Știți cum e vorba aia, don’t judge a book by its cover…
Eh, cam așa e și cu filmul Cum să fii amantu’ la femei, nu-l judecați după afiș sau după traducerea în română!
Eu, când am văzut afișul, nu știam în ce direcție să fug mai repede. Noroc că m-am uitat la trailer (chestie pe care n-o fac prea des) și am zis „băi, ia stai așa, că s-ar putea să fie cam bine filmul ăsta!”.
Povestea filmului e simplă, dar total nemaiîntâlnită și sună cam așa: de când era mic, Maximo (Eugenio Derbez) visa să fie mega bogat fără să trebuiască să muncească nici măcar o clipă. Cum familia sa era săracă, varianta unei bogății moștenite era exclusă, așa că singura lui șansă era să se însoare cu o bogătancă.
Își face o carieră din seducerea doamnelor bogate și mai în vârstă, și se însoară cu o femeie de două ori mai bătrână ca el. Surpriza vine la aniversarea celor 25 de ani de căsătorie, când „tinerica” lui nevastă îl părăsește pentru unu’ mai tânăr. Dat afară din luxoasa vilă, și disperat să-și găsească un loc unde să stea, Maximo se mută cu sora lui, Sara (Salma Hayek), și cu Hugo, fiul acesteia, tocilar, dar mega adorabil.
Își găsește Maximo un job sau o altă „tinerică” plină de bani?
Evident, asta nu veți afla de la mine.
Eu vă zic doar că filmul ăsta e exact de îți trebuie după o zi super nașpa la birou! Am răs în hohote, nu ne-a venit să credem ce tâmpenii făcea latin loverul și apoi am mai râs puțin. Nu vă așteptați la glume inteligente sau replici jmechere, e vorba de un umor simplu și ușor.
Cine a scris scenariul ăsta clar are o imaginație bogată, dar și bolnavă! Ceea ce e foarte bine pentru că a ieșit o comedie bună, cu o poveste inedită și un mesaj drăguț.
Și, vai, ce poftă de spaniolă mi-a făcut filmul ăsta! Acum m-aș apuca de un curs de limba spaniolă….sau macar de-o excursie prin Spania, dacă nu chiar Mexic 🙂
Dacă vreți să vă luați porția de râs, mergeți sa vedeți Cum să fii amantu’ la femei, care în mod incredibil se numește How to Be a Latin Lover. Intră din 19 mai în cinematografe și este distribuit de Ro Image.