Arhiva lunii mai 2015

Ferma Vrajelilor

Privitul la televizor e un sport de care m-am lasat de mult timp, dar cumva, din cand in cand imi mai „rasare” cate o curiozitate.

De data asta a fost vorba de mega-super-emisiunea Ferma Vedetelor, un concept deloc rau, dar ajuns pe mainile lor a murit din fase.

Nu va inchipuiti ca as fi vreo naiva, stiu foarte bine cum sunt facute astfel de emisiuni, ce se urmareste si care e miza. Am vazut si emisiuni gandite bine, pierdeai acolo o ora sau doua dar erai multumit cu minciuna bine impachetata, scenariu frumos. Si te gandesti ca in situatia in care e PROtv acum ar face orice numa’ sa isi mentina telespectatorii (si aia in scadere drastica) multumiti. Dar, cel putin de data asta, in loc sa fie fericiti ca se mai uita cineva la ei, parca ne-au luat si peste picior.

Motivele pentru care zic asta sunt muuulte, dar punctez un top 5:

1. Ferma am vazut-o, da’ unde au fost vedetele? Hai sa zicem ca am eu high standards dar totusi, daca aduci nevasta gimnastului in emisiune nu se cheama ca ai adus o vedeta! Nici macar nu e aia batuta!

2. Nu au avut curent electric (cica), dar au avut in permanenta o tona de reflectoare pe ei. Magie? Eu una cand am auzit reclamele care anuntau chestia asta inainte sa inceapa emisiunea, chiar ma asteptam sa ii vad p’aia cu lumanari, lumanarici, candele, festile….(mai adugati si voi in lista asta..). Si cand colo, ce sa vezi? Pana si ziua era mai lumina in camere decat afara sub ceru’ liber! Va zic eu, magie!

3. Regim strict, dar mereu fumau tigari. Wait, don’t tell me, si le faceau din fan si alte balarii, nu? Luand-o si pe explicatiile mai putin plauzibile pe care le-au mai dat, cica ar fi introdus in ferma produse din afara. Ok, bine, au introdus nu stiu ce si au fost sanctionati. Dar tot vad imagini cu ei barfind la o tigara. Pai si sanctiunea?

4. Chestiile dreptunghiulare care se mai vedeau prin buzunarele concurentilor sigur nu erau telefoane! Isi cioplisera ei din lemn un substitut sa nu se simta goi, nu-i asa?

Am mentionat pana acum numai vrajeli cu care ne iau pe noi de prosti, hai sa facem abstractie de ele pentru cateva clipe si sa ne gandim la egalitatea intre concurenti:

5. Cum e corect sa castige ala care a venit ultimu’? Pai puteam sa intru si eu, de exemplu, cea mai nepregatita fizic persoana posibila, in ultima saptamana (ca sa nu zic ultima zi) si catigam! In conditiile in care jocul chiar era pe bune, da, castigam, pentru ca eram ok, atat psihic, cat si fizic, ca doar n-am fost intr-o competitie acerba in care sa muncesc de dimineata pana seara, sa mananc putin si sa dorm si mai putin, totul intr-o atmosfera super tensionata!

6. bonus: Nici nu am vazut decalajul intre natura de la ferma si natura din juru’ nostru! Chiar nu ma incalzea cu nimic ca imi spuneau ca imaginile alea sunt chiar de azi, as fi preferat de 1000 de ori sa imi spuna ca-s de saptamana trecuta, as fi apreciat onestitatea. Serios!

7. bonus bonus: Chiar asa, de ce se bat vedetele mai nou pe premii in bani? Parca pe vremuri era altfel….zic si eu.

Totul e bine cand se termina cu bine!

Nu imi schimb parerea, dar macar pot aprecia gestul de a dona jumate din premiu catre MagiCamp. Ei chiar au nevoie de tot ajutorul nostru, al tuturor!

Clinceni AirShow, asa cum l-a vazut Gulia

A fost si Gulia la spectacolul aviatic de pe aerodromul Clinceni. A fost cu lentila ei cea de toate zilele, Tamron 17-50, chitita sa pozeze atmosfera, oamenii si mai putin avioanele. Si bine a facut (zice tot Gulia)!

