-al treilea film al regizorului francez Mikhaël Hers și a fost prezentat în premieră și premiat cu trofeul ”Magic Lantern” în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia.

Filmul spune povestea unei fetițe de 7 ani, Amanda (Isaure Multrier),  care duce o viață fericită alături de mama ei, Sandrine (Ophélia Kolb). Atunci când nu întârzia prea mult, Amanda își petrecea timpul de după școală cu unghiul său, David (Vincent Lacoste).

Până aici, totul boem și așa cum te-ai aștepta să fie viața în Paris, adică plină de veselie, romantism, prăjituri, croissante, biciclete și cadre frumose. Totul ia o turnură neașteptată atunci când, în urma unui atac terorist, mama Amandei își pierde viața.

De aici, între multă suferință, imposibilitate de a procesa evenimentul, schimbări majore în viață și tot așa, se construiește o relație incredibil de puternică și luminoasă între Amanda și David.

Mi-a plăcut mult la acest film că nu abuzează de dramă, deși ar fi putut să își construiască fiecare bucățică a scenariului în jurul acelui atentat și a suferinței pe care a provocat-o. În schimb, acțiunea filmului planează ușor pe deasupra încărcăturii negative pentru a ne conduce către un final în care maturitatea, încrederea și liniștea și-au făcut loc în viața protagoniștilor.

Cunoscut pentru preocuparea pe care o are legată de tema maturizării, regizorul Mikhaël Hers l-a ales pentru rolul lui David pe Vincent Lacoste, actorul răsfățat în prezent în Franța atât de publicul de TV, amator de comedie, cât și de festivalurile importante – la nici 26 de ani, Vincent Lacoste a fost cu 5 filme la Cannes și a primit numeroase nominalizări și premii. ”Dincolo de tristețe, acest film este luminos pentru că reușește să arate cum cele două personaje se ajută  reciproc să meargă mai departe, împreună.”, spune Vincent Lacoste despre Amanda.

Filmul Amanda va rula începând cu 24 mai în 32 de cinematografe din 21 de orașe din România: București, Cluj, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Caransebeș, Craiova, Constanța, Iași, Lugoj, Onești, Petroșani, Piatra Neamț, Pitești, Reșița, Sinaia, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Mureș, Vulcan. În România, filmul este distribuit de Bad Unicorn.

Sunt unele filme la care te uiți pentru că știi că vei râde sănătos, pe altele le vizionezi pentru porția de WTF sau pentru că vrei să te teleportezi preț de vreo oră și ceva într-o altă lume. Și mai sunt și unele filme la care îți e clar  încă de când vezi afișul că vei boci bini di tăt…este și cazul Five Feet Apart / La Cinci Pași de Tine.

Acolo unde nu crezi că vei da vreodată de noi prieteni, povești amuzante sau că te vei putea îndrăgosti, fix acolo, în spital, Stella (Haley Lu Richardson) își descoperă cel mai bun prieten, pe Poe (Moises Arias) și încearcă sentimente noi alături de Will (Cole Sprouse).

Toți trei se luptă cu o boală ireversibilă, fibroză chistică, care îi ține la o distanță de 5 pași unul de celălalt pentru a nu se contamina reciproc cu eventuale infecții.

Și cam ce poți să faci într-un spital, mai ales când oamenii care îți devin cei mai apropiați prieteni trebuie să stea la o distanță considerabilă de tine?
Pai, așa cum ne-au demonstrat protagoniștii filmului Five Feet Apart / La Cinci Pași de Tine, poți face cam orice îți propui…and some more.

Fie via facetime, fie prin interacțiune directă, dar neapărat la cinci pași distanță, cei trei prieteni reușesc sa ducă o viață normală, poate chiar mai frumoasă ca a celor care au libertatea și sănătatea de a face orice.

Petreceri surpriză, un vlog de succes, gossip, drame de adolescenți și o mare îngrăgosteală, toate acestea au loc pe holurile și în camerele unui spital din SUA. Toate pentru că oamenii ăștia și-au dat seama că fiecare clipă trebuie prețuită, orice poveste celebrată, orice oportunitate trebuie trăită la maxim și orice atingere apreciată!

