Dupa noi, este exemplul perfect de idee faina, pusa in practica foarte prost!
Sau poate doar aveam noi asteptari foarte mari!
Mi se pare bestiala ideea de pian care atunci cand se canta la el activeza niste butelcute „magice” care isi combina lichidele si se creeaza „licoarea” melodiei cantate! Si in final sa degusti muzica!
Ne-am gandit la tot felul de variante in care aceasta idee ar fi putut fi pusa in practica, oricum, dar nu cum s-a intamplat la Journey.
In primul rand piesele mi s-au parut mult prea scurte, cand abia reusea lumea sa faca liniste, se termina melodia. Se facea o pauza in care pianista tinea un speech pierdut in microfon si lipsit de orice sclipire, asa ca lumea o lua de la capat cu povestile.
De fapt e mai bine ca se apucau de povesti, asa nu vedeau ce se intampla cu „licoarea” preparata. Sa va explic, cand canta la pian, din sticlute picura un lichid diferit colorat pe ceva care poate fi descris ca un jgheab, iar din jgheab amestecul curgea intr-un bol de sticla, cam ca ala pe care il folositi la salata. Dupa terminarea melodiei, cineva din staff lua bolul si varsa lichidul numit pretentios „cocktail” intr-o carafa, iar din carafa in paharele de shoturi, pentru ca, nu-i asa, cocktailul se bea la shot! Toata treaba asta pe mine m-a dus cu gandul la plimbatul oalei de noapte, ma scuzati, dar cumva asa imi imaginez ca plimbau si stramosii nostrii acum ceva timp comoara bine preparata de rinichii lor cei sprinteni.
Numele de „pianocktail” mi se pare foarte inspirat si catchy. Use it! Nu imi da un shot colorat in loc de cocktail, damn it! Si nu imi cere bani pe un pipilica plimbat! Vedeti? Am fost gingasa 🙂
Asa ca ne-am resemnat si am comandat din meniu!
Am inceput ca fetele cu un Cosmo, Vali a incercat un Gin tonic pentru ca… Gulia&tonic…
Cosmo decent, dar am baut mai bun! (o sa va povestim intr-o postare viitoare despre relatia noastra cu Cosmopolitan, the drink)
Diana a trecut apoi pe un Laveder Prosecco pentru ca e o zana mov, Iulia si-a luat zborul cu un Balon 43 si Vali a revenit la marea dragoste, Jack Daniel’s.
Eu, Iulia, am zis ca dupa un clasic merge si ceva nou, de care nu am mai auzit si n-am mai incercat, Balon 43. Contine lichior 43 (o enigma pana acum) si ceva suc lamaie. Am citit acum si am aflat ca Lichior 43 este cunoscut sub numele de „Cuarenta Y Tres” si ca provine din Spania, iar numele sau deriva din amestecul de 43 de ingrediente diferite, fructe si ierburi. Interesant lichiorul, iar cocktailul rezultat este foarte bun! Acrisor, aromat, alcoolizat! Recomand!
Licoarea mov, Prosecco Lavender nu m-a impresionat cu nimic. O bauturica acidulata cu un usor gust de lavanda, cred ca merge bine in zilele calduroase de vara.
Pentru deserturi in schimb un mare plus. Initial am vrut tort Krantz, era in meniu dar cu pretul la kg, ne-am gandit ca putem lua cate o felie. Am aflat ca trebuie facuta o comnda speciala din timp. Ne-am resemnat cu un mousse de ciocolata si un fondant tot de ciocolata. Foarte bune amandoua, de remarcat fondantul perfect gatit, astfel incat ciocolata sa ramana lichida in interior.
Stiti cum sunt filmele alea romanesti? Alea cu secvente interminabile? Cu incercari de suspans maxim cand personaju…isi leaga sireturile? Cu imagini mult prea intunecate ca te chiorasti incercand sa vezi ceva? Alea cu sunet de zici ca mai bine inregistrau cu telefonul? Si depui un efort enorm numa sa vezi si sa auzi ce se intampla si din cand in cand zici „ce a zis ma ala?”! Filmele alea care repeta practic aceeasi poveste? Filmele alea care se termina la doua ore dupa ce ai adormit?