Albumul cu poze il puteti accesa aici: Album Clinceni AirShow

Spectacolul in sine nu m-a impresionat, mi s-a parut chiar slabut si cu pauze mult prea lungi. Inteleg, sa se duca omu’ sa mai ia un mic, o berica, una alta…Dar noi restu’ ce facem in timpu’ ala? Ca n’aveau Kutos 🙁

Ok, poate asta e stilul lor, mai „lejereanu” asa, iat eu m-am obisnuit cu spectacolele alea de pe Baneasa, asa ca nu carcotesc.

Overall, un spectacol frumos si plin de suprize de care s-a bucurat toata lumea, de la cei mai mici si pana la cei mari. Cu siguranta a fost un cadou frumos in avans pentru cei mici, care va spun eu ca s-au bucurat de fiecare moment. Unii au trait fiecare acrobatie cu sufletul la gura (chiar m-a distrat o fetita care atunci cand avionul se inalta pe verticala, ma scuzati nu stiu termenul stiintific, incepea si striga „caadee!!! Uite ca o sa cadaaa!!!”), altii admirau spectacolul cu gura cascata, iar altii pur si simplu s-au bucurat de libertate si alergau de colo-colo.

Felicitari Aeroclubului Romaniei! La cat mai multe spectacole!

Parasutisti la Clinceni AirShow - 30 mai 2015
Parasutisti la Clinceni AirShow – 30 mai 2015

Cel mai mult mi-a placut cand au parcat acrobatii fix unde stateam, mi-au zburat tricou’n’cap, paru’ tragea spre vazduh, iar eu era sa cad in fund…noroc ca m-am proptit intr-o tanti care statea in spatele meu. Ma scuzati doamna si multumesc!

Cred ca se distreaza ceva pilotii cu gluma asta! I know I would!

Bai si m-am bronzat in stil traditional tractorist…o minunatie…de fapt m-am ars de-a binelea cu mancute su ochelari de soare! Like a divaaaaa.

Vad ca au inceput deja sa apara reactii de genul „proasta organizare”… let me tell you this: oamenii aia s-au chinuit sa pietruiasca drumu’ si sa faca ditai parcarea numa sa vina lumea in numar cat mai mare si sa aiba unde sa parcheze fara probleme! Dar daca noi ne-am bulucit cu totii sa ajungem la 10.30 fix ca atunci incepea e numai si numai vina noastra! Doar nu va asteptati sa faca autostrada cu 4 benzi pe sens pana acolo ca sa incapa tot Bucurestiu’!

In plus, au adus multi oameni care sa ne dirijeze sa nu ne inghesuim toti in acelasi spatiu. Au adus comercianti, sa nu murim de foame si nici de sete. Au pus si corturi sa poata sta doritorii la umbra, au delimitat spatiul in care aveam voie sa stam si in rest voie buna! Ah, si nu in ultimul rand, au tuns si hectare si hectare de iarba sa nu trebuiasca sa inotam prin ea.

Asa ca sa nu mai aud d’astea!

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa mergi la piesele Teatrului Evreiesc

Trebuie sa incep cu aceeasi precizare adresata celor care nu ma cunosc (voi, finii cunoscatori sariti la urmatorul paragraf): Nu sunt deloc straina teatrului, ai mei m-au dus la teatru inca de cand eram foarte mica, atat de mica incat nici nu vedeam de balustrada balconului, atat de mica incat ai mei veneau cu biscuiti dupa ei sa hraneasca copilu’ in timpul pieselor (let’s blame that on age, ok?). Nu stiu sa fi ratat prea multe premiere la Odeon, abia pe la sfarsitul liceului am inceput sa trag chiulul din ce in ce mai rau, dar am compensat cu participarea la tot felul de proiecte de teatru independent, fie ca mesteream ceva pe acolo, fie ca invitat.

1. Ieri v-am spus primul si poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti despre Teatrul Evreiesc de Stat, si anume faptul ca multe din spectacolele lor se tin la Teatrul Mic (str. Constantin Mille nr.16), care nu e tot acolo unde e Teatrul Foarte Mic (Bd, Carol, nr. 21).

O sa continuu povestea inceputa ieri (desi merge mult mai greu fara cateva Cosmo-uri la bord) si am sa va spun si un alt lucru important la care trebuie sa va asteptati de la o piesa a Teatrului Evreiesc, lucru pe care il banuiam de cum am primit invitatiile, dar pe care nu l-am spus printeselor.

