5 lucru mișto de făcut în Veliko Târnovo, Bulgaria

Atunci când te lovește dorul de ducă, dar nu te poți aventura prea departe de casă, pornește spre Bulgaria, destinația Veliko Târnovo!

La aproximativ 180km și 3 ore de călătorit, ți se va deschide o cu totul altă lume! Un oraș boem, cu o arhitectură interesantă, case supraetajate, străduțe ce te invită să le explorezi și mâncare de-li-ci-oa-să!

Noi ne-am plimbat până a obosit și aplicația ce numără pașii, am urcat și coborât pe străduțe care mai de care mai colorate și mai întortocheate, am făcut fotografii și ne-am răcorit cu o bere craft perfectă!

După așa un rezumat, îți dai seama ce urmează în recomandările de mai jos:

Vizitează Cetatea Tsaravets de la marginea orașului Veliko Târnovo

Sus, pe-un vârf de deal, stă mândră o cetate. Cele mai vechi dovezi ale prezenței oamenilor acolo sunt din mileniul II î.Hr., iar prima mențiune a cetății datează din anul 1190. Cum orașul Veliko Târnovo a mai fost numit și Orașul Țarilor datorită numărului mare de țari bulgari care locuiau acolo, tot așa și „casa” lor principală le poartă numele: Cetatea Tsaravets.

Înconjurată de sute de metri de zid de piatră, cetatea adăpostește acum ruinele fostului palat, turnul Baldwin, o poartă impunătoare pe care o poți vedea la intrarea principală și, în vârful dealului, o biserică, puțin altfel.

Din punctul meu de vedere, Cetatea Tsaravets este un bun punct de pornire în descoperirea orașului Veliko Târnovo. De aproape oriunde te-ai afla pe acest domeniu, în față ți se deschide o priveliște a superbului oraș, cu case cocoțate una peste cealaltă.

Explorează străduțele din Veliko Târnovo

Veliko este un oraș care trebuie descoperit la picior. Lasă mașina undeva spre periferia orașului și pornește per pedes înspre cele mai frumoase panorame, cele mai intortocheate străduțe și magazine super parfumate. Așa scapi și de grija parcării, apropo, bulgarii sunt foarte atenți ca mașinile cu numere străine să ocupe locuri special amenajate de parcare, altfel îți scot ei, obligat-forțat, mașina la plimbare spre un parc mare de mașini.

Cele două străduțe principale din centrul vechi al orașului, Stambolov și Rakovski oferă turiștilor o mulțime de clădiri superbe, numai bune de pozat, magazine de suveniruri care mai de care mai parfumate și restaurante pline de bucate tradiționale.

Dar nu te limita doar la ele. Go explore!

Traversează Podul lui Stambolov

Construit peste râul Yantra, podul face legătura între zona modernă a orașului Veliko Târnovo și o peninsulă ce s-a format pe acest râu. Și nu îți recomand să vezi acest pod doar pentru că am eu o fixație pentru construcții de acest fel sau pentru că este printre primele poduri din oțel construite în Balcani, în anul 1892, ci pentru că de pe acest pod vei putea vedea frumoasa panoramă a orașului Veliko Târnovo în toată spendoarea sa!

Ghici de unde am făcut această fotografie?

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Super Gulia (@super.gulia) on

Oricum, și podul e frumușel tare 🙂

Atinge Monumentul Asenevtsi din Veliko Târnovo

Construit în anul 1985 pentru a marca aniversarea a 800 de ani de la Eliberarea Bugariei de sub conducerea Imperiului Bizantin, Monumentul lui Asen, a devenit unul din simbolurile principale ale Veliko și poate fi văzut aproape din orice colț al orașului. Cu toate acestea, cel puțin pentru noi, a fost o adevărată provocare să ajungem chiar lângă el!
De ce? Pe de-o parte pentru că, așa cum v-am mai spus, suntem adepții stilului go explore și nu ne facem temele și traseele de acasă. Ne place să ajungem într-un loc și să pornim încotro ne apucă pașii, iar așa ajungem să descoperim locuri mai multe și mai frumoase decât dacă am veni cu un plan deja stabilit.
Și alt motiv pentru care era să ratăm monumentul este că pe maps am văzut un drum care era aproape de locul în care ne aflam și care părea că ar trece pe lângă monument, dar s-a dovedit a fi un tunel care trecea pe sub punctul nostru de interes.

Vezi chestiile alea negre din dreapta pozei? Eh, iată monumentul! Nu vezi? Dă cu zoom!

Așa că, dacă vreți să ajungeți să vedeți de aproape Monumentul Asenevtsi și să vă plimbați prin parcul ce îl încojoară, să știți că cel mai simplu ajungeți acolo traversând podul de care aminteam mai sus, Podul Stambolov.
Iar ca reper, podul începe în dreptul Hotelului Veliko Târnovo.

Bucură-te de o masă cu priveliște în Veliko Târnovo

După o plimbare care a dat peste cap și aplicația ce îmi numără pașii, a lovit și foamea aia care mă împiedică să mai continui cu făcutul pașilor. Dar bine că în timp ce ne rătăceam pe străduțe, am ochit și o grămadă de locuri „aici venim să mâncăm” sau „arată ca terasa aia unde o să bem o bere bună”.
Pe unele le-am uitat la fel de repede cum le-am găsit, la altele nici să vrem nu mai știam să ne întoarcem, dar în mintea tuturor a rămas taverna de lângă biserica abandonată, Sveti Konstantin I Elena.

Nu vrei să știi cât a trebuit să mă plimb acum pe maps să găsesc locul, la fața locului a fost mult mai simplu.
Și acum, un sănătos drum roll, taverna cu vedere la monument și la oraș, cu muzică bună (de la jazz, blues și până la rock), mâncare delicioasă (eu am mâncat o nebunie de tocăniță de porc, cu castraveți murați, peste o porție de cartofi prăjiți și vreo câteva feluri de brânze rase pe desupra) și o bere (craft) super mega aromată și yum este (conform google maps) Architect’s Club.

Sună total unlike locul în care am mâncat noi, deci suspectez că între timp s-au mai schimbat ceva povești, dar dacă dați click pe link-ul de mai sus, maps ar trebui să vă ducă unde trebuie.
Dacă nu, uitați-vă după o străduță care arată cam așa:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Super Gulia (@super.gulia) on

Iar acolo unde scrie „taverna”, este chiar locul cu pricina!
Enjoy!

Bonus: Descoperă orășelul din piatră – Arbanassi

Și pentru că nu mă pot opri din recomandări, lângă Veliko Târnovo, la doar 4 kilometri, se află Arbanassi. Acum un sat cu numai 200 și puțin de locuitori, este recunoscut pentru istoria sa bogată și pentru numărul mare de monumente istorice. Pentru că locuitorii au fost isteți și au camufat lăcașele de cult, putem vedea și acum biserici din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Alături de acestea, exemple ale arhitecturii din epoca Renașterii Naționale Bulgare,  au transformat Arbanassi într-o destinație turistică populară.

Nu-mi rămâne decât să-ți urez DRUM BUN!

Și nu uita acasă buletinul sau pașaportul 😉

 

Lasă un răspuns