Dupa ce am fiert cateva zile bune in suc propriu, ieri au venit si vestile bune: Gulia va fi blogger acreditat la aceasta editie a Future of Media!
Evenimentul va avea loc pe 26 noiembrie la Crowne Plaza Hotel si este conferinta care aduce in prim plan tendintele anului 2016 in media, advertising, digital marketing, online publishing, mobile, tehnologie. Vom afla cum se intalnesc canalele media cu inovatiile in comunicare si ce impact vor avea acestea asupra pietei de media & marketing.
Printre vorbitori se afla evident si Cristian Manafu. Iata aici lista completa a celor pe care ii vom auzi la Future of Media, iar programul il puteti consulta aici.
Si am fost ieri la vizionarea noului film regizat de Steven Spielberg, Bridge of Spies sau Podul Spionilor, cum suna el in romana.
Actiunea filmului are loc in anii ’60, cand un spion rus, Rudolf Abel (Mark Rylance), este arestat de catre FBI, iar probele descoperite in camera pe care acesta o inchiriase ajuta la condamnarea lui.
Pe fir intervine James Donovan (Tom Hanks), un avocat din Brooklyn specializat in asigurari, care este desemnat de filma sa de avocatura sa il reprezinte in proces pe Rudolf Abel. Donovan se trezeste astfel aruncat in mijlocul Razboiului Rece, trimis fiind de catre CIA intr-o Germanie care tocmai se impartea, cu o misiune aproape imposibila, de a negocia eliberarea unui pilot american capturat de rusi.
Am apreciat foarte mult la acest film, poate nu atat povestea in sine, care este una extrem de serioasa dar pe care am mai auzit-o in diverse variante, ci personajele si cum acestea traseaza liniile povestii.
Avem, asa cum v-am spus mai devreme, de a face cu un spion rus. M-as fi asteptat sa il uram pe acest spion pentru ca este personajul rau pare-se. Dar din contra, descoperim omul din spatele job-ului, care nu a facut practic nimic rau, el doar si-a facut meseria si ajungem ca in final sa il indragim foarte tare. Pentru a scoate mai bine in evidenta acest aspect al nevinovatiei lui, filmul ne prezinta cum un pilot inrolat in armata americana a ajuns sa fie colaborator CIA: dupa ce a trecut de cateva teste astuia si colegilor lui le-a fost comunicata misiune. Asadar au fost pusi in fata faptului implinit. Incepand de acum erau spioni americani care urmau sa survoleze spatiul sovietic si sa il fotografieze.
Mi-a placut de Abel pentru ca era foarte bine ancorat in realitate, dar replicile lui denotau o seninatate si o detasare incat uneori erau de-a dreptul hilare.
Personajul interpretat de Tom Hanks este unul total diferit fata de orice a mai facut actorul pana acum. El este avocatul pus is fata unei situatii imposibile, aceea de a reprezenta in proces un spion rus. In ciuda impotrivirii familiei, colegilor si practic intregii Americi, James Donovan alege sa isi faca meseria cinstit si drept si il apara pe Abel fara prejudecati, urmaridu-i „the best interest”
In final nu numai ca il scapa pe Rudolf Abel de scaunul electric, dar il aduce si inapoi acasa, devenind astfel din cel mai dispretuit american, un erou!
M-a intristat foarte tare sa il vad pe Alan Alda foarte imbatranit, cu o expresie foarte serioasa si fara acea privire mereu pusa pe şotii cu care ne-a obisnuit in MASH. In acest film interpreta mult prea seriosul rol de partener intr-o firma de avocatura. Uitati-va bine la Thomas Watters Jr., s-ar putea sa nu il recunoasteti din prima, dar este chiar cel care ne-a amuzat atatia ani, Captain Benjamin Franklin Pierce.
Daca nu v-ati dat seama cat de misto e filmul asta numa’ din faptul ca nu m-am mai putut opri din scris si am facut cea mai lunga recenzie EVER, va mai zic si ca are 8.1 pe imdb!
Va super recomand sa mergeti sa il vedeti!
Bridges of spies apare in cinematografe din 27 noiembrie si este distribuit de Odeon Cineplex.
Si am fost si noi abia azi sa vedem Hotel Transylvania 2.
Cea mai tare faza s-a intamplat inainte de film.
Ajungem noi in sala, identificam randul, identificam locurile, numa’ ca erau ocupate. Ne ducem noi frumos „stiti, astea’s locurile noastre..” d’astea. Ei, un cuplu, foarte senini „pai aici avem si noi locurile”.