Practic, niște subiecte pe care am tot insistat în două articole, adică ăsta și ăsta. Ambele scrise în niște momente care mi-au demonstrat că noi, oamenii, ne complicăm viața aiurea și nu știm să apreciem ce avem, atunci când avem!

Sper ca acest film să vă sensibilizeze coarda aia care trebuie ajustată, astfel încât să începem să fim cu toții mai buni, mai onești, mai deschiși și reușim să apreciem propria noastră persoană, pe ceilalți oameni și tot ce ne înconjoară!

Five Feet Apart / La Cinci Pași de Tine intră în cinematografe din 3 mai și este distribuit de Ro Image.

Cred că m-am topit, cred că da, da, da…
Mia and the White Lion sau 97 de minute de oftat, de spus „awww” sau „adorabil”, de strâns geaca sau geanta puternic în brațe, 97 de minute în care îți dorești să îl smotocești și tu pe Charlie (puiul de leu, nu the most famous brother and uncle) sau măcar un cățeluș ceva 🙂

Mai important decât povestea filmului este mesajul pe care acesta îl transmite, un adevărat semnal de alarmă! Suntem singura specie de pe pământul ăsta care vânează just for fun! Ce înseamnă treaba asta? Pai în primul rând că suntem niște idioți colosali! „Mulțumită” pasiunilor noastre am creat niște dezechilibre incredibile la nivelul florei și faunei. Da, am contribuit la extincția unor specii! Și speciile care n-au dispărut sunt pe cale să dispară!

Chiar dacă nouă nu ni se pare că ar exista vreun pericol, în această categorie a speciilor pe cale de dispariție ar putea intra foarte curând și leii! Cum așa? Pai unii nu se mulțumesc cu trofeele alea pe care le poți personaliza la orice print shop, pentru ei s-au inventat trofeele pe foarte mulți bani, cu blăniță sau colțișori. Și pentru că oamenii aștia n-au timp și nici „balls” să vâneze în sălbăticie, niște alți oameni „inteligenți” au construit niște ferme. Și așa cum noi ne alegem peștele la carfur, ei își rezervă niște biete animale crescute între pereți și mai apoi le curmă viața într-un țarc…

Cam asta ar fi fost și soarta bietului leu alb din filmul Mia and the White Lion dacă nu ar fi fost ambiția de nestăvilit și iubirea decondiționată a unei fete. Obligată să își lase toată viața în Londra și să se mute în Africa la ferma tatălui său, Mia își găsește refugiul în prietenia deosebită pe care o dezvoltă cu cel mai nou membru al fermei, leul alb pe al său nume Charlie.

Dacă reușește Mia să îl salveze pe Charlie, rămâne să descoperiți voi singurei la cinema!

Filmul Mia and the White Lion a intrat în cinematografe din 8 februarie, distribuit de Ro Image.

Au trecut deja câteva zile bune de când am fost să văd filmul Serenity / Calmul dinaintea furtunii și tot nu-s în stare să duc articolul ăsta la bun sfârșit!

De ce, you might ask

Păi pentru că nu pot vorbi despre el fără să dau spoilere! Cele mai mișto faze ale filmului, sunt fix alea pe care e bine și sănătos să le descoperiți voi singurei la cinema!

Dar hai totuși să încerc 🙂

Avem doi actori very good looking de la Hollywood, Anne Hathaway  și Matthew McConaughey, ce construiesc o poveste pe ocean. El e un căpitan de vas de pescuit ce aleargă după cai verzi pe pereți, în cazul lui, un ton de proporții monstruoase. Ignoră oportunități și oameni și dă cu piciorul unor surse adevărate de venit pentru a captura prada supremă și a dovedi tuturor că aceasta există și că el poate!

Ea a alergat după cai verzi pe pereți și, în cele din urmă, și-a dat seama că a fost o mare greșeală! Caii nu erau așa de verzi cum păreau și nici așa mulți, iar pereții erau chiar strâmbi, așa că vine la Baker Dill cu o propunere cel puțin copleșitoare.

