Arhive categorie: Go explore

Începe Festivalul Internațional Dakini

20 iunie 2017Go explore, Gulia and the cityGulia

România găzduiește, în premieră, cel mai mare festival de gen din Europa de Est, care va reuni, pe o suprafață de 15 hectare de plajă pitorească, peste 100 de DJ români și străini. Spectacolele aviatice, workshopurile, cursurile de yoga și atelierele de artă și creație, susținute de artiști și maeștri din toată lumea, vor completa playlist-ul complex și diversificat oferit de invitații care vor urca pe cele 3 scene amplasate pe plaja de la Tuzla.

Evenimentul se adresează atât comunităților internaționale familiarizate cu festivaluri precum Ozora (Ungaria), Shankra (Elveția) Boom Festival (Portugalia) sau Tree of Life (Grecia), dar și publicului din România, dornic să trăiască experiențe inedite, orientate spre dezvoltare personală și relaxare în mijlocul naturii, la malul mării, departe de zgomotul urban și rutina care inhibă creativitatea și încătușează mintea.

Astfel, 24/24h, timp de 4 zile si 4 nopți, vor răsuna la Dakini ritmuri diverse, pentru toate gusturile și stările de spirit. Pe cele 3 scene vor evolua artiști și DJ din toate zonele muzicale și din toată lumea: Citește în continuare Începe Festivalul Internațional Dakini →

Fortul 13: Jilava

17 ianuarie 2017Go explore, Gulia and the cityGulia

Poate ați auzit, în jurul Bucureștiului se află un sistem de fortificații. Acesta a fost proiectat și construit sub îndrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, în numai 15 ani, între 1884 și 1899.

Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificații menit să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deși era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eșecului, nefiind folosit niciodată.

Am început explorarea acestui sistem de fortificații anul trecut, pe o zi senină dar geroasă de ianuarie. Erau -10 grade afară și am pornit spre Fortul 1 Chitila, iar povestea acelei zile o puteți citi aici.

Un an mai târziu, la -15 grade am pornit către Fortul 13 Jilava. Acesta se află acum în incinta Penitenciarului Jilava și e nevoie de o programare pentru a vizita construcția. Ca și celelalte forturi, nici acesta nu a fost folosit în scopul pentru care a fost construit, dar se deosebește de celelalte și probabil v-a rămâne în istorie ca una din cele mai sinistre închisori.

E foarte greu să vorbești despre ce e acolo, ce a fost și ce simți când pășești în acele încăperi, așa că până mă adun să scriu despre această experiență vă las cu cateva fotografii.

„Neagra” – probabil una dintre încăperile care îți va trezi multe sentimente chiar și fără să îi cunoști istoria. Unul din motive este acel strat subțire de (ceea ce am numit eu) ceață, dar care te duce cu gândul la multe alte posibilități.

Mai multe fotografii în acest album.
Povestea completă vine în curând.

Dacă ați vizitat și voi Fortul 13, nu ezitați să povestiți într-un comentariu. Sunt curioasă ce impresie v-a lăsat și dacă era acea ceață în „Neagra” și când ați fost voi.

Also, așa e că locul ăsta merită să fie muzeu / memorial?

De fiecare data cand se toarna o bordura, moare un boschet

9 aprilie 2016Go explore, Gulia on the roadexploatare de nisip, Mihai Viteazu, raul IalomitaVali

Episodul „Malurile Ialomitei pã lângã Bucuresti” ne poarta pasii prin lunca raului ce izvoraste din Bucegi si se varsa-n Dunare, rau pe langa care, timp de secole, ciobanii si-au plimbat mioarele tocma’ din varful muntilor, pana la faimosul (disparut astazi) Oras de Floci al carui nume nu vine de la barba ilustrului fiu al urbei, Mihai Viteazul ci pentru ca acolo se desfasura targul de lana.

Desi ar merita o expeditie de la izvoare si pan’ la varsare, noi ne limitam sa va incurajam sa-i vizitati lunca, macar pe langa Bucuresti si asta cat mai repede pentru ca, din pacate, din cauza ca progresul se face de cele mai multe ori pe cârca naturii, asa si Ialomita plateste tribut greu numeroaselor balastiere care-i exploateaza nemilos tezaurul de nisip si pietrisuri.