Ei bine, filmul despre care o sa va povestim acum nu este unul din ele!
Nu am mai vazut de mult un film cu un scenariu atat de autentic romaneasc, cu povesti rupte din realitatea pe care o traim si colorate de un umor pur romanesc!
Bucuresti Non Stop a reusit sa „bifeze” toate cele mentionate mai sus si multe altele pe langa astea!
Sa le luam in ordine:
In primul rand, un rand mare mare de aplauze pentru Dan Chisu, care nu numai ca a regizat acest film absolut bestial, dar i-a si scris scenariul! Bestial! Jos palaria!
Filmul Bucuresti Non Stop spune povestea unui cartier bucurestean, mai exact, prezinta o noapte din multele nopti albe ale unui magazin non-stop. Patru personaje aparent fara nicio legatura una cu cealalta care traiesc patru povesti total diferite, dar legate intre ele de un personaj cheie. Nu stiu cum se numeste aceasta tehnica cinematografica sau daca chiar are un nume, dar imi place la nebunie.
Personajele extrem de autentice si bine conturate se bucura si de o interpretare de milioane! Am apreciat enorm atentia la detalii: taximetristul Marian (Tudor Smoleanu) arata si se poarta chiar ca cel care te-a dus acasa din centru vechi asta vara, are maieul ala pe care nu il mai vezi pe alti oameni, are gesturile, are limbajul! Achim, adica baiatul de la non-stop (Gheorghe Ifrim), este exact acel vanzator din cartier care stie pe toata lumea si pe care te poti baza. Are si ceva totusi atipic unui astfel de personaj, este mare fan Iris si este foarte generos! Nu ai sa ii dai 3 sau 5 lei, nu-i nimic, „las’ asa!”.
Sursa: Apropo TV
Episoadele de umor, in care razi cu gura pan la urechi, se impletesc cu cele tragice in aceasta radiografie a cartierului bucurestean.
Cum se intrepatrund povestile personajelor si cum se incheie noaptea veti descoperi mergand sa vedeti filmul!
Si, sa nu uitam de cel care sustinut financiar acest proiect, Codin Maticiuc…da, chiar el, cel despre care nu auzeam decat povesti legate de viata de noapte si cluburile de fite. Daca mai e nevoie de un motiv in plus pentru a merge la acest film aflati ca toate incasarile vor fi donate victimelor din Colectiv.
Filmul va rula in cinematografe incepand cu 13 septembrie, iar Gulia nu numai ca va recomanda, dar daca ar putea chiar v-ar obliga sa mergeti sa il vedeti! Merita!
S-au lansat si cateva teasere pentru Bucuresti Non Stop, preferatul Guliei este acesta:
Nu, nu’s eu si nici cineva cunoscut mie, asa se numeste filmul la care am fost in seara asta.
Daca tot e o perioada a „primelor dati” ale Guliei in zona cinematografica (nu de mult am fost sa vad pentru prima data pentru mine pe marele ecran un horror cu canibali, apoi am vazut un documentar), astazi am vazut pentru prima oara un basm ecranizat!
Filmul prezinta calatoria micutei Gerda catre palatul Reginei Zapezii. Calatoria este una plina de aventuri si obstacole, dar nici scopul acesteia nu este unul prea facil. Gerda pleaca in cautarea fratelui sau Kay si incearca sa il salveze din mainile celei care a inghetat tot taramul.
Daca misiunea acesteia este o reusita sau un esec veti afla numai mergand sa vedeti filmul.
Gulia era in alt film la poza asta ^_^
Dar pana atunci mai trebuie sa va spun urmatoarele:
Nu imi mai amintesc ce parere am avut in copilarie de basmul Craiasa zapezii, insa (si asta poate parea un cliseu) filmul m-a dezamagit!