De cum ne-am asezat pe scaune a si inceput piesa, pesemne ca ne asteptau. Oamenii de acolo mi-au lasat impresia de one big happy family. Toata lumea se stia cu toata lumea, se salutau, vorbeau, se bucurau ca se revad. Imi place sa cred ca s-a creat o comunitate a celor care merg la piese Teatrului Evreiesc si probabil se zvoniste in ziua aceea ca vor veni niste necunoscuti. Nu cred ca se asteptasera la asa creaturi dubioase ca noi.

Gong, bezna si lumina unei lumanari, apoi se aprinde un reflector, vedem personajul principal, Teibale, care citea linistita, mai apar doua personaje si incep dialogul. Bai baiete si incep sa vorbeasca, soc si groaza. Undeva sus, dar suuus sus, cam pe unde sta prinsa cortina in timpul unei piese, suuus, da, asa cam pe tavan, titrarea in limba romana! Si iar ma loveste, baaai eu am mai fost aici d-aia stiam ca trebuie sa stai sa citesti piesa (if you must know, inca nu stiu cand, cum si de ce am mai fost la Teatrul Mic la o piesa de-a Teatrului Evreiesc). Dupa vreo 10 minute de auzit discutii de pe scena si citit text pe tavan, ne uitam una la alta, „bai…asta suna a germana. Nu e dubios?”.

2. Unele piese ale Teatrului Evreiesc sunt in limba idis, care este de fapt un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei in toata lumea.

Numai noi speram sa se joace in romana, dar ne miram ca nu e in ebraica…pentru ca e in idis!

3. E ca la film, ai subtitrare!

4. Unlike the movies, iti dai seama brusc ca trebuie sa faci o alegere: ori intelegi tot textul (dar nu ai nici cea mai vaga idee ce s-a intamplat pe scena), ori te uiti la jocul actorilor (si incepi sa iti dai cu presupusul ce naiba zic aia acolo, in which case s-ar putea sa te distrezi prea tare si sa fii dat afara din sala).

5. Nu te astepta la subiecte usoare, jucate mult prea teatral. Chiar daca nu am inteles nimic (din ce spuneau 🙂 ), jocul actorilor mi s-a parut foarte curat si natural, iar tema era din categoria deep deep, zice-se ca piesa propune o viziune moderna despre cel mai temut dintre demoni: demonul interior al fiintei umane. Dar cand alergi (cu ochii) sa prinzi si cateva cuvinte din subtitrare si apoi fugi (cu ochii) sa vezi ce fac aia pe scena totul pare un fel de Inception cu Titanic si Spiderman.

Two Cosmos later…da, incep sa inteleg ce a vrut sa zica poetul. Am pus cap la cap ce am citit pe tavan, am adugat ce am vazut pe scena, plus ce recenzii am mai citit pe net si gata momentu’ „aaa, era ta-su ma!”.

Acestea fiind zise, sper sa nu va fi descurajat, eu chiar va recomand sa mergeti macar la o piesa a Teatrului Evreiesc. And don’t go for the easy ones! Incercati subtitrarea de la teatru!

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa mergi la piesele Teatrului Evreiesc (partea 1)

Trebuie sa incep cu urmatoarea precizare adresata celor care nu ma cunosc (voi, finii cunoscatori sariti la urmatorul paragraf): Nu sunt deloc straina teatrului, ai mei m-au dus la teatru inca de cand eram foarte mica, atat de mica incat nici nu vedeam de balustrada balconului, atat de mica incat ai mei veneau cu biscuiti dupa ei sa hraneasca copilu’ in timpul pieselor (let’s blame that on age, ok?). Nu stiu sa fi ratat prea multe premiere la Odeon, abia pe la sfarsitul liceului am inceput sa trag chiulul din ce in ce mai rau, dar am compensat cu participarea la tot felul de proiecte de teatru independent, fie ca mesteream ceva pe acolo, fie ca invitat.

Acestea fiind zise, sa va povestesc cat de epica am fost azi.

