Am dormit în Hotelul de Gheață și a fost epic!

Gulia on the road, Travel

De câțiva ani tot văd la tv reportaje de la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac și de fiecare dată nu prea reușeam să nu visez măcar o leac’, „poate la anul ajung și eu acolo”. Așa că anul ăsta când am fost întrebată dacă vreau să merg, am răspuns instantaneu cu un mare DA!

Am avut o lună de zile la dispoziție să mă pregătesc psihic, fizic și garderobă wise, dar chiar și așa, panica cea mare s-a instalat în seara de dinaintea plecării. Cu ce mă îmbrac pe drum? Ce adaug când ajung la destinație? Cu care bocanci să mă încalț? În ce o să dorm? Ce mănânc? Unde mă duc la șușu? Unde încarc telefonul? Cum fac să nu înghețe camera foto? Oare șoseaua e plină de zăpadă și gheață? Dacă ajung acolo și nu merge telecabina?

Așa ca să vă faceți o idee, astea sunt doar câteva din întrebările și grijile care nu m-au lăsat să dorm toată noaptea…

În dimineața plecării s-au aliniat toate planetele! Adică hainele! Din multitudinea de țoale groase împrumutate (pentru că sunt disperată), am ales pantalonii de ski ai Gabrielei, mănușile Dianei, geaca din Canada powered by Monica și, culmea, bocancii mei!

Dacă tot am ajuns la acest capitol, de altfel foarte important considering unde am mers și unde am dormit, hai să vă divulg rețeta supraviețuirii: 3 straturi de haine! O bluză pe corp, un polar și geacă, respectiv dres, colanți și pantalonii de ski. Ziua e de ajuns o căciulă, dar pentru somn la marele fix vine o cagulă.

Revenind la șirul poveștii…
Am plecat dintr-un București sufocat de zăpadă și cu orice colț de stradă transformat în patinoar și am ajuns în creierul munților unde asfaltul era curat și uscat ca vara!
După cum știți, Transfăgărășanul este închis pe perioada iernii. Partea din județul Argeș este închisă complet, iar în județul Sibiu se circulă până la telecabină, adică undeva la 15km de Câțișoara. Așadar singura cale de acces către Bâlea Lac pe timp de iarnă este cu telecabina de la Bâlea Cascadă.

După vreo 5 ore petrecute în mașină, am ajuns în sfârșit la momentul în care o lăsam să se odihnească. Ne-am echipat (a se citi „înfofolit bine”) și am mers la telecabină. Nici n-am clipit bine și am ajuns într-o mare de alb, our home for the next day.

Ne-am cazat și ne-am apucat să explorăm împrejurimile, care împrejurimi, let me just say this, nu aduc a nimic din ce știai tu de astă vară. Am încercat să identificăm pe unde ar fi șoseaua, unde e parcarea, unde stau cheșcheretele alea enervante, nothing, zăpadă și iar zapadă! Aș fi ratat și lacul dacă nu ne atrăgea atenția Mircea, acest păstrător al cheilor și secretelor de la Hotelul de Gheață: „acum practic stăm pe lac. Sub ăștia doi metri de zăpadă e lacul, care e inghețat. Cam juma de metru are gheața”.

După ce am pozat și apusul soarelui ne-am retras în cabană pentru un ceai cald și pentru o mică pauză de facebook. Chestia care mi se pare foarte tare este că ți se oferă și acces într-o cameră din cabană unde îți poți depozita bagajele, te poți schimba, spăla, încălzi, așa că am profitat de asta să ne mai ajustăm puțin garderoba and so on…

Ora 19 a venit și am fugit către restaurantul Hotelului de Gheață unde se servea cina! Aici chiar toate așteptările mele au fost super depășite! Mă așteptam la mâncare de cabană, ceva cartofi, mămăligă, cârnați, habar n-am, dar m-am trezit în farfurie cu somon, medalion de porc învelit în bacon, varză de bruxelles, o super supă cremă… Toate preparatele arătau incredibil că nu m-am putut abține să nu le pozez, toate au fost super delicioase și, culmea, calde!