In primul rand, imediat ce am aflat ca e in 3D am zis ca n-are cum sa fie decat foarte misto! Ei bine, eu nu am vazut 3D-ul! Am fost in sala buna (sunt sigura de asta pentru ca ii aveam pe Daniela si Emil langa mine), aveam ochelarii aia pentru 3D pusi la ochi, ma uitam in directia buna si totusi nu vedeam 3D-ul!!! Cum putea sa fie ea ninsoarea aia, voi va dati seama? Putea sa ne ia cu frig, puteam sa ne scuturam de fulgi de nea….daca era in 3D!!!
Ok, recunosc, am o problema cu filmele dublate, nu le suport, mi se pare ca le dispare tot farmecul. Dar, dat fiind target-ul acestui film este de inteles necesitatea dublajului si nu ma impotrivesc, am acceptat ideea. Banuiesc numai si am speranta ca putea fi facut mai bine. Pe mine, de exemplu, chiar m-a deranjat cum vorbea Craiasa Zapezii, chiar ea! Mai stiti cum eram la orele de romana cand abia invatasem sa citim? Cand ne ridicam pe rand in picioare si citeam urmarind cuvintele cu degetul pe carte? Fara intonatie, cu pauze aiurea sau chiar fara pauze? Ei bine, asa mi s-a parut ca vorbea personajul negativ al acestui film, dublat de Simona Patruleasa.
Other than that nimic de reprosat, o animatie simpatica, o poveste clasica, frumoasa, plina de invataturi si amuzanta pe alocuri. Cei mici aflati in sala chiar s-au distrat de traznaile pe care le faceau cele doua vietati, trolul si dihorul Gerdei.
Puteti vedea in cinematografe filmul Craiasa Zapezii incepand cu vineri, 13 noiembrie 2015.
Scurt, pentru ca, indiferent de decizia autoritatilor, doliul continua si sufletul ne e sfasiat cu fiecare anunt sinistru facut de medici. In afara de solidaritate, e nevoie de decenta si e nevoie sa ne gandim in fiecare clipa la cei ce lupta pentru viata. Din punctul meu de vedere, viata nu merge inainte ci sta, cu sufletul la gura, suspendata intr-o asteptare dureroasa (de aici titlul acestui text. Face referire la o marturie citita pe internet, marturie ce sper din tot sufletul ca nu e confirmata de realitate, e mult prea cumplita…).
Am trait deznadejdea atunci cand am vazut mortii intinsi pe trotuare, in decembrie ’89, am retrait-o in 14 si 15 iunie 1990, dar o asemenea durere in suflet si-o asemenea furie n-am mai trait pana acum. Si se amplifica, in fiecare clipa, cu fiecare suflet care ne paraseste.
Am participat, pentru ca am simtit, asa cum simt sute de mii de oameni, ca am o datorie, in primul rand pentru ca nu vreau ca acei oameni sa fi murit degeaba si in al doilea rand pentru ca, asa cum, atat de clar stiu sa ne-o spuna cei tineri si curati, nu vreau sa mai accept compromisul, minciuna, hotia, mitocania, dispretul, siretenia si multe altele.
Ma declar complet fascinat si uluit de aceasta generatie pe care, orbit de orgoliul celui cu „experienta de viata”, o consideram, daca nu superficiala, cel putin detasata de realitatile romanesti. M-am inselat ingrozitor dar niciodata n-am fost mai incantat de vreo greseala facuta. Incet, foarte incet incep sa le inteleg pe deplin furia, intransigenta, frumusetea, pentru ca mortii din Colectiv sunt exact ca ei, educati, inteligenti, curati si inimosi. Copiii astia, pentru mine, sunt ultima noastra sansa si n-am deloc de gand sa incetez sa-i sustin.
Acum cateva zile, in multime, cam in partea in care sunt cei mai galagiosi dintre manifestanti (cam diferiti de restul, care rest e tanar sau mai putin tanar dar tacut si indarjit), erau doua persoane care purtau o pancarta mare, galbena, cu o icoana lipita si-un text, „nimic nu se poate face fara Mine” (sper ca am tinut bine minte). Tin minte ca m-am dus cat mai aproape, pe de-o parte ca sa vad cine sunt cei care tin pancarta dar mai ales ca sa vad reactia celor din jurul lor. Bang, prima revelatie, nimeni nu le spunea absolut nimic, desi nu se poate spune ca vreun om din zecile de mii, n-ar fi observat-o.