Am avut invitatii la piesa „Teibale si demonul ei” la Teatru Evreisc. Pe invitatii scria data, ora si locatia: Teatrul Mic…mai sa fie..parca era la evreiesc. Verific la ei pe site si chiar asa era, apoi mi-am amintit ca au ceva probleme la sediul lor si au fost nevoiti sa isi mute spectacolele in alte parti. Bineee.

Google -> teatrul mic

Pentru ca, nu-i asa, chiar daca stii ceva e mai bine sa il intrebi si pe Google. Apare harta, zbuf, Bd. Carol. Zic „a bun, just as I thought!”.

Si ajungem noi ca printesele cu chiar 15 minute mai devreme  la …. Teatrul Foarte Mic, unde altundeva?

In our defence, informatiile de acolo sunt foarte confuze, ai casa de bilete si a lu’ ala mic si a lu’ ala foarte mic, ai un calendar pentru ambele teatre, deci cumva dintotdeauna am presupus ca acolo e si sediul Teatrului Mic si sediul Teatrului Foarte Mic, si cand mai pune si Google bulina acolo…deja stii mai bine decat portarul!

Teatrul Mic sau Foarte Mic

Si intra printesele pe usa pe care, ce-i drept, scria Teatrul Foarte Mic, se uita in stanga, nimeni, doar un tv singuratic care vorbea cu peretii, se uita in dreapta, o usa inchisa, dupa 10 trepte urcate (sunt numerotate, asta stiam de mai demult) dam de o gramada de pliante cu piese, nu si asta la care aveam invitatii, normal. Imi amintesc brusc ca ultima oara cand am avut spectacol cu PETEC (check us out) urcam la etajul unu si acolo e sala, urcam si acum, dar cu cat mai urcai o treapta cu atat se facea mai bezna, chiar si asa, nu ne-am dat batute! In sala recuzita pe scaune! Ok, deci nu e aici.

Coboram, mai inspectam putin prin zona tv-ului, care apropo inca vorbea de unu’ singur, in speranta ca ne-o fi auzit cineva si vine sa vada ce-i cu toata agitatia, dar nu! Probabil fusese o poveste de adormit copiii inainte la tv si toate vietatile din cladire picasera in visare…sau poate au fugit sa caute Teatrul Mic…

Iesim si incepem sa inconjuram cladirea (ca niste babe evlavioase si pline de sperante, I might add), pentru ca nu-i asa, sigur, dar sigur sigur, are o alta intrare! Am banuit ca nu e o intrare secreta prin magazinul cu orice la 13lei, asa ca ne-am intors la usa magica. La un semn, toate telefoanele pe Google. In momentul ala, ne abordeaza alte doua printese, care ce-or fi zis „hai sa le intrebam p’astea ca se vede ca sunt pricepute”. Senzational! Da, cautau si ele tot Teatrul Mic! Si cum munca in echipa ruleaza, am descoperit ca e pe strada cu Controlu’. Si uite asa am marit noi grupul de printese si am pornit spre ADEVARATUL Teatru Mic!

Eram sa ratam si Teatrul Mic, momentan plin de schele, inconjurat de moloz, noroc ca mai erau niste doamne care animau peisajul prin zona unde era usa (probabil hostesse sau cliente false :)) ).

Asadar, primul, si poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti despre Teatrul Evreiesc de Stat, este ca multe din spectacolele lor se tin la Teatrul Mic (str. Constantin Mille nr.16), care nu e tot acolo unde e Teatrul Foarte Mic (Bd, Carol, nr. 21). 

Culmea e ca odata ce am intrat in sala mi-am dat seama ca am mai fost si acolo, dar iata cum trec orele si eu tot nu imi amintesc cand si cu ce ocazie….

-to be continued-

5 lucruri pe care trebuie sa le vezi la Romanian Design Week

Gulia nu rateaza niciun eveniment din Bucuresti sau cel putin asa i-ar placea! Ieri a fost la Romanian Design Week si va recomanda sa mergeti si voi!

Iata de ce:

1. Hanul itself! Nu stiu daca publicul va mai avea acces in tot Hanul Gabroveni prea curand, asa ca profitati de aceasta ocazie pentru a-l vizita, chit ca nu va pasioneaza atat de mult tema expozitiei. E o cladire impresionanta si culmea (!!!) nu au stricat-o la renovare. Peretii reconditionati si-au pastrat aerul de peste veacuri (aspectul si da, put, ca nah…) si cumva au reusit sa imbine elementele de patrimoniu cu unele moderne, precum scarile de sticla sau iluminatul din podea.

