Arhive etichetă: Ghid de calatorie

[Go explore] Lacul Satic si Dambovicioara

Weekend-ul asta m-am intors de la mare cu pofta de munte!

Da, am fost la mare in octombrie! Cum a fost? Pai ce-ar fi sa va povestesc despre asta in urmatorul articol…

Revenind la povestea cu muntele.

Am zis ca vreau un loc cu apa si cu copaci imbracati de toamna. Ideal ar fi ca apa sa fie mare, ca un lac asa, si sa se reflecte in ea padurea colorata. Si-am gasit!

Lacul Satic este la vreo 3 ore de Bucuresti, in zona Rucar-Bran si mai exact Valea-Cheile Dambovitei.

Lacul Satic

La un moment dat, cum mergi dinspre Rucar spre Bran, din DN73 in localitatea Podul Dambovitei se face la stanga  si se ajunge pe un drum neasfaltat, partial bun, partial cu gropi, dar practicabil.

Cheile Dambovitei - Locatitatea SaticDupa cativa kilometri pe acest drum, dupa ce se termina zona de chei, pe partea dreapta veti vedea niste scari de beton. Abia dupa ce am ajuns acasa am aflat ca acele scari duc la Pestera de la Coltu Surpat numita si Pestera Ursilor (a nu se confunda cu mult mai vestita Pestera Ursilor din Apuseni, de la Chiscau). Pe noi scarile ne-au dus pana la o familie de catei simpatici, pestera n-am mai apucat sa o vedem.

 

Pestera Coltu Surpat sau Pestera Ursilor

Despre lac, numai de bine!

Pacat insa ca zona e locuita! Tooot mergi in speranta ca dai peste o zona pustie, nelocuita. Sa poti sa te uiti in stanga si sa vezi padure, sa te uiti in fata sa vezi padure, in spate padure si in dreapta padure si apa. Dar nu, vezi case, case, case. Unele mai mari si mai nepotrivite pentru locul ala ca altele. Toate casele aveau in curte ceva hibrid intre urs si caine! Niste animale imense, care considerau curtea lor tot satul. De atfel pasnice si prietenoase, dar nu si daca ai tupeul sa aduci si tu chestia ta blanoasa de acasa!

Alergand cu Zuzulina-Bubulina-Kissulina prin Cheile Dambovicioarei
Alergand cu Zuzulina-Bubulina-Kissulina prin Cheile Dambovicioarei

Si unde e atata civilizatie, este, in mod evident, si jeg! De exemplu, poza cu lacul ar fi fost incadrata cu totul altfel daca pe lac nu pluteau pet-uri si alte minunatii!

Cea mai tare chestie e ca accesul pe baraj e interzis! Adica te duci pana acolo, isi rupi masina prin hartoape, te enervezi ca nu gasesti niciun loc pustiu, gasesti un colt de lac, dar e plin de jeg, iar pe baraj nu poti sa mergi! Fix de unde s-ar fi vazut totul atat de frumos, padurea, lacul, Piatra Craiului!!!

Asa ca ne-am urcat frumos in masina si am zis ca daca tot suntem la o aruncatura de bat, sa vedem si Cheile Dambovicioarei. Mereu frumoase si impunatoare, cheile sunt si curate! Poate d-aia iti cer 2lei/persoana la intrare.

Dupa ce am trecut de nebunia de la Pestera Dambovicioara, am dat de ceea ce am cautat: natura! Si ne-a parut putin rau ca nu am venit aici direct. De la Brusturet sunt si cateva trasee care se pot face: La table (3h), Poiana Grind (3h), Cabana Pietricica (1.30h).

Brusturet

Asadar, daca sunteti in cautare de cazare in zona, mergeti in Satic, dar daca vreti natura si atat pentru o plimbarica, contrar intuitiei, luati-o spre zona arhi-cunoscuta! Foarte putini merg mai departe de Dambovicioara!

Pozele mai faine sa stiti ca le-am pastrat pentru albumul foto! Asa ca dati click acolo sau aici!

Recomandare de weekend: go explore!

Imi place spontaneitatea si explorarea necunoscutului, de aceea un weekend perfect pentru mine inseamna impletirea celor doua cu multa voie buna si fotografii cat cuprinde.

Ce am facut weekend-ul asta si ce va recomand si voua sa faceti:

Pasul 1. Alegeti o distanta maxima fata de casa pe care sunteti dispusi sa o parcurgeti pana la destinatie.

Pasul 2. Faceti un perimetru. Ca in filme cand cauta vreun disparut sau vreun cadavru (hehe).