A doua zi, de curiozitate, am cautat sa vad referiri pe diverse pagini mai mult sau mai putin ortodoxe, ca orientare religioasa, evident. Am fost, sincer, oarecum scarbit sa citesc „marturia” unuia dintre cei ce tineau pancarta respectiva. Era vorba despre fapte de vitejie, despre cum au infruntat urgia si-au infruntat ura celor ce-i inconjurau. Bang, a doua revelatie…
Am vrut sa subliniez acest moment pentru ca mi s-a parut un moment impresionant, care nu a facut decat sa intareasca ceea ce, numai cine nu vrea, nu intelege si anume ca nimeni nu-l reneaga pe Dumnezeu ci pe pretinsii lui trimisi, capii Bisericii Ortodoxe Romane si pe toate fetele bisericesti ce s-au indepartat (eufemistic vorbind, practic n-au fost niciodata apropiati) de cuvantul Lui.
Mai sunt multe de spus dar, asa cum spuneam la inceput, momentul e ne gandim la cei ce lupta pentru viata, sa-i plangem pe cei ce au pierit nevinovati si sa-i sustinem din toate fortele pe acesti tineri minunati care sunt in curs sa realizeze cea mai frumoasa revolutie.
De ce, pentru a primi ajutoarele de la stat, familiile victimelor trebuie sa completeze jde cereri si formulare, pe care sa le trimita la jde institutii?!?
Ma intreb, dintre sutele de mii de functionari guvernamentali, n-or fi cativa care sa poata fi trimisi la fiecare dintre familiile respective si sa-i asiste pe oamenii aia la completatul formularelor respective?
Melcii vostri…
De miercuri, 4 noiembrie, o noua cafenea este gata sa-si spuna povestea in mijlocul orasului Bucuresti. Desi initial am fost surprinse de invitatia de a participa la o lansare in aceste momente, am avut parte de un eveniment discret si in deplina concordanta cu atmosfera acestor zile.
De cum am pasit in cafenea am fost intampinati de mirosul cafelei proaspat preparate. Aveam sa aflam ca e vorba despre cafeaua Guido, si ca, tot cei de la Guido Coffee s-au ocupat si de trainingul personalului astfel incat sa ne bucuram pe deplin de aceasta cafea de calitate. Dupa ce am ascultat istoria cafelei povestita de Liana Stanciu eram cu totii la bar, combinatia a fost practic irezistibila, desi eram hotarata sa nu beau cafea seara. Dar nu mi-a parut rau deloc, cafeaua Guido e intr-adevar deosebita.
Apoi Cristiana Radu ne-a infrumusetat seara cu cateva melodii de o sensibilitate aparte, in timp ca artista Mariana Pachis „se juca” cu cafeaua transpunand pe ecran povestea cantecelor.
Daca totusi nu sunteti bautori de cafea puteti gasi ceaiurile de la Bernschutz&Co si niste deserturi deosebite cum ar fi bomboanele raw-vegan de ciocolata.
Si totusi pana acum nu am spus nimic despre ceea ce face ca aceasta cafenea sa fie unica: personalul. O sa gasiti o echipa de tineri entuziasti, ce provin din medii defavorizate dar care isi doresc foarte tare sa demonstreze ca pot reusi. Indrumati de psiholog Claudia Marta si managerul Corina Ifrim Dragulinescu sunt pe calea cea buna de a asigura succesul acestui proiect. Prin urmare, daca sunteti prin Piata Romana si aveti chef de o cafea buna,intr-un loc in care sa va simtiti ca in propria sufragerie, nu ezitati: 4+Social Caffe, str Mendeleev nr.37.
Si am fost joi, 5 noiembrie, la lansarea documentarului The Hunt pentru BBC Earth. Evenimentul a avut loc unde altundeva decat la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.
Trebuie sa va spun ca m-am dus cu asteptari foarte mari avand in vedere ca documentarul The Hunt este produs de echipa din spatele seriilor de succes Planet Earth sau Frozen Planet si pentru ca il are ca narator pe Sir David Attenborough. Ei bine, asteptarile mi-au fost depasite! Cu mult!