Ne asezam langa si incepem sa dezbatem: „da’ astia fac ca’n tren, dau mai multe bilete pe acelasi loc?”, „cum e posibil?” si tot asa. Ne bagasem deja in floricele castigate cu atata talent de Diana, stateam comod, ochelarii pentru 3D pe ochi, cand, deodata, gagica pe un ton suav zice „iubire, noi cred ca am gresit sala! Ia vezi pe biletele alea ce scrie!”, moment in care Gulia si Diana si-au ars o palma peste frunte!
Da, gresisera cu mare talent sala! Trebuie sa recunosc ca asta nu am reusit niciodata!
Ne luam la revedere ca cei mai buni prieteni, facem putin misto de ei, ne luam locurile in primire, ne instalam comod, ne bagam iar in floricele….si vine alt cuplu: „stiti, stati pe locurile noastre”. Nu am mai ezitat de data asta si m-am infipt direct „iaaa da’mi sa vad eu biletele!”. Dupa experienta asta mi-e clar, e un semn, tre’sa ma angajez „dirijor” la cinema!
Filmul este foarte misto, exact cum ma asteptam! La fel de simpatic ca primul si (o sa ma uimesc si pe mine spunand asta) chiar mai bun ca primul, e mai amuzant, actiunea e mai faina si personajele sunt mai bine conturate!
Dupa ce in primul film l-am lasat pe tanarul turist, ametit si naiv, indragostit de fiica lui Dracula, in partea a doua vedem cum a evoluat relatia dintre cei doi, dar si cum s-a schimbat hotelul. Evident ca nu va voi spune mai multe, mergeti si vedeti filmul, va zic eu ca e fain!
Este in 3D si chiar s-au folosit de „minunile” acestei tehnologii, nimic de reprosat!
Iar distributia e de milioane! Am o problema cu filmele dublate in romana si am ramas putin traumatizata de la ultima experienta asa ca acum m-am bucurat enorm sa aud vocile „originale”. Odata ajunsa acasa m-am apucat sa caut si actorii care au stat in spatele acelor voci ca sa stiu in fata cui imi dau jos palaria: Adam Sandler este Dracula, nu stiu de ce da’ mi se pare misto rau actoru’ asta cu toate zmeuricile de aur castigate, Mel Brooks este cea mai mare supriza a acestui film, interperetandu-l pe Vlad (chiar el), m-am mirat ca am apreciat-o pe Mavis, adica pe Selena Gomez, iar Eunice are incredibila voce a lui Fran Drescher! Celelalte voci apartin lui Andy Samberg, Kevin James, Steve Buscemi, David Spade si multi altii.
Unde mai pui ca ala micu’ e roscat si cretz ^_^
Deja astept Hotel Transylvania 3! No pressure though 🙂
Si am ajuns aseara la Beraria H, in ultima zi a Unifest.
Cum va spunam si in celalalt articol, eu la 2 ani de la terminarea facultatii, la Diana cica sa mai adugati un zero.
Cea mai tare faza de la uniFest (nu, nu s’a mai descaltat Chineata) a fost cand un tip mi’a zis mie, Iulia, ca „wow te tii bine. Nu pari”.
Ce nu par? Nu par sa fiu „asa batrana” ca sa il citez tot pe el.
Conversatia a inceput cu „la ce facultate esti?”.
Am raspuns frumos „nu mai sunt. Am terminat sociologia”
„Pai nu dai la master?”
„L’am terminat si pe ala!”
„Woow! Eu sunt anul 2 la stiinte politice”
„La master?” intreb io senina
„Nu..anul 2. Pai si cand ai terminat masterul?”
„De mult..as fi putut sa termin si doctoratul”
„Woooow ai terminat si doctoratul” (nu e problema mea ca nu a inteles exact si nu a prins nici nuanta)
Si apoi se da el mai departe asa de mine, baga un full scan si imi zice foarte sincer si fara pic de gluma „hai ca te tii bine. Nu pari sa fii asa batrana”
pam pam!
Dar sa incepem cu inceputul, ca declaratiile astea se intamplau deja la after party!
Cumva seara a inceput prost. Si nu pentru ca s’ar fi intamplat ceva naspa, ci pentru ca evenimentul a avut doi prezentatori mai mult decat incredibili de…
Apoi daca chiar lucreaza pe la europa fm si music channel chiar as vrea sa intreb pe cel/cea care i’a angajat: WHY? Frumosi nu sunt, orice urma de sarm a fost mancat de pisica, umorul l’au uitat in portofelul din masina, care masina era in garaj, garajul de la parinti, parintii in Italia…
Desi in program era trecut concert Directia 5 de la ora 9, a inceput concursul de Miss. Ne gandeam ca o sa ne distram, din pacate am asistat la unul din cele mai penibile show-uri din viata. Sonorizarea a fost cumplita, muzica la nivel maxim intra exact cand concurentele trebuiau sa raspunda la cate o intrebare, la fiecare din multele pauze care au intrerupt spectacolul era aceeasi melodie a Deliei, prin urmare intr-o ora jumate am ascultat „Cum ne noi” de 4 ori.
