Sunt unele filme la care te uiți pentru că știi că vei râde sănătos, pe altele le vizionezi pentru porția de WTF sau pentru că vrei să te teleportezi preț de vreo oră și ceva într-o altă lume. Și mai sunt și unele filme la care îți e clar încă de când vezi afișul că vei boci bini di tăt…este și cazul Five Feet Apart / La Cinci Pași de Tine.
Acolo unde nu crezi că vei da vreodată de noi prieteni, povești amuzante sau că te vei putea îndrăgosti, fix acolo, în spital, Stella (Haley Lu Richardson) își descoperă cel mai bun prieten, pe Poe (Moises Arias) și încearcă sentimente noi alături de Will (Cole Sprouse).
Toți trei se luptă cu o boală ireversibilă, fibroză chistică, care îi ține la o distanță de 5 pași unul de celălalt pentru a nu se contamina reciproc cu eventuale infecții.
Și cam ce poți să faci într-un spital, mai ales când oamenii care îți devin cei mai apropiați prieteni trebuie să stea la o distanță considerabilă de tine?
Pai, așa cum ne-au demonstrat protagoniștii filmului Five Feet Apart / La Cinci Pași de Tine, poți face cam orice îți propui…and some more.
Fie via facetime, fie prin interacțiune directă, dar neapărat la cinci pași distanță, cei trei prieteni reușesc sa ducă o viață normală, poate chiar mai frumoasă ca a celor care au libertatea și sănătatea de a face orice.
Petreceri surpriză, un vlog de succes, gossip, drame de adolescenți și o mare îngrăgosteală, toate acestea au loc pe holurile și în camerele unui spital din SUA. Toate pentru că oamenii ăștia și-au dat seama că fiecare clipă trebuie prețuită, orice poveste celebrată, orice oportunitate trebuie trăită la maxim și orice atingere apreciată!
Practic, niște subiecte pe care am tot insistat în două articole, adică ăsta și ăsta. Ambele scrise în niște momente care mi-au demonstrat că noi, oamenii, ne complicăm viața aiurea și nu știm să apreciem ce avem, atunci când avem!
Sper ca acest film să vă sensibilizeze coarda aia care trebuie ajustată, astfel încât să începem să fim cu toții mai buni, mai onești, mai deschiși și reușim să apreciem propria noastră persoană, pe ceilalți oameni și tot ce ne înconjoară!
Five Feet Apart / La Cinci Pași de Tine intră în cinematografe din 3 mai și este distribuit de Ro Image.