Ne-am retras din nou la cabană să digerăm la căldurică și pentru o sesiune de decongelare, ca nah, cine stă afară noaptea la -15 grade să admire și să pozeze stelele are nevoie de mult ceai și de un calorifer în brațe!

Și uite așa a venit și momentul mult așteptat dar de care îmi era și cel mai frică…
În cabană, la căldurică, stau sacii de dormit puși la dispoziție de Hotelul de Gheață celor care se cazează acolo. Ne-am luat sacii și am pornit spre camera noastră din hotel. Am urmat instrucțiunile primite și am aranjat păturile, blănurile și sacii în ordinea recomandată de cei de la hotel, ne-am dat jos gecile și bocancii, ne-am pus cagulele pe cap și ne-am aruncat în sacii de dormit.

Pe la 3 dimineața m-am trezit pentru ca nu mai puteam de cald!!! Așa ca m-am decis să dau un strat de haine jos! Ne-am trezit la 8 dimi perfectly refreshed dacă vă vine sa credeți!
Probabil cea mai mișto senzație din toată experiența asta de dormit la -3 grade a fost aia când după ce m-am trezit am mai lenevit puțin pe spate și îmi pica chiciură pe fața descoperită…

And that was it! Probabil una dintre cele mai tari chestii pe care le-am făcut până acum!

Asta a fost experiența mea la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, fără niciun tremurat, fără degerături, fără regrete, fără probleme, doar multe haine, povești și peisaje de neuitat!

Dacă vă bate gândul să vă luați o cameră la Hotelul de Gheață, nu mai amânați!
Daca nu vă bate gândul, well, ar trebui! Vi-o spune cea mai disperată persoană după vară, mare, soare și căldură!

And bring a friend!

Mai multe fotografii găsiți în albumul de pe facebook.

Şi acum ca la Oscar (drum roll, please):
Mulțumesc Florea, mulțumesc Andreea, mulțumesc Stalinskaya Vodka!
Mulțumesc Cristina!

Fortul 13: Jilava

Go explore, Gulia and the city

Poate ați auzit, în jurul Bucureștiului se află un sistem de fortificații. Acesta a fost proiectat și construit sub îndrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, în numai 15 ani, între 1884 și 1899.

Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificații menit să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deși era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eșecului, nefiind folosit niciodată.

Am început explorarea acestui sistem de fortificații anul trecut, pe o zi senină dar geroasă de ianuarie. Erau -10 grade afară și am pornit spre Fortul 1 Chitila, iar povestea acelei zile o puteți citi aici.

Un an mai târziu, la -15 grade am pornit către Fortul 13 Jilava. Acesta se află acum în incinta Penitenciarului Jilava și e nevoie de o programare pentru a vizita construcția. Ca și celelalte forturi, nici acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost construit, dar se deosebește de celelalte și probabil v-a rămâne în istorie ca una din cele mai sinistre închisori.

E foarte greu să vorbești despre ce e acolo, ce a fost și ce simți când pășești în acele încăperi, așa că până mă adun să scriu despre această experiență vă las cu cateva fotografii.

„Neagra” – probabil una dintre încăperile care îți va trezi multe sentimente chiar și fără să îi cunoști istoria. Unul din motive este acel strat subțire de (ceea ce am numit eu) ceață, dar care te duce cu gândul la multe alte posibilități.

Mai multe fotografii în acest album.
Povestea completă vine în curând.

Dacă ați vizitat și voi Fortul 13, nu ezitați să povestiți într-un comentariu. Sunt curioasă ce impresie v-a lăsat și dacă era acea ceață în „Neagra” și când ați fost voi.

Also, așa e că locul ăsta merită să fie muzeu / memorial?