Dar cireasa de pe tort a fost prezentarea concursului de Miss. Din pacate n-am retinut numele celor 2 prezentatori, inteleg ca sunt si pe radio. Imi pare rau ca nu le-am retinut numele ca sa nu mai merg niciodata la vreun spectacol prezentat de ei. Dupa ce ca sonorizarea era cum era, la intretinerea haosului au contribuit si cei 2. Ok, putem intelege ca daca nu poti fi amuzant altfel, o dai pe glume cu tenta sexuala… dar sa fie glume. Cei 2 lasau impresia unor baietasi se 12 ani care au descoperit din intamplare o revista Playboy.
Proba de prezentare a lenjeriei intime le-a pus capac. Au intrebat studenta de la geologie care e cel mai dur diamant… In fata privirii bulversate a fetei au repetat intrebarea pana cand, tamp, si-au dat seama ca ii citeau de fapt raspunsul, intrebarea fiind care e cel mai dur mineral. Alta intrebare de cultura generala n-au reusit sa scorneasca pentru concurenta. Urmatoarea studenta nu a apucat sa dea raspunsul la intrebare, cei 2 faceau glume interminabile referitoare la mana dreapta. Cu urmatoarea studenta s-au facut de rahat de-a dreptul dovedind ca habar n-au diferenta dintre portjartier si jartiera. Pe alta au intrebat-o, docti, daca ochelarii ei sunt de ” distanta, de apropiere sau de departare”. Evident n-au scapat ocazia sa intrebe daca fetele de la Love plus (sponsor al evenimentului) fac doar poze. Nu putem sa trecem peste candoarea concurentei de la Transporturi care a fost intrebata ce semnifica literele TGV. N-a stiut, din public a auzit ea ceva legat de tren si s-a scuzat spunand ca ea e la autovehicule rutiere nu la cai ferate.
Dupa asemenea show de „calitate” au urmat si premiile, pe masura…locul 3 a primit produse pentru igiena orala! Ce? Ata dentara? Asa da, merita sa te faci de cacao:)
Baietii de la Directia 5 chiar au fost faini! Nu ii mai auzisem de mult in concert!
Dar parca uneori se intrebau si ei ce cauta acolo (asta ca sa fim haterite pana la capat). Nu stiu cat de potrivita este muzica lor pentru un eveniment de acest gen adresat studentilor…si ca o confirmare a ceea ce banuiam, imediat ce s-a terminat concertul si a inceput muzica pusa de dj a inceput topaiala! Toata lumea s-a ridicat in picioare! Toata lumea! Chiar si aia care nu se dezlipisera de pe scaunele alea nici ca sa mearga pana la buda!
Nu mai suport concursurile foto! Punct! Si semnu’ exclamarii!
Inteleg ca nu ai cum sa ai jurizare obiectiva la un concurs pe teme artistice sa le zicem asa, da’ subiectivism cu gust n-aveti?
Sa nu intelegeti ca mor io de oftica pentru ca nu am castigat la vreun concurs! Nici pe departe! Mor cand vad fotografii care ar trebui premiate, dar nu primesc nici macar o lauda si in schimb cele mai varza chestii sunt ridicate in slavi si castiga!
Turbez cand vad pe grupuri de fotografie chestii cu sute de like-uri si urale, iar cand apare o fotografie cu adevarat deosebita…cri-cri…cri-cri…
Turbez si nu inteleg cum e posibil!
Sunt de acord ca toata lumea are dreptul de a posta acolo, de la incepatorii cu compacte si pana la cei mai dslr-isti profesionisti. Sunt de acord ca trebuie incurajati si sfatuiti cei la inceput de drum, dar ca nu iti strica opiniile celorlalti nici cand ai ceva ani de experienta.
Dar hai totusi sa ii laudam si premiem pe cei care chiar merita!
Ca sa nu mai vorbesc de chestii generale, hai sa va zic ce m-a deranjat azi.