Pasul 3. Cautati obiective turistice sau locuri interesante in acel perimetru.

Pasul 4. Odata aleasa destinatia, setati gsp-ul sa va duca acolo. Bifati „ruta cea mai scurta” si enjoy the ride!

Pasul 5. Faceti popas cat mai des! Fie ca e o balta, un rau, un camp inflorit, coborati din masina, inspirati, explorati zona.

Cel mai probabil veti nimeri prin niste sate uitate de lume, cu case care, culmea, inca mai stau in picioare desi le apasa greu trecerea anilor, oameni care se bucura sa vada fete noi si care incearca sa isi dea seama „a cui esti maica?”.

Nu veti descoperi nimic interesant pe drumuri nationale sau autostrazi bine asfaltate(cat de cat), esenta frumusetii tarii noastre sta ascunsa pe drumuri pietruite, in sate nebagate in seama de modernitate, pe campuri unde natura face legea!

Lan de grau

Asa ca nu va mai ganditi ca va trebuie sa mergeti cu masina la service mai repede decat v-ati planuit, la urma urmei o suspensie inlocuita inseamna doar bani, pe cand experienta traita e de nepretuit.

Eu asa am facut, ce a iesit puteti vedea in albumul foto.

Cat despre destinatie, am ales sa vizitam Rezervatia Zimbraria Neagra, la vreo 70km de casa. Un loc departe de civilizatie si foarte bine ascuns in padure! Din cei 32 de zimbi am vazut 2, dintre care doar unul in intregime si de aproape. Celalalt a ales sa ramana retras in padure si sa dea din coada dupa muste. De fapt coada a fost singura chestie pe care am vazut-o din acest al2lea zimbru.

Accesul in rezervatie se face pe baza de bilet, 6 lei pentru adulti si 2 lei pentru copii. De fapt pretul biletelor e foarte negociabil, in functie de cati zimbrii ai vazut si cat de entuziasmat esti. Asa ca daca vreti sa nu platiti niciun ban, mergeti mai tarziu decat am mers noi, adica dupa ora 14 si veti putea vedea doar zimbrii de pe afis.

Noi am fost pe la ora 13 acolo, am vazut un zimbru si o coada si am platit 10 lei pentru 3 persoane. Sau mai corect spus ar fi: am donat 10 lei pentru binele zimbrilor sau al ingrijitorului, not sure yet.

Va recomand sa vizitati si voi Zimbraria Neagra, chiar si numai pentru mersul prin padure si departarea de civilizatie. Daca chiar vreti sa vedeti si zimbrii, am aflat ca ora ideala este 10am, adica ora mesei pentru zimbri. Daca sunteti persoane matinale, rezervatia se deschide de la ora 9 si pana pe la 11 cand incep sa se retraga in padure, o sa tot aveti tot timpul sa vedeti zimbrii.

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa mergi la piesele Teatrului Evreiesc

Trebuie sa incep cu aceeasi precizare adresata celor care nu ma cunosc (voi, finii cunoscatori sariti la urmatorul paragraf): Nu sunt deloc straina teatrului, ai mei m-au dus la teatru inca de cand eram foarte mica, atat de mica incat nici nu vedeam de balustrada balconului, atat de mica incat ai mei veneau cu biscuiti dupa ei sa hraneasca copilu’ in timpul pieselor (let’s blame that on age, ok?). Nu stiu sa fi ratat prea multe premiere la Odeon, abia pe la sfarsitul liceului am inceput sa trag chiulul din ce in ce mai rau, dar am compensat cu participarea la tot felul de proiecte de teatru independent, fie ca mesteream ceva pe acolo, fie ca invitat.

1. Ieri v-am spus primul si poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti despre Teatrul Evreiesc de Stat, si anume faptul ca multe din spectacolele lor se tin la Teatrul Mic (str. Constantin Mille nr.16), care nu e tot acolo unde e Teatrul Foarte Mic (Bd, Carol, nr. 21).

O sa continuu povestea inceputa ieri (desi merge mult mai greu fara cateva Cosmo-uri la bord) si am sa va spun si un alt lucru important la care trebuie sa va asteptati de la o piesa a Teatrului Evreiesc, lucru pe care il banuiam de cum am primit invitatiile, dar pe care nu l-am spus printeselor.