Hanul Gabroveni

2. Zona de tzoale pentru ca au reusit sa creeze o atmosfera interesanta si numa’ buna de poze. Daca esti si pasionat de fotografie cu siguranta galeria Elle va fi o buna sursa de inspiratie, iar daca cochetezi cu design-ul vestimentar te vei bucura sa vezi creatii romanesti.

Romanian Design Week

3. Kids again. Cati dintre voi nu ar vrea sa se poata intoarce in copilarie chiar si numai pentru cateva minute (de la 120 in sus sa zicem asa)? Ei bine, la Romanian Design Week vei fi absorbit de o incapere rupta din copilarie with a touch of modern times. Esti readus repede cu picioarele pe pamant cand dai peste cartea care aduna toate jocurile generatiei cu cheia la gat, In fata blocului. Te loveste brusc realitatea trista, generatiile viitoare vor descoperi jocurile copilariei noastre dintr-o carte si nu de la ceilalti copii, asa cum am facut noi. Asta daca vor vrea sa deschida cartea respectiva…

Romanian Design Week

4. Zonele destinate design-ului interior si de produs te cam fac sa zici des „wow” si sa te gandesti cum e la oamenii aia acasa… Mai mult de atat nu pot spune, you have to see it for yourself!

5. Am gasit si papagalul !!! Si asta chiar era verde…spre deosebire de celalalt!

Romanian Design WeekOverall, mi-a placut la Romanian Design Week. Dar probabil ca daca mergeam singura as fi iesit usor plictisita (asa cum am auzit alti vizitatori vaitandu-se) si dezamagita pentru ca ma asteptam cumva sa fie mult mai multe exponate si mai grandioso-impozante… dar cum am fost doua nebune care au zguduit caramizile de patrimoniu din Hanul Gabroveni cu rasul lor, nu m-am lasat deranjata nici de textele informative mult prea mici si incomod de citit.

~~~

Mai multe poze pe facebook la Gulia production

Taken with my fabulous Samsung S5 🙂

Visele devin realitate, trebuie doar sa le cauti…in gradina!

De cate ori ati avut un vis fain si v-ati dorit mult de tot sa se implineasca?

Here at Gulia’s family, se pare ca partea cea mai grea e sa-ti amintesti dimineata ce ai visat azi-noapte, ca de restu’ se ocupa….gradina!
Sfatul Guliei: asa cum v-ati obisnuit sa nu spuneti nimanui ce dorinta v-ati pus pentru ca ea sa se indeplineasca, incercati sa nu spuneti nimanui ce ati visat! Nu de alta, dar daca spuneti s-ar putea sa se intample, intr-un fel sau altul!
The bird

Acum cateva saptamani, dormeam eu linistita si visam ca stateam cu ai mei la masa, in gradina, sub parul inforit (da, era mai degraba acum cateva luni). Cand ridic ochii din mancare (da, si in vise sunt disperata), vad ca pe o creanga din copac era un papagal din ala mare, un African Gray, cu albastru pe aripi. Repede le atrag alor mei atentia, taica’miu sare si prinde papagalu’ ca pe o gaina la tara. Papagalul ajunge la mine in brate, il trimit pe taica’miu fuga la vecini ca au ei o colivie mare pentru el. Pana si in vise sunt vesnic nemultumita, nu putea mah sa fie papagalu verde? De ce e gri?

Si la naiba a sunat alarma si m-am trezit.

Daaaaar, am facut marea greseala de a le povesti alor mei visul.

La cateva zile, inca nu imi dau seama ce a fost cu mine, dar spalam vasele in bucatarie.

Arunc linistita o privire pe geam, si vad ceva colorat printre florile albe ale parului. Batuse vantu’ in ziua respectiva si zic „ia uite ma, iar a zburat un carfur in pom” [nr. Un catalog de la carrefour]. Ma uit mai bine si incep sa zbier „aaaa veniti, veniti repede! Papagalu’!!!!! Visele chiar se…..” si cand sa zic cuvantul magic „implinesc” ma umfla rasu’!

Papagalului ii lipsea perpectiva, 3d-ul, eram cam plat….cam asa ca un carton pictat! Ca doar d’aia ai Gulio tata pictor, sa faca misto de tine cu desene mult prea relistice!