Acum cateva saptamani pe un astfel de grup pe facebook s-a lansat un concurs. Pare-se ca un binevoitor avea de dat un obiectiv 55-300mm (adica un d’ala cu mult zoom mare) celui/celei care i’ar fi prins cel mai bine acesta scula (ma scuzati). Singurele directive erau urmatoarele „așteptăm cadrele voastre, 3 la număr de fiecare, NUMEROTATE, având ca temă ”Ce bine mi-ar fi prins un zoom…” De asemenea, țin să vă precizez că acest concurs este dedicat strict celor care au nevoie întradevăr de acest obiectiv, oferit cu titlu gratuit. Așa că, ne rezervăm dreptul de a trimite acest obiectiv unui membru care întradevăr merită și are nevoie de un astfel de obiectiv…”
Fara mai multe detalii sau reguli s-a dat drumu la concurs, fiecare a postat dupa cum a inteles si apreciat.
Citind apoi comentariile mai aflai reguli. Se pare ca daca ai avut tupeul sa iti pui watermark pe poze erai descalificat instant! De ce? Da, si eu ma intreb asta!
Apoi se dezbatea daca trebuia sa postezi poza decupata asa cum ar fi aratat daca foloseai acel obiectiv sau poza asa cum a iesit din aparat. Cumva nu m-am lamurit care era varianta corecta…si pare ca nu am fost nici singura. Cert e ca prima varianta era de-a dreptu absurda!
Apoi am decoperit ca binevoitorul a laudat pe cineva, cum ca ar avea cele mai bune fotografii inscrise in acest concurs, „numai ca ele nu au nicio legatura cu tema” – a declarat binevoitorul. Am sarit imediat sa caut acea persoana si pozele sale inscrise in concurs.
As vrea tare mult sa imi deschida si mie cineva ochii si sa ma lumineze cum sunt astea fotografii atat de bune?! Da, primele doua arata a doua fotografii de vacanta facute cu un aparat bun.
Foto: Selin Barbulescu (ca sa nu apara discutii)
Si nici nu inteleg la ce l-ar fi ajutat zoom-ul! Poate doar sa „stalk-uiasca” oamenii de pe strada!
Nu va mai arat alte poze ca nu o sa ma pot abtine si o sa ziceti ca sunt rea, hai sa va arat cine a castigat.
Foto: Teodora Ungureanu (din nou, sa nu avem discutii)
Prima fotografie, nu va mint, chiar imi place. I-am dat chiar si like atunci cand s-a inscris, chit ca nu mi se parea ca ar avea vreo legatura cu tema. Acum serios, poate sa imi spuna si mie cineva de ce i-ar fi prins bine zoom? Poza e frumoasa asa cum este, nu m-ar fi incalzit cu nimic sa stiu daca tipu’ se barbierise azi sau nu!
Si a doua imi place, clasic, cuminte, culori frumoase…dar va intreb din nou! Ce ar fi facut cu zoom-ul??? Poate macro, aia da! Dar zoom?
A treia nah, cliseu, si eu as vrea sa pot face poze mai faine la luna daca as avea lentila pentru asa ceva! Din motivu’ ala si eu am inscris in concurs o fotografie cu luna de la maare maaare distanta (recunosc ce naiba!).
Cui i-as fi dat eu premiul? Poate unul dintre cei doi, fotografiile astea m-au convins ca ar fi avut nevoie de un zoom si ar fi stiut si ce sa faca cu el.
Dupa noi, este exemplul perfect de idee faina, pusa in practica foarte prost!
Sau poate doar aveam noi asteptari foarte mari!
Mi se pare bestiala ideea de pian care atunci cand se canta la el activeza niste butelcute „magice” care isi combina lichidele si se creeaza „licoarea” melodiei cantate! Si in final sa degusti muzica!
Ne-am gandit la tot felul de variante in care aceasta idee ar fi putut fi pusa in practica, oricum, dar nu cum s-a intamplat la Journey.
In primul rand piesele mi s-au parut mult prea scurte, cand abia reusea lumea sa faca liniste, se termina melodia. Se facea o pauza in care pianista tinea un speech pierdut in microfon si lipsit de orice sclipire, asa ca lumea o lua de la capat cu povestile.
De fapt e mai bine ca se apucau de povesti, asa nu vedeau ce se intampla cu „licoarea” preparata. Sa va explic, cand canta la pian, din sticlute picura un lichid diferit colorat pe ceva care poate fi descris ca un jgheab, iar din jgheab amestecul curgea intr-un bol de sticla, cam ca ala pe care il folositi la salata. Dupa terminarea melodiei, cineva din staff lua bolul si varsa lichidul numit pretentios „cocktail” intr-o carafa, iar din carafa in paharele de shoturi, pentru ca, nu-i asa, cocktailul se bea la shot! Toata treaba asta pe mine m-a dus cu gandul la plimbatul oalei de noapte, ma scuzati, dar cumva asa imi imaginez ca plimbau si stramosii nostrii acum ceva timp comoara bine preparata de rinichii lor cei sprinteni.