De cum ne-am asezat pe scaune a si inceput piesa, pesemne ca ne asteptau. Oamenii de acolo mi-au lasat impresia de one big happy family. Toata lumea se stia cu toata lumea, se salutau, vorbeau, se bucurau ca se revad. Imi place sa cred ca s-a creat o comunitate a celor care merg la piese Teatrului Evreiesc si probabil se zvoniste in ziua aceea ca vor veni niste necunoscuti. Nu cred ca se asteptasera la asa creaturi dubioase ca noi.

Gong, bezna si lumina unei lumanari, apoi se aprinde un reflector, vedem personajul principal, Teibale, care citea linistita, mai apar doua personaje si incep dialogul. Bai baiete si incep sa vorbeasca, soc si groaza. Undeva sus, dar suuus sus, cam pe unde sta prinsa cortina in timpul unei piese, suuus, da, asa cam pe tavan, titrarea in limba romana! Si iar ma loveste, baaai eu am mai fost aici d-aia stiam ca trebuie sa stai sa citesti piesa (if you must know, inca nu stiu cand, cum si de ce am mai fost la Teatrul Mic la o piesa de-a Teatrului Evreiesc). Dupa vreo 10 minute de auzit discutii de pe scena si citit text pe tavan, ne uitam una la alta, „bai…asta suna a germana. Nu e dubios?”.

2. Unele piese ale Teatrului Evreiesc sunt in limba idis, care este de fapt un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei in toata lumea.

Numai noi speram sa se joace in romana, dar ne miram ca nu e in ebraica…pentru ca e in idis!

3. E ca la film, ai subtitrare!

4. Unlike the movies, iti dai seama brusc ca trebuie sa faci o alegere: ori intelegi tot textul (dar nu ai nici cea mai vaga idee ce s-a intamplat pe scena), ori te uiti la jocul actorilor (si incepi sa iti dai cu presupusul ce naiba zic aia acolo, in which case s-ar putea sa te distrezi prea tare si sa fii dat afara din sala).

5. Nu te astepta la subiecte usoare, jucate mult prea teatral. Chiar daca nu am inteles nimic (din ce spuneau 🙂 ), jocul actorilor mi s-a parut foarte curat si natural, iar tema era din categoria deep deep, zice-se ca piesa propune o viziune moderna despre cel mai temut dintre demoni: demonul interior al fiintei umane. Dar cand alergi (cu ochii) sa prinzi si cateva cuvinte din subtitrare si apoi fugi (cu ochii) sa vezi ce fac aia pe scena totul pare un fel de Inception cu Titanic si Spiderman.

Two Cosmos later…da, incep sa inteleg ce a vrut sa zica poetul. Am pus cap la cap ce am citit pe tavan, am adugat ce am vazut pe scena, plus ce recenzii am mai citit pe net si gata momentu’ „aaa, era ta-su ma!”.

Acestea fiind zise, sper sa nu va fi descurajat, eu chiar va recomand sa mergeti macar la o piesa a Teatrului Evreiesc. And don’t go for the easy ones! Incercati subtitrarea de la teatru!

5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa mergi la piesele Teatrului Evreiesc (partea 1)

Trebuie sa incep cu urmatoarea precizare adresata celor care nu ma cunosc (voi, finii cunoscatori sariti la urmatorul paragraf): Nu sunt deloc straina teatrului, ai mei m-au dus la teatru inca de cand eram foarte mica, atat de mica incat nici nu vedeam de balustrada balconului, atat de mica incat ai mei veneau cu biscuiti dupa ei sa hraneasca copilu’ in timpul pieselor (let’s blame that on age, ok?). Nu stiu sa fi ratat prea multe premiere la Odeon, abia pe la sfarsitul liceului am inceput sa trag chiulul din ce in ce mai rau, dar am compensat cu participarea la tot felul de proiecte de teatru independent, fie ca mesteream ceva pe acolo, fie ca invitat.

Acestea fiind zise, sa va povestesc cat de epica am fost azi.

Am avut invitatii la piesa „Teibale si demonul ei” la Teatru Evreisc. Pe invitatii scria data, ora si locatia: Teatrul Mic…mai sa fie..parca era la evreiesc. Verific la ei pe site si chiar asa era, apoi mi-am amintit ca au ceva probleme la sediul lor si au fost nevoiti sa isi mute spectacolele in alte parti. Bineee.

Google -> teatrul mic

Pentru ca, nu-i asa, chiar daca stii ceva e mai bine sa il intrebi si pe Google. Apare harta, zbuf, Bd. Carol. Zic „a bun, just as I thought!”.

Si ajungem noi ca printesele cu chiar 15 minute mai devreme  la …. Teatrul Foarte Mic, unde altundeva?

