[Cronica de film] Doctor Strange

Bai, in sfarsit un film 3D! In sfarsit un film plin de actiune, suspans, mister, fantezie si umor! Da, e vorba de filmul Doctor Strange si n-am putut sa ma abtin sa nu va zic toate de astea de la inceput!

Povestea e simpla si oarecum urmeaza pasii standard: avem una bucata super-mega-hepta neurochirurg, Stephen Strange (Benedict Cumberbatch), care nu-si mai incape in piele de cat de jmecher e el. Pe cat de geniu, cam pe atat de prostanac, as zice eu. Crezand ca nimic nu il poate atinge, goneste pe niste serpentine in super bolidul sau uitandu-se in acelasi timp pe niste radiografii ale posibilului sau viitor super caz. Pierde controlul volanului si zboara si tot zboara si mai zboara putin pana ajunge la baza muntelui. Cu ce se alege dupa toata chestia asta? Evident, ramane fara obiectul muncii! Sufera nu stiu cate jda fracturi la nivelul mainilor si chiar si dupa multele operatii la care a fost supus tot nu isi recapata 100% functionalitatea mainilor.

Dupa luni de incercari, agonie si mult pesimism, Doctor Strange descopera un loc in Nepal numit Kamar-Taj. Se retrage acolo in speranta ca isi va vindeca mainile dar ajunge sa descopere adevaruri despre univers si lucruri care il vor schimba complet. Isi recapata Stephen Strange mainile? Redevine marele chirurg sau are alt „job” acum? Evident nu veti afla de la mine raspunsurile la aceste intrebari 🙂

Doctor Strange

De la mine veti auzi doar o recomandare, aceea de a merge sa vedeti filmul Doctor Strange! Daca nu mergeti pentru Benedict Cumberbatch (desi sunt sigura ca el v-a convins si pe voi), mergeti pentru ca e un super film, cu o poveste misto in care actiunea se impleteste cu fantasticul si peste care s-a presarat cu mult umor si replici foarte faine! Mergeti pentru ca e un film in care 3D-ul chiar exista si pe alocuri este de-a dreptul ametitor (stiu ca si voua va era dor de asa ceva)! Mergeti pentru ca e produs de Marvel! Mergeti 🙂

Si daca tot va duceti, nu uitati sa stati pana dupa credits! Si dupa celelalte credits!

doctor-strange

Lasă un răspuns