Ca, din cate stim, exploatarea resurselor naturii n-ar trebui sa se mai faca astfel si ca exista un Minister al Mediului care ar trebui sa vegheze, e alta poveste. Prin urmare, inca mai puteti sa vedeti portiuni de lunca neafectate dar in acelasi timp sa le aratati copiilor ce inseamna, in realitate, faimoasa expresie „exploatare intensiva”.

Fotografiile arata cum arata lunca neatinsa si cum, pe multi, multi kilometri, padurile si malurile au fost rase sistematic pentru a se extrage materia laudata spre vanzare de toate afisele de pe toti stalpii, care spun clar „nisip, balast, pietris”.

Care-aveti caiac, canoe sau barca pneumatica, nu ezitati sa petreceti un we pe apa, n-o sa regretati.

Raul Colentina sau Mos Craciun al Bucurestiului

21 martie 2016Go explore, Gulia on the roadBuftea, Calatorie, Colentina, MogosoaiaVali

Daca toata lumea stie ca salba de lacuri care infrumuseteaza viata bucurestenilor a fost amenajata pe cursul Raului Colentina (Mogosoaia, Straulesti, Grivita, Baneasa, Herastrau, Floreasca, Tei, Plumbuita, Colentina, Fundeni, Pantelimon si Cernica), pana la varsarea lui in Dambovita, punem pariu ca nu toata lumea stie cum arata Raul Colentina in amonte de Capitala.

Inainte de toate, trebuie sa spunem ca Raul Colentina are un parcurs scurt, de numai 100 kilometri, de la izvoarele din dealurile Targovistei si pana la varsarea in Raul Dambovita, in dreptul localitatii Cernica. Pe drum aduna apele catorva afluenti (Baranga, Crevedia si Valea Saulei). La fel ca sangele bucurestenilor, apa din salba de lacuri a Bucurestiului e amestecata si imbunatatita cu cea din Raul Ialomita, adusa prin canalul Baranga, de la acumularea Bilciuresti.

Astazi am incercat sa urmam cursul Colentinei cam de dupa Orasul Buftea si pana la surpriza emisiunii, salba de lacuri din dreptul localitatii Colacu, mai sus de confluenta cu Baranga. Zicem surpriza pentru ca, desi, sau tocmai pentru ca, nu e foarte accesibila, salba asta de lacuri e absolut superba. Daca ati deschis deja Google Maps si ati marit suficient incat sa vedeti lacurile, o sa observati ca unul din ele, al mai rotunjor asa, are o insula. Si ce insula!

Pe traseu, pe un drum peste camp, cumva paralel cu cursul raului, am intalnit un biciclist fericit si ne-am pus in gand dorinta ca la vara sa intalnim mult mai multi, ba chiar familii intregi, pentru ca merita osteneala.

Sa nu credeti ca terenul e plat, nu nu si nici ca nu o sa intalniti paduri curate si nevandalizate, narcise salbatice, smarcuri, ecosisteme variate, cu tot felul de pasari sau animale mici, ce mai, n-o sa va vina sa credeti ce minunatii intalniti la o aruncatura de bat de Bucuresti.

Prin urmare, data viitoare cand n-o sa stiti ce sa faceti intr-o zi libera, merita s-o incercati si p-asta, noi zicem ca n-o sa va para rau.

Ce-a fost si ce-a mai ramas: Triajul Bucuresti

28 ianuarie 2016Go explore, Gulia on the roadChiajna, Giulesti Sarbi, Locuri pierdute, Manastirea Chiajna, monument al cailor ferate, Plimbari, Triajul BucurestiVali

Ocupand o suprafata de cateva sute de hectare, Triajul Bucuresti, merita explorat. Ceea ce am si facut, timp de cativa ani. Fiecare incursiune, in orice anotimp, pe jos sau cu bicicleta, iti dezvaluie lucruri noi, nebanuite la incursiunea anterioara. Asa ca, daca nu stii ce sa faci intr-o zi de wekeend, indiferent de vreme, merita deplasarea.