Gulia's parrot

The ring

Ca sa nu fie mai prejos, a mea mama a visat acum vreo doua saptamani ca a gasit o verigheta.

Ne tot aburea si incerca sa gaseasca semnificatii. La vreo doua zile ii arat ca astia de la promenada cautau „stapanul” unei verighete pierduta in mall si speram sa fie the end of it!

Dar nuuuuu…

Alalteieri ma suna. Pe cand il conduceau pe vara’miu, la poarta ii abordeaza un tip, care ce credeti ca aruncase vijelios intr-o cearta cu nevasta-sa peste gard la noi?! Mda, verigheta!

Si-au stat (ei, tipul vijelios si taica’miu cel pictor), si-au cautat-o pana s-a intunecat afar’ si cum nu era inelu’ lu’ Frodo, a refuzat sa lumineze asa ca si-au dat intalnire (same time, same place) a doua zi.

Dar intre timp, mother happened…

The ring

Hopefully THE END!

5 lucruri pe care probabil nu le stiai despre muzee

Acum ca a trecut si Noaptea Muzeelor 2015, poate e timpul sa afli urmatoarele:

1. Stiai ca muzeele sunt deschise si in celelalte zile ale anului? Da, chiar sunt! Daca asteptarea iti face vizita mai placuta, poti sa te postezi de luni in fata muzeului! Cu siguranta marti o fata zambitoare si usor confuza iti va deschide usa si te va pofti sa vizitezi muzeul!

 

2. Nu trebuie sa astepti un an intreg pentru a vizita un muzeu! Probabil, la Noaptea Muzeelor, ai pierdut vreo juma’ de ora (sau mai bine) stand langa un ghiseu sau birou…ei bine, in mod normal de acolo se pot cumpara biletele de acces! Am facut eu un mic research si vei plati pe un bilet undeva intre 5lei si maxim, dar maaaaxim 30lei, in functie de muzeul pe care doresti sa il vizitezi si de categoria socio-demo in care te situezi (adica daca mai esti elev/student sau poate pensionar cu siguranta beneficiezi de o reducere). Deci cam tot cat dai pe o apa in clubu’ ala in care ati iesit toata iarna.

Acum pe bune, oare cati din cei care stau la acele cozi gigantice chiar nu isi permit sa plateasca un bilet intr-o zi normala? Daca ti-ai luat Iphone 6 Gold si acum mananci apa pe post de ciorba, fel principal si desert esti in cu totul alta categorie!

 

3. Cand vizitezi un muzeu…cam e de mers…pe jos…per pedes adica. Asa ca tocurile, platformele si alte incaltari incomodo-fancy ar trebui lasate sa se odihneasca acasa. Am citit un studiu (al cercetatorilor britanici evident) care spunea ca tenisilor le place mult la muzeu! Nu, slapilor nu le place la muzeu! Au alergie…

4. Vizita la muzeu ar trebui sa fie linistita si linistitoare. Atunci cand esti inconjurat de o „mare” amorfa de oameni (amorfa dar intens bulucita) se numeste ca esti la concert…sau in ratb. Daca al tau corp se deplaseaza involuntar intr-o directie, iar ai tai ochi abia daca au zarit un coltisor de exponat, dar in schimb cunosti foarte bine ceafa celui din fata si tavanul muzeului nu inseamna ca te-ai culturalizat. Ai apucat macar sa scoti telefonul din buzunar sa dai check-in?  Daca era oricare alta zi reuseai chiar sa faci si poze!

5. Ghidul nu e tipu’ ala galagios care incearca sa isi faca multi fani prin comentariile lui smechere si inteligente (cat de cat)! Intr-o zi normala, cand muzeul nu este „inundat” de oameni, exista ghizi de profesie, acei oameni care stiu cel mai bun traseu de vizitare si care iti prezinta cu multa pasiune toate informatiile despre exponate si muzeu.

Acum sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt o gulie acra! Chiar apreciez initiativa si ideea acestui eveniment, am o problema numai cu modul in care este el perceput la nivelul majoritatii.