Documentarul The Hunt este unul de exceptie!
In primul rand datorita imaginilor uluitoare! You know me, mai intai ma fura imaginea! Asa cum aveam sa aflam la sfarsitul proiectiei chiar de la producatorul Jonnie Hughes prezent si el la lansare, echipa a fost ajutata de o serie de tehnologii inovatoare. S-au facut in premiera filmari 4K si 6K, iar majoritatea cadrelor nu ar fi fost posibile fara utilizarea sistemului Cineflex. O camera foarte jmechera care are la baza un sistem foarte inteligent de stabilizare a imaginii, de unde rezulta o serie de imagini la calitate de studio de Hollywood, desi ele sunt filmate dintr-un jeep in miscare pe teren accidentat!
Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah’s speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.
Ca sa poata intra si mai mult in habitat fara sa ii deranjeze cursul firesc, echipa a venit cu ideea sclipitoare de a monta acest sistem pe un elefant, rezultand astfel, ceea ce ei au numit, Eleflex! „Tigrii sunt bine familiarizați cu elefanții și viceversa – domesticirea elefanților e o practică foarte veche în India. A fi călare pe un elefant înseamnă că mirosul lui e mai puternic decât al tău. E un mod bun de-a fi sub acoperire. Acest sistem ne-a permis să urmărim felinele în zone unde n-ai fi ajuns cu niciun vehicul”, ne-a dezvaluit Jonnie Hughes.
Asadar, asteptati-va la imagini incredibil de frumoase, cadre cu pradatorii foarte de aproape si detalii incredibile!
Un lucru de care m-am temut foarte mult cand am auzit care este tema acestui documentar au fost acele cadre care ma fac sa schimb canalul si de obicei ma indeamna sa nu urmaresc acest gen de documentar. Am apreciat foarte mult sa vad ca se poate prezenta „scena vanatorii” fara partea cu „the kill” si mi-a placut modul in care a fost redat in acest documentar, ca un amplu si elaborat proces.
Seria documentarului The Hunt se concentreaza in detaliu pe strategiile pe care pradatorii le folosesc pentru a prinde prada, dar si pe strategiile pe care prada le foloseste pentru a supravietui, fiecare episod urmarind cate un habitat al planetei. De la pasunile deschise la padurile dense, de la Arctic pana in mijlocul oceanelor, documentarul dezvaluie provocarile pe care pradatorul si prada le intalnesc in aceste lumi atat de diferite.
Producatorul Jonnie Hughes
In plus de asta, multe din povestile prezentate in documentar nu au mai fost vazute atat de in detaliu poate chiar nici de cercetatori, iar unele dintre animale pe care le putem vedea in acest documentar au fost filmate foarte rar de-a lungul anilor sau chiar in premiera, cum este cazul unei specii de caracatita descoperita in 2011 si care inca nu are nume. Imi amintesc ca la finalul proiectiei producatorul ne-a povestit ca atunci cand au filmat furnicile soldat aveau cu ei un cercetator, expert in astfel de insecte, care a fost impresionat de cate lucruri a aflat in urma vizualizarii filmarii in slow-motion a acestor furnici.
Documentarul are pana si o secventa cu un paianjen. Cand l-am vazut am inlemnit (Gulia arahnofoaba)! Dar cumva vocea calma a lui Sir David Attenborough m-a convins sa ma uit in continuare iar imaginile absolut ireale m-au fascinat! Ganditi-va ca oamenii astia au reusit sa filmeze un paienjenas (Păianjenului de scoarță a lui Darwin, imagine in premiera apropo) de la sute de metri departare pentru a nu-l perturba! Si (ok, spoiler!) in imaginile alea vezi cum „scuipa” el panza aia de parca ai fi langa el si te-ai uita cu lupa! Incredibil de detaliat! Si dupa ce isi intinde o panza de 25 de metri (!!!) il vezi cum isi tese o plasa de 8 metri (!!!) in diametru.