O sa descoperi trenuri abandonate, cu copaci si vegetatie crescute printre scandurile putrezite, cladiri parasite, linii care de mult nu mai duc nicaieri sau se pierd in pamant dupa ce-au pierdut lupta cu natura. In acelasi timp o sa descoperi ca triajul e viu, presarat cu mici cartiere ale fostilor si actuali lucratori la caile ferate, cu multi copii care se joaca, cu un teren de fotbal, cu blocuri vechi, construite in stilul auster al vremurilor trecute. Unele gospodarii au inglobat structuri tehnice, turnuri de apa, vechi pompe de alimentare cu apa a locomotivelor cu aburi.

Recomandarea mea e sa sari prima portiune, cea dintre pasarela de la Aschiuta (desi o urcare pe pasarela aia iti ofera o perspectiva interesanta si poti urmari si felul in care se formeaza trenurile de calatori care vor pleca din Gara de Nord) si sa intri direct in inima triajului, prin capatul strazii Marmurei (din Sos. Chitilei vis-a-vis de biserica cea mare de la sosea). De acolo, dupa ce traversezi liniile de cale ferata (atentie, pe aici trec trenuri) si dupa ce contempli o ruina care este de fapt o statie in functiune, halta Pajura sau cum o mai stie lumea, halta Marmurei, traversezi din nou cateva linii si apoi, ori mergi la dreapta pe primul drum ori continui drept si faci la dreapta pe al doilea drum (dupa ce mai traversezi niste linii abandonate care duc direct in curtea unor case).

Dupa care, pe alese, in orice directie ai apuca, ai ce vedea. Daca mai traversezi linii, ajungi in Giulesti, daca intai te mai afunzi in triaj si abia apoi traversezi pe la „biuta”, care e un fel de delusor de pe care sunt impinse vagoanele pana la un loc in care linia se imparte in 18 alte linii, pe care se formeaza trenurile de marfa. Din liniile astea mai functioneaza doar 1-2, restul sunt pline de vagoane abandonate, care, periodic, sunt taiate si trimise la fier vechi. Spectacol impresionant si el, daca te nimeresti pe acolo, o coloana lunga de camioane asteapta sa fie umplute cu resturile zecilor de vagoane facute bucati de un furnicar de oameni cu aparate de taiat. Apoi ajungi in mahalaua Giulesti Sarbi, loc de mare implicare, unde, daca scotocesti bine, mai gasesti cate o casuta tipica pentru mahalaua Bucuresteana de odinioara. Dupa ce se termina mahalaua dai de un camp intins, marginit pe dreapta de sirul nesfarsit de vagoane abandonate sau mai putin abandonate si in stanga de o linie, peste care, daca o traversezi, ajungi la manastirea Chiajna.

Interestante, pe campul ala, sunt niste gropi adanci, conice, unele pline cu apa. Parerea mea e ca alea sunt ultimele urme ale bombardamentului american din 4 aprilie 1944.

Daca o iei spre manastire si chiar treci de ea, mergi printr-o zona pustie, cu vegetatie de mlastina, marginita in dreapta de fosta groapa de Gunoi, brazdata de cateva raulete, pana in localitatea Chiajna, de unde, mergand pe malul Dambovitei, ajungi pana la coada lacului Ciurel.

Triajul e urias si ar trebui scrisa o carte pentru a-l descrie. E interesant de vazut si pentru a-ti face o idee despre ce-au fost candva Caile Ferate Romane si ce-au ajuns, despre delasare, furt si nepasare.

Din loc in loc, cate un artist isi pune amprenta si aduce putina culoare in peisajul post-industrial, cate un fotograf incearca sa captureze spiritul defunct al triajului, sau, cate o familie sarmana, pripasita in cate o structura abdonata, incearca sa-si faca un rost, cultivand un petec de pamant.

O mica galerie cu fotografii stranse de-a lungul mai multor plimbari in Triajul Bucuresti:

O calatorie in timp: Fortul 1: Chitila

23 ianuarie 2016Go explore, Gulia on the roadCarol 1, Centura de Fortificatii a Cetatii Bucuresti, fort, Forturile Bucurestiului, Henri Alexis Brialmont, Istorie, primul razboi mondial, ruineGulia

Probabil nu te-ai astepta ca acest delisor:

…sa ascunda de fapt asa ceva:

Face parte din sistemul de fortificatii al Bucurestiului, proiectat si construit sub indrumarea generalului belgian Henri Alexis Brialmont, in numai 15 ani, intre 1884 si 1899.
Pe toata lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit un inel de fortificatii menit sa apere Capitala in cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deai era considerat unul vital inaintea Primului Razboi Mondial, s-a dovedit a fi sortit esecului, nefiind folosit niciodată.