In our defence, informatiile de acolo sunt foarte confuze, ai casa de bilete si a lu’ ala mic si a lu’ ala foarte mic, ai un calendar pentru ambele teatre, deci cumva dintotdeauna am presupus ca acolo e si sediul Teatrului Mic si sediul Teatrului Foarte Mic, si cand mai pune si Google bulina acolo…deja stii mai bine decat portarul!

Teatrul Mic sau Foarte Mic

Si intra printesele pe usa pe care, ce-i drept, scria Teatrul Foarte Mic, se uita in stanga, nimeni, doar un tv singuratic care vorbea cu peretii, se uita in dreapta, o usa inchisa, dupa 10 trepte urcate (sunt numerotate, asta stiam de mai demult) dam de o gramada de pliante cu piese, nu si asta la care aveam invitatii, normal. Imi amintesc brusc ca ultima oara cand am avut spectacol cu PETEC (check us out) urcam la etajul unu si acolo e sala, urcam si acum, dar cu cat mai urcai o treapta cu atat se facea mai bezna, chiar si asa, nu ne-am dat batute! In sala recuzita pe scaune! Ok, deci nu e aici.

Coboram, mai inspectam putin prin zona tv-ului, care apropo inca vorbea de unu’ singur, in speranta ca ne-o fi auzit cineva si vine sa vada ce-i cu toata agitatia, dar nu! Probabil fusese o poveste de adormit copiii inainte la tv si toate vietatile din cladire picasera in visare…sau poate au fugit sa caute Teatrul Mic…

Iesim si incepem sa inconjuram cladirea (ca niste babe evlavioase si pline de sperante, I might add), pentru ca nu-i asa, sigur, dar sigur sigur, are o alta intrare! Am banuit ca nu e o intrare secreta prin magazinul cu orice la 13lei, asa ca ne-am intors la usa magica. La un semn, toate telefoanele pe Google. In momentul ala, ne abordeaza alte doua printese, care ce-or fi zis „hai sa le intrebam p’astea ca se vede ca sunt pricepute”. Senzational! Da, cautau si ele tot Teatrul Mic! Si cum munca in echipa ruleaza, am descoperit ca e pe strada cu Controlu’. Si uite asa am marit noi grupul de printese si am pornit spre ADEVARATUL Teatru Mic!

Eram sa ratam si Teatrul Mic, momentan plin de schele, inconjurat de moloz, noroc ca mai erau niste doamne care animau peisajul prin zona unde era usa (probabil hostesse sau cliente false :)) ).

Asadar, primul, si poate cel mai important lucru pe care trebuie sa il stiti despre Teatrul Evreiesc de Stat, este ca multe din spectacolele lor se tin la Teatrul Mic (str. Constantin Mille nr.16), care nu e tot acolo unde e Teatrul Foarte Mic (Bd, Carol, nr. 21). 

Culmea e ca odata ce am intrat in sala mi-am dat seama ca am mai fost si acolo, dar iata cum trec orele si eu tot nu imi amintesc cand si cu ce ocazie….

-to be continued-

5 lucruri pe care trebuie sa le vezi la Romanian Design Week

Gulia nu rateaza niciun eveniment din Bucuresti sau cel putin asa i-ar placea! Ieri a fost la Romanian Design Week si va recomanda sa mergeti si voi!

Iata de ce:

1. Hanul itself! Nu stiu daca publicul va mai avea acces in tot Hanul Gabroveni prea curand, asa ca profitati de aceasta ocazie pentru a-l vizita, chit ca nu va pasioneaza atat de mult tema expozitiei. E o cladire impresionanta si culmea (!!!) nu au stricat-o la renovare. Peretii reconditionati si-au pastrat aerul de peste veacuri (aspectul si da, put, ca nah…) si cumva au reusit sa imbine elementele de patrimoniu cu unele moderne, precum scarile de sticla sau iluminatul din podea.

Hanul Gabroveni

2. Zona de tzoale pentru ca au reusit sa creeze o atmosfera interesanta si numa’ buna de poze. Daca esti si pasionat de fotografie cu siguranta galeria Elle va fi o buna sursa de inspiratie, iar daca cochetezi cu design-ul vestimentar te vei bucura sa vezi creatii romanesti.