Numele de „pianocktail” mi se pare foarte inspirat si catchy. Use it! Nu imi da un shot colorat in loc de cocktail, damn it! Si nu imi cere bani pe un pipilica plimbat! Vedeti? Am fost gingasa 🙂
Asa ca ne-am resemnat si am comandat din meniu!
Am inceput ca fetele cu un Cosmo, Vali a incercat un Gin tonic pentru ca… Gulia&tonic…
Cosmo decent, dar am baut mai bun! (o sa va povestim intr-o postare viitoare despre relatia noastra cu Cosmopolitan, the drink)
Diana a trecut apoi pe un Laveder Prosecco pentru ca e o zana mov, Iulia si-a luat zborul cu un Balon 43 si Vali a revenit la marea dragoste, Jack Daniel’s.
Eu, Iulia, am zis ca dupa un clasic merge si ceva nou, de care nu am mai auzit si n-am mai incercat, Balon 43. Contine lichior 43 (o enigma pana acum) si ceva suc lamaie. Am citit acum si am aflat ca Lichior 43 este cunoscut sub numele de „Cuarenta Y Tres” si ca provine din Spania, iar numele sau deriva din amestecul de 43 de ingrediente diferite, fructe si ierburi. Interesant lichiorul, iar cocktailul rezultat este foarte bun! Acrisor, aromat, alcoolizat! Recomand!
Licoarea mov, Prosecco Lavender nu m-a impresionat cu nimic. O bauturica acidulata cu un usor gust de lavanda, cred ca merge bine in zilele calduroase de vara.
Pentru deserturi in schimb un mare plus. Initial am vrut tort Krantz, era in meniu dar cu pretul la kg, ne-am gandit ca putem lua cate o felie. Am aflat ca trebuie facuta o comnda speciala din timp. Ne-am resemnat cu un mousse de ciocolata si un fondant tot de ciocolata. Foarte bune amandoua, de remarcat fondantul perfect gatit, astfel incat ciocolata sa ramana lichida in interior.
Stiti cum sunt filmele alea romanesti? Alea cu secvente interminabile? Cu incercari de suspans maxim cand personaju…isi leaga sireturile? Cu imagini mult prea intunecate ca te chiorasti incercand sa vezi ceva? Alea cu sunet de zici ca mai bine inregistrau cu telefonul? Si depui un efort enorm numa sa vezi si sa auzi ce se intampla si din cand in cand zici „ce a zis ma ala?”! Filmele alea care repeta practic aceeasi poveste? Filmele alea care se termina la doua ore dupa ce ai adormit?
Ei bine, filmul despre care o sa va povestim acum nu este unul din ele!
Nu am mai vazut de mult un film cu un scenariu atat de autentic romaneasc, cu povesti rupte din realitatea pe care o traim si colorate de un umor pur romanesc!
Bucuresti Non Stop a reusit sa „bifeze” toate cele mentionate mai sus si multe altele pe langa astea!
Sa le luam in ordine:
In primul rand, un rand mare mare de aplauze pentru Dan Chisu, care nu numai ca a regizat acest film absolut bestial, dar i-a si scris scenariul! Bestial! Jos palaria!
Filmul Bucuresti Non Stop spune povestea unui cartier bucurestean, mai exact, prezinta o noapte din multele nopti albe ale unui magazin non-stop. Patru personaje aparent fara nicio legatura una cu cealalta care traiesc patru povesti total diferite, dar legate intre ele de un personaj cheie. Nu stiu cum se numeste aceasta tehnica cinematografica sau daca chiar are un nume, dar imi place la nebunie.
Personajele extrem de autentice si bine conturate se bucura si de o interpretare de milioane! Am apreciat enorm atentia la detalii: taximetristul Marian (Tudor Smoleanu) arata si se poarta chiar ca cel care te-a dus acasa din centru vechi asta vara, are maieul ala pe care nu il mai vezi pe alti oameni, are gesturile, are limbajul! Achim, adica baiatul de la non-stop (Gheorghe Ifrim), este exact acel vanzator din cartier care stie pe toata lumea si pe care te poti baza. Are si ceva totusi atipic unui astfel de personaj, este mare fan Iris si este foarte generos! Nu ai sa ii dai 3 sau 5 lei, nu-i nimic, „las’ asa!”.
Sursa: Apropo TV
Episoadele de umor, in care razi cu gura pan la urechi, se impletesc cu cele tragice in aceasta radiografie a cartierului bucurestean.
Cum se intrepatrund povestile personajelor si cum se incheie noaptea veti descoperi mergand sa vedeti filmul!