Acum marea întrebare nu mai este dacă „o va face sau nu?”, ci „ce este adevărat și ce nu?” Citește în continuare [Cronică de film] Serenity / Calmul dinaintea furtunii →

Duminică o vedeam la tv în filmul Batman Forever (1995), iar luni am văzut-o în Destroyer / Capcana – Nicole Kidman, femeia care îmbătrânește doar cu ajutorul machiajului.

Incredibilă transformarea prin care a trecut actrița pentru a da naștere acestui personaj plin de furie, cocoșat de propriile decizii și epuizat fizic și emoțional – polițista Erin Bell.

Îmi plaaac filmele care „abuzează” de flashback-uri, care împletesc mai multe planuri narative și care par să spună mai multe povești complet separate. Așa că m-am bucurat să văd că și Destroyer / Capcana este unul din ele! Când crezi că te-ai prins de firul cronologic al evenimentelor și, deci, de întreaga însemnătate a poveștii, zbang! vine finalul și îți zguduie neuronii!

Ideea filmului este cam așa: doi polițiști pornesc într-o operațiune undercover, daaar problema este că ei încep ușor, ușor să se „aclimatizeze” prea bine noului mediu. N-a fost nevoie de mult, ci doar de o singură decizie greșită pentru ca totul să se ducă de râpă. Așa a ajuns Erin dintr-o agentă de poliție care dovedea mult potențial, o persoană de nerecunoscut, cuprinsă de remușcări, acaparată de furie și frustrare și chinuită în permanență de gânduri și amintiri din trecut. Citește în continuare [Cronică de film] Destroyer / Capcana →

O comedie mișto, cu o poveste emoționantă și un cățel super mega cute – adică filmul Instant family / Familie de-a gata!

Deja al doilea film pe anul ăsta care urmărește o poveste cât se poate de reală, complexă și dură, cu care se confruntă foarte mulți oameni de pe întreaga suprafață a pământului, dar prezentată într-o manieră surprinzătoare – cu umor! Mult umor!

Mai mult din curiozitate, Pete (Mark Wahlberg) și Ellie (Rose Byrne) se înscriu la niște cursuri speciale pentru cei ce își doresc să devină părinți adoptivi și nu peste mult timp se „trezesc” la un eveniment unde cei mici „familie-less” se întâlnesc cu cei mari care au nevoie de un copil pentru a-și întregi familia.

Dintr-o întâmplare amuzantă în alta, cei doi primesc spre adopție nu unul, nici doi, ci trei copii! Un băiețel care probabil a strâns tot ghinionul din lume, o fetiță dependentă de…chips-uri și o adolescentă care e …. adolescentă!

Adevărata poveste e noii familii începe abia după ce „the honeymoon phase” se încheie și fiecare copil devine un mic monstru în ochii părinților copleșiți de probleme.

Reușesc cei 5 (6 cu cățelul) să devină o familie adevărată? Evident nu veți afla de la mine 🙂

Eu vă spun că povestea asta inspirată de experiența personală a scenaristului/regizor/producător Sean Anders, nu este doar amuzantă. ci și foarte emoționantă, plină de morale pe alocuri.

Filmul Instant family / Familie de-a gata intră din 18 ianuarie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.

Am început anul cu niște lecții de viață (nu, nu alea de pe tv) presărate subtil într-un excelent film de comedie! În a doua săptămână din an am fost să vad filmul The Upside / Asistent de (ne)voie, care e un remake al lui „The Intouchables”, care e bazat pe o poveste reală.

Vă spun de pe acum: n-am văzut filmul original, deci să nu vă așteptați la comparații!
Dar să revenim la Asistent de (ne)voie…

Uneori nici nu ne dăm seama cât de mult ne poate schimba viața o singură persoană și alteori ne vine cu atât mai greu să credem că propria noastră persoană poate avea un impact incredibil asupra cuiva (or maybe that’s just me), daaaar apar unele momente care ne deschid ochii. Citește în continuare [Cronică de film] The Upside / Asistent de (ne)voie →