La KFC poți să-ți iei Smart Menu cu Like-uri

Campanii

Asta chiar mi se pare cea mai funny chestie la inceput de an:
Daca dupa sarbatori ai ramas doar cu like-urile, no biggie, KFC te hraneste cu un Smart Menu.

Ce trebuie sa faci?

Pai, basically greul l-ai tras in decembrie. Acum trebuie doar sa intri aici si sa te contectezi la facebook.
Super algoritmul aripioara iti scaneaza profilul si daca in decembrie ai primit peste 1250 de likeuri la postari, atunci te-ai facut cu un Smart Menu la KFC!

Misto sau ce?

Daca n-ati fost atat de apreciati luna trecuta, don’t be sad, KFC va asteapta si pe voi cu un Smart Menu, e 12,50lei 🙂

Aaaan this is me:

[Cronica de film] Jackie

Gulia and the city, Movies

Si-am fost sa vedem filmul Jackie.
Let me just say this from the start, daca nu sunteti prea in tema cu anii ’60 in SUA sau cu viata familiei Kennedy nu o sa intelegi mai nimic din filmul asta! Ca JFK a fost impuscat stie toata lumea (cred), dar o sa va gasiti intrebandu-va cine e X sau Y, iar filmul nu o sa va ajute deloc.

Filmul urmareste drama uneia dintre cele mai indragite Prime Doamne a Statelor Unite ale Americii, Jacqueline Kennedy, pe parcursul a cateva zile dupa asasinarea președintelui John F. Kennedy.
Stiati ca au mai fost si alti presedinti americani asasinati? Eh bine, in probabil cele mai dificile momente, Jackie a reusit sa ia acele deciziile care au facut ca poporul american si intreaga lume sa il tina minte pe J.F. Kennedy for years to come.

Basically, filmul este o mare poveste in poveste in poveste si asta este singura sursa de dinamism. Filmul incepe odata cu sosirea unui jurnalist in casa in care locuia Jackie la ceva timp dupa moartea sotului ei. Fosta Prima Doamna se deschide mult in fata acestuia, ii spune povesti din culisele impresionantei Case Albe, ii impartaseste trairile sale dintre cele mai intime si ii arata o fata total necunoscuta de catre poporul american. Toate acestea ar fi rezultat intr-o poveste extraordinara…daca ziaristul ar fi avut voie sa publice vreunul din momentele ei de slabiciune, sau sa scrie despre momentele cand era nevoita sa zambeasca artificial sau despre faptul ca era o fumatoare cam inraita.  Citește în continuare [Cronica de film] Jackie →

Ad Hoc a lansat single-ul “Furtuna l”

Gulia and the city

Trupa transilvăneană de Punk Acustic Folcloric Medieval, Ad Hoc, a întâmpinat sărbătorile de iarnă cu un cadou special pentru fani: lansarea, in data de 23 decembrie 2016, a single-ului „Furtuna I”, la un interval de numai doua luni de la primul material din cadrul acestei  povesti: „Furtuna II”.

Versurile piesei sunt o adaptare după „Furtuna” de William Shakespeare și reprezintă o călătorie interioară, plină de aventuri.

Corbu: „Ordinea lansării pieselor nu este una întâmplătoare. Mai întâi a fost „Furtuna ll” și acum a venit rândul pentru „Furtuna l”, pentru că e ca în viață; indiferent de ce credem, lucrurile au un anumit sens și o anumită ordine organică ce le face să se manifeste în cel mai potrivit moment, fără ca cineva să poată interveni. Pe lângă asta, e foarte important să nu uităm de unde am plecat și de rădăcinile pe care le avem.” Citește în continuare Ad Hoc a lansat single-ul “Furtuna l” →

[Cronica de film] Why him / De ce el

Fără categorie

Pentru ca singura miscare pe care pot sa o mai fac intre sarbatori este sa rad, am fost sa vedem filmul Why him / De ce el. Acum o sa ma vait de ceva febra musculara.