Si, sa nu uitam de cel care sustinut financiar acest proiect, Codin Maticiuc…da, chiar el, cel despre care nu auzeam decat povesti legate de viata de noapte si cluburile de fite. Daca mai e nevoie de un motiv in plus pentru a merge la acest film aflati ca toate incasarile vor fi donate victimelor din Colectiv.
Filmul va rula in cinematografe incepand cu 13 septembrie, iar Gulia nu numai ca va recomanda, dar daca ar putea chiar v-ar obliga sa mergeti sa il vedeti! Merita!
S-au lansat si cateva teasere pentru Bucuresti Non Stop, preferatul Guliei este acesta:
Nu, nu’s eu si nici cineva cunoscut mie, asa se numeste filmul la care am fost in seara asta.
Daca tot e o perioada a „primelor dati” ale Guliei in zona cinematografica (nu de mult am fost sa vad pentru prima data pentru mine pe marele ecran un horror cu canibali, apoi am vazut un documentar), astazi am vazut pentru prima oara un basm ecranizat!
Filmul prezinta calatoria micutei Gerda catre palatul Reginei Zapezii. Calatoria este una plina de aventuri si obstacole, dar nici scopul acesteia nu este unul prea facil. Gerda pleaca in cautarea fratelui sau Kay si incearca sa il salveze din mainile celei care a inghetat tot taramul.
Daca misiunea acesteia este o reusita sau un esec veti afla numai mergand sa vedeti filmul.
Gulia era in alt film la poza asta ^_^
Dar pana atunci mai trebuie sa va spun urmatoarele:
Nu imi mai amintesc ce parere am avut in copilarie de basmul Craiasa zapezii, insa (si asta poate parea un cliseu) filmul m-a dezamagit!
In primul rand, imediat ce am aflat ca e in 3D am zis ca n-are cum sa fie decat foarte misto! Ei bine, eu nu am vazut 3D-ul! Am fost in sala buna (sunt sigura de asta pentru ca ii aveam pe Daniela si Emil langa mine), aveam ochelarii aia pentru 3D pusi la ochi, ma uitam in directia buna si totusi nu vedeam 3D-ul!!! Cum putea sa fie ea ninsoarea aia, voi va dati seama? Putea sa ne ia cu frig, puteam sa ne scuturam de fulgi de nea….daca era in 3D!!!
Ok, recunosc, am o problema cu filmele dublate, nu le suport, mi se pare ca le dispare tot farmecul. Dar, dat fiind target-ul acestui film este de inteles necesitatea dublajului si nu ma impotrivesc, am acceptat ideea. Banuiesc numai si am speranta ca putea fi facut mai bine. Pe mine, de exemplu, chiar m-a deranjat cum vorbea Craiasa Zapezii, chiar ea! Mai stiti cum eram la orele de romana cand abia invatasem sa citim? Cand ne ridicam pe rand in picioare si citeam urmarind cuvintele cu degetul pe carte? Fara intonatie, cu pauze aiurea sau chiar fara pauze? Ei bine, asa mi s-a parut ca vorbea personajul negativ al acestui film, dublat de Simona Patruleasa.
Other than that nimic de reprosat, o animatie simpatica, o poveste clasica, frumoasa, plina de invataturi si amuzanta pe alocuri. Cei mici aflati in sala chiar s-au distrat de traznaile pe care le faceau cele doua vietati, trolul si dihorul Gerdei.
Puteti vedea in cinematografe filmul Craiasa Zapezii incepand cu vineri, 13 noiembrie 2015.
Si am fost joi, 5 noiembrie, la lansarea documentarului The Hunt pentru BBC Earth. Evenimentul a avut loc unde altundeva decat la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”.
Trebuie sa va spun ca m-am dus cu asteptari foarte mari avand in vedere ca documentarul The Hunt este produs de echipa din spatele seriilor de succes Planet Earth sau Frozen Planet si pentru ca il are ca narator pe Sir David Attenborough. Ei bine, asteptarile mi-au fost depasite! Cu mult!
Documentarul The Hunt este unul de exceptie!
In primul rand datorita imaginilor uluitoare! You know me, mai intai ma fura imaginea! Asa cum aveam sa aflam la sfarsitul proiectiei chiar de la producatorul Jonnie Hughes prezent si el la lansare, echipa a fost ajutata de o serie de tehnologii inovatoare. S-au facut in premiera filmari 4K si 6K, iar majoritatea cadrelor nu ar fi fost posibile fara utilizarea sistemului Cineflex. O camera foarte jmechera care are la baza un sistem foarte inteligent de stabilizare a imaginii, de unde rezulta o serie de imagini la calitate de studio de Hollywood, desi ele sunt filmate dintr-un jeep in miscare pe teren accidentat!