„Prezența ca narator a lui Sir David Attenborough nu face decât să adauge greutate acestei producții care ne aduce mai aproape de lumea naturii și a animalelor pe care mulți dintre noi nu au șansa să le vadă vreodată față în față”- a declarat Directorul Adjunct al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dr. Costică Adam. Si chiar asa este! Ne-a obisnuit cu documetare „comentate” de o voce plictisita si plictisitoare care nu face altceva decat sa enumere ce se vede in imagine. Foarte putine documentare sunt narate atat de frumos si captivant ca The Hunt.
Si tot legat suspans si atmosfera trebuie mentionat ca de coloana sonora a The Hunt s-a ocupat compozitorul Steven Price, castigatorul premiului Oscar in 2014 pentru muzica din filmul Gravity.
Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia 🙂
Incredibil de multa munca a fost depusa pentru ca acest documentar sa existe! E vorba de ani de zile de cercetare, 2 ani de asteptare pentru a surprinde o orca care vaneaza puii de balena cu cocoasa, sute de ore de filmare pentru a face o secventa din documentar si tot asa!
Toate aprecirile si respectele mele pentru echipa The Hunt!
Asa ca va recomand tuturor ca pe 8 noiembrie sa nu va faceti planuri seara pentru ca de la ora 18.10 pe canalul BBC Earth va fi difuzat primul episod din seria The Hunt.
De asemenea, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” si BBC Earth ii anunta pe cei interesati ca vor relua proiectia gratuita a documentarului ”The Hunt” in fiecare weekend, incepand cu data de 14 si 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, in Sala Multimedia a muzeului.
Gulia, intr-adevar se simte privilegiata ca a putut asista la proiectia The Hunt alaturi de atatia oameni frumosi si pasionati de ceea ce fac, dar mai ales pentru ca a putut sa afle direct de la producatorul Jonnie Hughes atatea informatii. Sunt foarte captivata de zona asta „behind the scenes”, always have and always will be! Asa ca tin sa multumesc lui Emil si lui Bogdan!
The Hunt este produs de Silverback Films pentru BBC, coprodus de BBC Worldwide, BBC America si NDR Naturfilm. Producatorul executiv este Alastair Fothergill, iar producator este Huw Cordey. Tom McDonald este editorul de productie BBC. BBC Worldwide are drepturile globale de difuzare.
Am reusit si eu sa dorm cateva ore pe noaptea asta! Cand am adormit eu pe la 5 jumate circulau foarte mult acele poze cu victimele la locul incendiului.
Motivul pentru care acel om a facut poze si apoi a mai decis sa le si posteze imi scapa! Dar imi scapa rau de tot! Ce fel de om esti? Nu ai constiinta? Demnitate? Nu te gandesti macar putin ca ai fi putut fi tu acolo, iar mama ta ar fi putut afla vestea din acele poze? Nu te gandesti ca unii oameni pot fi afectati de acele imagini? Iar voi cei care ati dat share, de ce ati dat? Ce credeati ca realizati cu asta? In afara ca traumatizati niste oameni si aratati o lipsa de respect fata de victime si familiile acestora, ce credeti ca realizati cu acele poze?
De jurnalistii care au distribuit si ei acele poze chiar nu am ce sa zic! In loc sa fie atat de insetati dupa like-uri si senzational, mai bine ar fi pus mana sa se documenteze calumea inainte sa dea informatii mai departe!
Repet ce am zis si in articolul precedent, mi se pare inadmisibil ca eu, cu doar un telefon la dispozitie si fara surse si resurse impresionante, sa aflu exact locul unde a avut loc incidentul si ce se intampla practic acolo in acea seara, in timp ce in presa si pe tv circula in continuare informatia eronata despre Centru Vechi!
Incredibil mi se pare ce se intampla acum, in dimineata si ziua de dupa! Cum sa zici ca Halloween-ul este de vina pentru ceea ce s-a intamplat? CUM? Este ireal! Lasand toata absurditatea ideii de-o parte, informatia oricum e gresita! Se lansa un album! Azi este Halloween-ul dragilor! Azi!