Se facea ca veneau sarbatorile si tot familionu’ Fleming mergea in vizita la Stephanie (Zoey Deutch). Care Stephanie in loc sa ii plimbe, sa ii scoata la mese linistite, le face o surpriza nu tocmai placuta. Ii duce direct acasa la iubitul ei care era acest miliardar din Silicon Valley pe-al sau nume Laird Mayhew (James Franco). Toate bune si frumoase pana cand extravagantul si deloc auto-cenzuratul Laird isi face aparitia purtand doar o pereche de pantaloni si folosind mai multe injuraturi decat cuvinte. Familionul fuge speriat sau se imprieteneste cu Laird? Evident, asta veti afla voi cand o sa vedeti filmul 🙂

Eu va zic doar ca se rade la filmul asta, se rade zdravan! Chiar m-am bucurat ca mi-am terminat pop-cornul in timpul reclamelor ca nu cred ca ar fi fost cineva pe faza sa ma salveze cu un heimlich…
Se rade pentru ca sunt mult idei tampite, glume si mai tampite, faze penale…si se rade mult pentru ca James Franco e absolut genial! Citește în continuare [Cronica de film] Why him / De ce el →

Când păşeşti pe Lună şi bei o cafea bună – Moony Coffee Room

Gulia and the city

Şi-am fost să bem o cafea şi să stăm la o vorbă, chestii d-astea light, ca după sărbători, dar am ajuns să descoperim o locaţie super draguţă şi să ne îndopăm în continuare cu mâncare!

Să vă povestesc!
Lângă Metropolis Center s-a deschis nu demult o cafenea super draguţă şi cozy. Dacă aş ştii termeni de arhitectură sau design interior v-aş înnebuni acum cu o super descriere, dar cum nu ştiu o să vă zic doar că de cum am păşit înăuntru am zis un mare „wow!”. Nu de alta, dar mi-au picat ochii fix pe bar, care bar era plin (de data asta) cu tot soiul de dulciuri şi dulciurele care mai de care mai apetisante!

După ce am luat câteva guri dintr-un cappucino am început să explorez spaţiul. Este incredibil! Deşi ai putea zice cu uşurinţă că tinde spre minimalism, elementele de design, mobilierul şi micile detalii spun o altă poveste. O poveste despre un coffee shop super styleish dar în acelaşi timp prietenos şi cozy, în care te poţi retrage oricând să-ţi reîncarci rapid bateriile, să stai la o vorbă serioasa ori neserioasă sau să îţi aduci laptopul şi să lucrezi în parfum de cafea. Citește în continuare Când păşeşti pe Lună şi bei o cafea bună – Moony Coffee Room →

[Cronica de film] La La Land

Gulia and the city, Movies

Cu filmele e cam ca si cu muzica, poti sa auzi o melodie de multe ori si tot de atatea ori sa treaca pur si simpu pe langa tine, pana intr-o zi anume cand versurile te lasa paf!

Eh, cam asa a fost pentru mine filmul La La Land! Probabil daca l-as fi vazut alta data m-as fi plictisit teribil, dar saptamana trecuta m-a terminat! Abia am reusit sa ma mai ridic de pe scaun…paf, paf paf!

Filmul spune povestea de dragoste a doi tineri, un el si o ea. El, Sebastian (Ryan Gosling), un pianist mare iubitor de jazz care nu gaseste unde sa-si cante muzica si ea, Mia (Emma Stone), o actrita wannabe, care nu reuseste sa treaca de auditii.
Cei doi au trebuit sa se ciocneasca accidental de mai multe ori ca sa isi dea seama ca ar fi cam misto sa fie impreuna.  Si de acolo…totul e (de) poveste! Citește în continuare [Cronica de film] La La Land →

[Cronica de film & Concurs] Passengers / Pasagerii

Gulia and the city, Movies

Si-am fost sa vedem un film care mi-a atras atentia din primele secunde de trailer, Passengers / Pasagerii.