Picture Shows: A last second leap saves a Thomson’s gazelle from a cheetah’s trip. Cheetahs are the fastest land animals on the planet, reaching top speeds of almost 60mph when chasing their prey. However, the success or failure of a hunt is determined both by the cheetah’s speed, and also by how well it can match the twists and turns of its prey; this one has been out maneuvered.
Ca sa poata intra si mai mult in habitat fara sa ii deranjeze cursul firesc, echipa a venit cu ideea sclipitoare de a monta acest sistem pe un elefant, rezultand astfel, ceea ce ei au numit, Eleflex! „Tigrii sunt bine familiarizați cu elefanții și viceversa – domesticirea elefanților e o practică foarte veche în India. A fi călare pe un elefant înseamnă că mirosul lui e mai puternic decât al tău. E un mod bun de-a fi sub acoperire. Acest sistem ne-a permis să urmărim felinele în zone unde n-ai fi ajuns cu niciun vehicul”, ne-a dezvaluit Jonnie Hughes.
Asadar, asteptati-va la imagini incredibil de frumoase, cadre cu pradatorii foarte de aproape si detalii incredibile!
Un lucru de care m-am temut foarte mult cand am auzit care este tema acestui documentar au fost acele cadre care ma fac sa schimb canalul si de obicei ma indeamna sa nu urmaresc acest gen de documentar. Am apreciat foarte mult sa vad ca se poate prezenta „scena vanatorii” fara partea cu „the kill” si mi-a placut modul in care a fost redat in acest documentar, ca un amplu si elaborat proces.
Seria documentarului The Hunt se concentreaza in detaliu pe strategiile pe care pradatorii le folosesc pentru a prinde prada, dar si pe strategiile pe care prada le foloseste pentru a supravietui, fiecare episod urmarind cate un habitat al planetei. De la pasunile deschise la padurile dense, de la Arctic pana in mijlocul oceanelor, documentarul dezvaluie provocarile pe care pradatorul si prada le intalnesc in aceste lumi atat de diferite.
Producatorul Jonnie Hughes
In plus de asta, multe din povestile prezentate in documentar nu au mai fost vazute atat de in detaliu poate chiar nici de cercetatori, iar unele dintre animale pe care le putem vedea in acest documentar au fost filmate foarte rar de-a lungul anilor sau chiar in premiera, cum este cazul unei specii de caracatita descoperita in 2011 si care inca nu are nume. Imi amintesc ca la finalul proiectiei producatorul ne-a povestit ca atunci cand au filmat furnicile soldat aveau cu ei un cercetator, expert in astfel de insecte, care a fost impresionat de cate lucruri a aflat in urma vizualizarii filmarii in slow-motion a acestor furnici.
Documentarul are pana si o secventa cu un paianjen. Cand l-am vazut am inlemnit (Gulia arahnofoaba)! Dar cumva vocea calma a lui Sir David Attenborough m-a convins sa ma uit in continuare iar imaginile absolut ireale m-au fascinat! Ganditi-va ca oamenii astia au reusit sa filmeze un paienjenas (Păianjenului de scoarță a lui Darwin, imagine in premiera apropo) de la sute de metri departare pentru a nu-l perturba! Si (ok, spoiler!) in imaginile alea vezi cum „scuipa” el panza aia de parca ai fi langa el si te-ai uita cu lupa! Incredibil de detaliat! Si dupa ce isi intinde o panza de 25 de metri (!!!) il vezi cum isi tese o plasa de 8 metri (!!!) in diametru.
„Prezența ca narator a lui Sir David Attenborough nu face decât să adauge greutate acestei producții care ne aduce mai aproape de lumea naturii și a animalelor pe care mulți dintre noi nu au șansa să le vadă vreodată față în față”- a declarat Directorul Adjunct al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dr. Costică Adam. Si chiar asa este! Ne-a obisnuit cu documetare „comentate” de o voce plictisita si plictisitoare care nu face altceva decat sa enumere ce se vede in imagine. Foarte putine documentare sunt narate atat de frumos si captivant ca The Hunt.
Si tot legat suspans si atmosfera trebuie mentionat ca de coloana sonora a The Hunt s-a ocupat compozitorul Steven Price, castigatorul premiului Oscar in 2014 pentru muzica din filmul Gravity.
Aici ni se lungisera gaturile! Look in the back for Gulia 🙂
Incredibil de multa munca a fost depusa pentru ca acest documentar sa existe! E vorba de ani de zile de cercetare, 2 ani de asteptare pentru a surprinde o orca care vaneaza puii de balena cu cocoasa, sute de ore de filmare pentru a face o secventa din documentar si tot asa!