Ca o paranteza, ieri inainte de a se intampla tragedia ma amuzam de un nou „protest” pe facebook, acela cu „eu nu sarbatoresc Halloween-ul”. Nu as putea zice ca sunt o mare fana a acestei sarbatori, da, este importata, dar daca nu suntem in stare sa venim cu idei de petrecere a timpului, de ce sa nu profitam de ocaziile pe care le intalnim? La urma urmei e ceva inedit, e fun, e creativ! Nu ti-ai gasit pentru ce altceva sa protestezi? Inteleg ca esti putin deranjata si nu vrei sa sarbatoresti Halloween-ul, dar asta doar pentru ca tu esti horror in fiecare zi a anului (ma refer la o foarte „importanta” persoana publica de la noi).
Si oricum ce legatura are Halloween-ul din zilele noastre cu religia? E o sarbatoare pur comerciala! PUNCT! Da, are origini celtice si e ceva legat de noul an, lumina / intuneric. Dar la sarbatorile noastre cu origini la fel de indepartate de ce ne uitam cu admiratie?
Altceva la fel de incredibil: cum ca oamenii aia ar fi murit pentru ca ascultau „The way we die”! Lasand imensa coincidenta de-o parte, inainte sa debitati astfel de idei, incercati mai intai sa ascultati versurile!
Nici nu o sa zic despre ce e vorba in piesa, uitati aici, ascultati, and figure it out for yourself!
Si zic inca o data: MERGETI SI DONATI SANGE!
Asta e intr-adevar un lucru bun pe care il putem face!
La momentul la care au inceput sa apara primele zvonuri cum ca ar fi avut loc un incident nefericit ma aflam chiar in Centru Vechi. Se vorbea despre o explozie intr-un club din Centrul Vechi al Bucurestiului. Toata lumea vorbea despre asta si isi dadea cu presupusul. Eu ma uitam pe geam dupa agitatie.
Apoi informatia a ajuns in presa. Acela a fost momentul in care a inceput panica. Toata lumea era sunata sau dadea telefon sa afle daca x sau y este ok. Multa lume misuna derutata pe strazi. Unii au parasit locatia..nu stiu daca spre casa sau cu alta directie. Au avut loc si reuniri, grupuri mici iesite in diverse locatii se uneau si formau un grup mare si fericit ca sunt cu totii ok.
In tot timpul asta eu am cautat sa aflu despre ce club este vorba. Am iesit in strada, am intrebat, am vorbit…Mi se pare interesant ca in timp ce eu descoperisem ca este vorba de Colective, jurnalistii inca sustineau sus si tare ca explozia a avut loc in Centrul Vechi! Adica pe bune? O Gulie racita, cu doar un telefon la dispozitie a putut sa afle mai repede decat cei care ar trebui sa faca asta de profesie? Si am dat informatia mai departe pentru a linistii oamenii din locatia mea, dar si din celelalte sau pe cei de acasa.
Afland locatia, m-am dus mai departe si am aflat ca in seara asta avea loc concertul celor de la Goodbye to Gravity, care isi lansau un nou album. Informatie care la tv a aparut undeva dupa vreo 2 ore si a fost prezentata la modul „in club avea loc o lansare”. Parca erau cativa pasionati de literatura care se adunasera la lansarea unei carti!
Descoperind evenimentul, am trait un sentiment ingrozitor! Am vazut oameni din lista mea de prieteni care dadusera join! Prieteni dragi pe care ii stiu de atata timp! Ingrozitor sentiment! De doi am aflat ca sunt ok, pentru restu’ inca imi rod unghiile…
Tot de la tv Vali a auzit niste expresii cel putin fabuloase! Cel mai bun exemplu mi se pare atunci cand din studio reportera a fost intrebata „cum este atmosfera prin spitale?”.
Ei bine cand la fata locului au inceput sa ajunga televiziunile, va zic, toti ochii erau pe televizoare si degetele pe telefoane. S-a instalat o atmosfera destul de sinistra, toata lumea numai despre asta discuta, toti schimbau informatii culese din diverse surse, toata lumea numara!
