Anul acesta este clar cu și despre legendele din muzică. După Bohemian Rapsody și Rocketman, zilele trecute am văzut filmul Yesterday.
De această dată, abordarea filmului este total diferită, nu ne mai oferă fragmențele din istoria unui mega start internațional, ci pune o problemă interesantă: ce ai face dacă mâine te-ai trezi și doar tu ți-ai aminti de existența unei mari trupe de muzică? Bine, și pe lângă asta, știi și toate versurile și partiturile, plus știi să le și cânți.
Personajul principal din Yesterday, Jack Malik (Himesh Patel), este un tânăr artist care se zbate să iasă din „oala” necunoscuților și să devină apreciat pe plan muzical. Cu propriile creații reușește să aibă succes, dar doar printre prieteni, așa că atunci când descoperă că doar el știe de existența The Beatles, profită la maxim de această ocazie!
Lansează piesă după piesă și uimește pe toată lumea cu rapiditatea cu care putea să compună o nouă melodie, iar în scurt timp ajunge să fie opening act pentru cei mai renumiți artiști. Ba mai mult, are propriile concerte pe cale mai mari scene!
„Dar până când, băi nene?” v-ați putea întreba, cuz I know I did!
Ei bine, asta mi-a plăcut cel mai mult la acest film. O mică întorsătură de situație și totul devine foarte fair! Rămânând, în același timp, frumos și „dreamable”! E doza aia de corectitudine și onestitate pe care am putea s-o aplicăm și în viața reală! Nu mușcă! Chiar face lucrurile mai faine!
Dacă nu vă sunt suficiente aceste motive pentru a vedea Yesterday, vă mai zic și că filmului nu-i lipsește povestea de impresionat corason-ul, iar responsabilă de partea asta sensibilă a filmului este probabil una dintre cele mai simpatice actrițe, Lily James. Iar dramul de nebunie îi revine unei nebune supreme, Kate McKinnon.
Bonus: Ed Sheeran are și el un rol destul de important!
Acum că v-am convins să mergeți să vedeți filmul, mai trebuie să știți că Yesterday intră din 12 iulie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.