Stii momentul ala dupa party-ul de revelion cand te trezesti primul? Te bucuri asa putin de liniste si de faptul ca nu te bati cu nimeni pe cafea, dar curand incepi sa te intrebi „now what?”…
Cam asa si cu pasagerii.
Se face ca o calatorie intre Pamant si o planeta in curs de populare dura 120 de ani, timp in care cei 5000 de pasageri aflati la bordul navei dormeau linistiti in patuturile lor perfecte pentru hibernare. Toate bune si frumoase pana cand doi pasageri se trezesc cu chef mare de colonizat galaxii noi, dar avantul le este retezat cand afla ca s-au trezit cu 90 de ani mai devreme! Si ce faci sa pierzi vremea pe o nava? Citește în continuare [Cronica de film & Concurs] Passengers / Pasagerii →

OCS face 20 de ani!

Concerte, Gulia and the city

UPDATE: Spectacolul aniversar Omul cu Șobolani ◊ 20 de ani se mută la Fratelli Studios

Concertul aniversar Omul cu Șobolani ◊ 20 de ani ce urma să aibă loc sâmbătă, 22 aprilie la Arenele Romane din București, se mută la Fratelli Studios, Str. Glodeni 1-3.

Invitațiile, acreditările și biletele rămân valabile. În cazul în care există persoane care doresc rambursare a contravalorii biletelor acest lucru se poate face în urma unei solicitări trimise pe adresa: contact@iabilet.ro.

Ceea ce faci pe la 20 de ani cântărește foarte greu în restul vieții tale. Cariere, relații, totul se schimbă în jurul tău și tu trebuie să te adaptezi destul de repede. Dar ce faci când ești OCS, ai o carieră de 20 de ani, relațiile-s existente și ochii sunt pe tine?

Îi sărbatorești așa cum se cere: cu cele mai iubite piese, alături de cele 3 generații de fani care le-au luat muzica în suflete, cu cei mai dragi oameni, emoții cât cuprinde și multe surprize.

Ce înseamnă 20 de ani pentru Omul cu Șobolani?

Mihnea Dobrotă: “Pentru mine e un vis împlinit, cu speranțe, răbdare, muncă, inspirație, multe concerte în care bucuria din ochii oamenilor ne-a dat sens și în care cântatul împreună cu cei trei colegi de formație m-a făcut să simt că avem unul din cele mai mișto lucruri din lume – o trupă de succes.

Nopți nedormite, bani investiți, zeci de mii de kilometri străbătuți în toată țara, zeci de clipuri, sute de concerte, o jumătate din viața de până acum.

Nu aș schimba nimic din cele întâmplate și sper ca următorii 20 să fie cel puțin la fel de frumoși ca primii.

Cea mai mișto călătorie, una dintre cele mai mari realizări în viață!”

Nicolae Aramă: „O activitate de douăzeci de ani pentru o trupă românească, reprezintă o performanță în sine. Pentru mine, 20 ani de OCS înseamnă o mulțime de gânduri.”

Radu Andrei: „Uau, 20 de ani, este un lucru cu adevărat remarcabil – să te înțelegi cu o mână de oameni atâta timp, să ai de fiecare dată ceva nou de spus și să vrei s-o spui alături de ei, să îți găsești iar și iar resorturi pentru a merge tot mai departe, să te ia în continuare emoțiile înainte de (și după..) fiecare cântare… De cele mai multe ori nu reușim toate lucrurile astea nici măcar timp de câteva luni. Si totuși iată, au trecut 20 de ani, și te gândești că ai mai vrea 20 fără nicio ezitare!”

Dan Amariei: „Pentru mine, Omul cu Șobolani înseamnă jumătate din viața mea, la propriu; la figurat, înseamnă infinit mai mult.”

Acest eveniment, cu și despre OCS, va încerca să spună povestea a două decenii într-o manieră spectaculoasă și dinamică, cu invitați speciali care le-au marcat parcursul muzical, printr-o producție Dark Side Entertainment. Citește în continuare OCS face 20 de ani! →