Cel mai important mi se pare faptul ca toti s-au implicat! Nimeni nu a stat doar sa priveasca! Pana la urma in astfel de situatii si cel mai mic share conteaza! Nu uitati ca este mare nevoie de sange! Mergeti si donati! Cei de la Centrul de Transfuzie de pe str. dr. Felix au deschis deja!
Nu stiu fiecare ce motiv a avut pentru a se implica, dar cu siguranta multi dintre noi ne-am gandit ca am fi putut sa fim chiar noi acolo!
Mergem la atatea evenimente care au loc in atatea spatii unele mai neadecvate ca altele! Pana nu apare raportul oficial nu pot sa fac altceva decat sa speculez, dar regulile sunt si ele reguli cu un scop anume, iar autorizatiile au si ele o noima a lor! Pacat ca cei care organizeaza astfel de evenimente si cei care detin astfel de spatii nu au chestia aia cu „safety first”!
Oricum, daca imi permiteti sa zic asa, bine ca explozia nu a avut loc in Centrul Vechi asa cum a fost anuntat initial, pentru ca atunci proportiile dezastrului ar fi fost mult mai mari! Si chiar daca poate parea ca numarul victimelor ar fi fost mai mic intr-o locatie din aceasta zona, imi voi da cu parerea si voi spune ca eu cred ca raportul dintre numarul de participanti si numarul victimelor ar fi fost mult mai mare. Lucrez de prea mult timp in Centrul Vechi si am vazut prea multe lucruri…si semnale de alarma au fost destule!
Dar bine ca vom avea o minunata catedrala in care sa ne gandim la toti cei care nu au mai incaput prin spitale!
Asta am avut de spus.
Sper ca sunteti bine, sanatosi.
La final vreau sa va intreb: Voi cum ati trait acest incident?
Si-am fost noi pe la inceputul lui octombrie la inchiderea Gradinii Oar, acum e la iernat 🙂
Gradina arata senzational! Intr-un spatiu relativ mic au reusit sa creeze atat zone cu intimitate cu ajutorul unor separatoare foarte artsy asa, cat si zone cu verdeata, copacei, boschetei, floricele. Foarte fain!
Da’ cumva la final am plecat cu impresia ca dupa ce au investit atat in design-ul gradinii, nu le-au mai ramas bani si pentru personal de calitate. Ori, fiind ultima zi, erau ei ceva mai boemi…
Dezamagirea cea mare a venit in pahare!
Eu am cerut un Sweet Kiss, because yeah, that’s why ^_^
Si m-a trezit cu un pahar de Redd’s care continea un lichit spalacit uniform. Ceva incredibil de boring! Nu am meritat nici macar o feliuta de ceva, un minim de decor? Beau si exact astea au fost cuvintele mele: are gust de apa! Opa, simt putin de cranberry, diluat! Au pus oare alcool? Oricum, de ce pahar de Redd’s? Nu am nimic cu Redd’s, it’s too tasty for me I guess! Dar daca tot dau banii pe un cocktail make me look, good damn it! Eu dau banii pe cocktail si primesc un lichid colorat aproximativ asemanator cu Redd’s, intr-un pahar de Redd’s…mai bine imi luam Redd’s!
Diana a vrut Moscow Mule pentru ca mama Rusia, that’s why!
A primit un pahar la fel de nearatos, dar macar a avut o feliuta de lamaie! Daca bautura mea era muuult prea diluata, a ei era (nu, nu era prea alcoolizata, ar fi vrut ea) mult prea spicy! Inteleg ca unul din ingredientele acelui cocktail era ghimbirul, dar nu cred ca isi doreste nimeni sa bea suc 100% de ghimbir! I did that once, au avut grija niste prieteni de mine si am zis ca iau foc! Cam asa te simteai si dupa ce luai o gura de Moscow Mule, te ardea ingrozitor pe gat, iti dadeau lacrimile instant si, ca bonus, mai ramaneai si cu un aftertaste iute si persistent!
Am auzit chestii bune despre locul asta, asa ca nu o sa ne primim la concluzii! Le mai dam o sansa si la redeschidere. Dar pentru moment este un loc pe care il recomand pentru ca arata fain acolo, dar luati-va chestii imbuteliate! It’s safer!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkPrivacy policy