Toate aprecirile si respectele mele pentru echipa The Hunt!
Asa ca va recomand tuturor ca pe 8 noiembrie sa nu va faceti planuri seara pentru ca de la ora 18.10 pe canalul BBC Earth va fi difuzat primul episod din seria The Hunt.
De asemenea, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” si BBC Earth ii anunta pe cei interesati ca vor relua proiectia gratuita a documentarului ”The Hunt” in fiecare weekend, incepand cu data de 14 si 15 noiembrie 2015, de la ora 13:00, in Sala Multimedia a muzeului.
Gulia, intr-adevar se simte privilegiata ca a putut asista la proiectia The Hunt alaturi de atatia oameni frumosi si pasionati de ceea ce fac, dar mai ales pentru ca a putut sa afle direct de la producatorul Jonnie Hughes atatea informatii. Sunt foarte captivata de zona asta „behind the scenes”, always have and always will be! Asa ca tin sa multumesc lui Emil si lui Bogdan!
The Hunt este produs de Silverback Films pentru BBC, coprodus de BBC Worldwide, BBC America si NDR Naturfilm. Producatorul executiv este Alastair Fothergill, iar producator este Huw Cordey. Tom McDonald este editorul de productie BBC. BBC Worldwide are drepturile globale de difuzare.
Am reusit si eu sa dorm cateva ore pe noaptea asta! Cand am adormit eu pe la 5 jumate circulau foarte mult acele poze cu victimele la locul incendiului.
Motivul pentru care acel om a facut poze si apoi a mai decis sa le si posteze imi scapa! Dar imi scapa rau de tot! Ce fel de om esti? Nu ai constiinta? Demnitate? Nu te gandesti macar putin ca ai fi putut fi tu acolo, iar mama ta ar fi putut afla vestea din acele poze? Nu te gandesti ca unii oameni pot fi afectati de acele imagini? Iar voi cei care ati dat share, de ce ati dat? Ce credeati ca realizati cu asta? In afara ca traumatizati niste oameni si aratati o lipsa de respect fata de victime si familiile acestora, ce credeti ca realizati cu acele poze?
De jurnalistii care au distribuit si ei acele poze chiar nu am ce sa zic! In loc sa fie atat de insetati dupa like-uri si senzational, mai bine ar fi pus mana sa se documenteze calumea inainte sa dea informatii mai departe!
Repet ce am zis si in articolul precedent, mi se pare inadmisibil ca eu, cu doar un telefon la dispozitie si fara surse si resurse impresionante, sa aflu exact locul unde a avut loc incidentul si ce se intampla practic acolo in acea seara, in timp ce in presa si pe tv circula in continuare informatia eronata despre Centru Vechi!
Incredibil mi se pare ce se intampla acum, in dimineata si ziua de dupa! Cum sa zici ca Halloween-ul este de vina pentru ceea ce s-a intamplat? CUM? Este ireal! Lasand toata absurditatea ideii de-o parte, informatia oricum e gresita! Se lansa un album! Azi este Halloween-ul dragilor! Azi!
Ca o paranteza, ieri inainte de a se intampla tragedia ma amuzam de un nou „protest” pe facebook, acela cu „eu nu sarbatoresc Halloween-ul”. Nu as putea zice ca sunt o mare fana a acestei sarbatori, da, este importata, dar daca nu suntem in stare sa venim cu idei de petrecere a timpului, de ce sa nu profitam de ocaziile pe care le intalnim? La urma urmei e ceva inedit, e fun, e creativ! Nu ti-ai gasit pentru ce altceva sa protestezi? Inteleg ca esti putin deranjata si nu vrei sa sarbatoresti Halloween-ul, dar asta doar pentru ca tu esti horror in fiecare zi a anului (ma refer la o foarte „importanta” persoana publica de la noi).
Si oricum ce legatura are Halloween-ul din zilele noastre cu religia? E o sarbatoare pur comerciala! PUNCT! Da, are origini celtice si e ceva legat de noul an, lumina / intuneric. Dar la sarbatorile noastre cu origini la fel de indepartate de ce ne uitam cu admiratie?
Altceva la fel de incredibil: cum ca oamenii aia ar fi murit pentru ca ascultau „The way we die”! Lasand imensa coincidenta de-o parte, inainte sa debitati astfel de idei, incercati mai intai sa ascultati versurile!
Nici nu o sa zic despre ce e vorba in piesa, uitati aici, ascultati, and figure it out for yourself!
Si zic inca o data: MERGETI SI DONATI SANGE!
Asta e intr-adevar un lucru bun pe care il putem face!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.
