DECATHLON își transformă magazinele în teren de joacă pentru copii

DECATHLON, cel mai important retailer european de articole sportive, își transformă magazinele în teren de joacă și dă start sezonului de mers pe role pentru cei mici. Evenimentul se numește „Ala Bala Rolăreala” și va avea loc sâmbătă, 24 februarie 2018, începând cu ora 11:00, simultan în toate magazinele DECATHLON din țară.

„Știm că toți copiii abia așteaptă sezonul de dat cu rolele și am decis să nu lăsăm vremea să stea în calea micilor lor bucurii. Astfel, le punem la dispoziție magazinele DECATHLON pe care le transformăm pentru câteva ore în teren de joacă. Avem tot felul de activități amuzante și chiar și o tombolă. Va fi, cu adevărat, o zi extrem de veselă”, a declarat Adrian Trofin, Coordonator Comunicare DECATHLON România.

Evenimentul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 16 ani, care dețin deja echipamentul sportiv (role și echipament de protecție). Iar pentru că siguranța atunci când facem sport este prioritatea noastră, activitatea va începe cu o lecție introductivă de mers pe role primită de la instructori surpriză.

Programul evenimentului este:

11:00 – Lecție introductivă de mers pe role
12:00 – Start traseu în magazin
12:20 – Pauză de 20 de minute
12:40 – Demonstrație traseu cu obstacole în magazin
13:20 – Tombolă

Mai multe detalii despre eveniment aflați pe pagina dedicată acestuia, https://www.decathlon.ro/ala-bala-rolareala.html și pe Facebook.

Lasă un răspuns