Romanian Design Week

3. Kids again. Cati dintre voi nu ar vrea sa se poata intoarce in copilarie chiar si numai pentru cateva minute (de la 120 in sus sa zicem asa)? Ei bine, la Romanian Design Week vei fi absorbit de o incapere rupta din copilarie with a touch of modern times. Esti readus repede cu picioarele pe pamant cand dai peste cartea care aduna toate jocurile generatiei cu cheia la gat, In fata blocului. Te loveste brusc realitatea trista, generatiile viitoare vor descoperi jocurile copilariei noastre dintr-o carte si nu de la ceilalti copii, asa cum am facut noi. Asta daca vor vrea sa deschida cartea respectiva…

Romanian Design Week

4. Zonele destinate design-ului interior si de produs te cam fac sa zici des „wow” si sa te gandesti cum e la oamenii aia acasa… Mai mult de atat nu pot spune, you have to see it for yourself!

5. Am gasit si papagalul !!! Si asta chiar era verde…spre deosebire de celalalt!

Romanian Design WeekOverall, mi-a placut la Romanian Design Week. Dar probabil ca daca mergeam singura as fi iesit usor plictisita (asa cum am auzit alti vizitatori vaitandu-se) si dezamagita pentru ca ma asteptam cumva sa fie mult mai multe exponate si mai grandioso-impozante… dar cum am fost doua nebune care au zguduit caramizile de patrimoniu din Hanul Gabroveni cu rasul lor, nu m-am lasat deranjata nici de textele informative mult prea mici si incomod de citit.

~~~

Mai multe poze pe facebook la Gulia production

Taken with my fabulous Samsung S5 🙂

5 lucruri pe care probabil nu le stiai despre muzee

Acum ca a trecut si Noaptea Muzeelor 2015, poate e timpul sa afli urmatoarele:

1. Stiai ca muzeele sunt deschise si in celelalte zile ale anului? Da, chiar sunt! Daca asteptarea iti face vizita mai placuta, poti sa te postezi de luni in fata muzeului! Cu siguranta marti o fata zambitoare si usor confuza iti va deschide usa si te va pofti sa vizitezi muzeul!

 

2. Nu trebuie sa astepti un an intreg pentru a vizita un muzeu! Probabil, la Noaptea Muzeelor, ai pierdut vreo juma’ de ora (sau mai bine) stand langa un ghiseu sau birou…ei bine, in mod normal de acolo se pot cumpara biletele de acces! Am facut eu un mic research si vei plati pe un bilet undeva intre 5lei si maxim, dar maaaaxim 30lei, in functie de muzeul pe care doresti sa il vizitezi si de categoria socio-demo in care te situezi (adica daca mai esti elev/student sau poate pensionar cu siguranta beneficiezi de o reducere). Deci cam tot cat dai pe o apa in clubu’ ala in care ati iesit toata iarna.

Acum pe bune, oare cati din cei care stau la acele cozi gigantice chiar nu isi permit sa plateasca un bilet intr-o zi normala? Daca ti-ai luat Iphone 6 Gold si acum mananci apa pe post de ciorba, fel principal si desert esti in cu totul alta categorie!

 

3. Cand vizitezi un muzeu…cam e de mers…pe jos…per pedes adica. Asa ca tocurile, platformele si alte incaltari incomodo-fancy ar trebui lasate sa se odihneasca acasa. Am citit un studiu (al cercetatorilor britanici evident) care spunea ca tenisilor le place mult la muzeu! Nu, slapilor nu le place la muzeu! Au alergie…

4. Vizita la muzeu ar trebui sa fie linistita si linistitoare. Atunci cand esti inconjurat de o „mare” amorfa de oameni (amorfa dar intens bulucita) se numeste ca esti la concert…sau in ratb. Daca al tau corp se deplaseaza involuntar intr-o directie, iar ai tai ochi abia daca au zarit un coltisor de exponat, dar in schimb cunosti foarte bine ceafa celui din fata si tavanul muzeului nu inseamna ca te-ai culturalizat. Ai apucat macar sa scoti telefonul din buzunar sa dai check-in?  Daca era oricare alta zi reuseai chiar sa faci si poze!

5. Ghidul nu e tipu’ ala galagios care incearca sa isi faca multi fani prin comentariile lui smechere si inteligente (cat de cat)! Intr-o zi normala, cand muzeul nu este „inundat” de oameni, exista ghizi de profesie, acei oameni care stiu cel mai bun traseu de vizitare si care iti prezinta cu multa pasiune toate informatiile despre exponate si muzeu.

Acum sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt o gulie acra! Chiar apreciez initiativa si ideea acestui eveniment, am o problema numai cu modul in care este el perceput la nivelul majoritatii.