Descrierea intregului sistem si a tipurilor de fortificatii, le gasisiti pe Wikipedia si pe natgeo.ro asa ca nu intram in amanunte.

Fortul 1 Chitila e foarte usor accesibil si il gasiti fix in spatele REMAT-ului de pe centura, imediat dupa podul de peste soseaua Chitila.

Comisia Super Gulia s-a deplasat pe timp de zi, soare stralucitor, -10 grade. Avantajul iernii e ca apa care a iundat unele parti din Fort, se afla in stare solida si in afara de faptul ca ghetutele raman uscate si curate, te poti da pe gheata pe holurile lungi si intunecoase.

In timp ce-l vizitezi, te incearca sentimente amestecate, toate de amaraciune ca asemenea constructii zac abandonate si nestiute, in loc sa fie introduse intr-un circuit istoric si cultural. Daca-ti plac astfel de locuri, nu trebuie ratat Fortul, in nici un caz.

Sa ne intelegem, fortul fort in toata regula, probabil putin anacronic chiar si la sfarsit de secol 19, prin solutiile militare alese (sant de apa, val de pamant, 2 structuri concentrice separate, ambrazuri si creneluri, aduce mai mult a cetate medievala) dar e cu atat mai fermecator.

Complet ascuns ochiului vigilent al celui ce trece pe soseaua alaturata de valul de pamant si vegetatia crescuta, cu atat mai frumoasa surpriza atunci cand ajungi la intrare.

Din bateriile (tunuri, pentru doamne) amplasate la colturi, au ramas doar incaperile circulare, tunelurile de alimentare cu munitie si pentru servanti (adica aia care trageau cu tunul) si o sina circulara, roasa de rugina, pe care se rotea afetul tunului (suportu’ cum s-ar zice). Si partial, cupola de beton.

Altfel, Fortul e destul de intreg si te impresioneaza prin zidurile foarte groase, prin organizarea perfecta (deh, militari) cat si prin solutiile constructive alese.

Fortul e inconjurat de un drum pitoresc, printre tufe de maces si tot felul de arbusti, drum care, la un moment dat trece pe langa alte constructii (tot vechi, tot cu un aer cazon) si pe langa un fel de viaduct care, poate, facea legatura cu calea ferata, pentru aprovizionarea cu munitie.

Neaparat de vazut, zicem noi (nu de alta dar prezervarea vestigiilor istorice n-a prea facut parte dintre prioritatile guvernelor, care-or fi fost ele), ca face parte exact din categoria cladirilor si structurilor care ne fac sa iubim atat de mult Bucurestiul.

Este de-a dreptu’ impresionant si un loc foarte fain pentru sendinte foto.
Am facut si noi cateva, aruncati un ochi in acest album.

Sa ne spuneti daca v-a placut. Daca aveti nevoie de indrumari, nu ezitati sa ne scrieti.

Update: am fost la Fortul 13 Jilava. Cititi povestea aici.

[Go explore] Cetateni

2 decembrie 2015Go explore, Gulia on the roadArges, Cetateni, Dambovita, FotografieGulia

Si-am pornit la drum in cautare de adunare de apa, sub forma balta mai mare sau poate chiar lac, pentru poze spooky si atmosfera bacoviana. Dar pe drum ne-a izbit un soare puternic, iar muntii ne-au hipnotizat si-am mers teleghidati spre ei.

Am ajuns in Cetateni, o localitate din judetul Arges aflata la vreo 140km de Bucuresti, ce şade frumos pe malul raului Dambovita.

Desi nu-s tocma o fana a vizitarii de manastiri, am facut o exceptie de data asta, nu stiu ce m-a lovit. Imediat dupa Cetateni este Manastirea Cetatuia Negru Voda, un schit cocotat in varf de munte si la care se poate ajunge only by foot. Dupa o urcare de vreo 30 de minute dai de o priveliste incredibila! La modul ca daca mai aveai ceva rasufare in tine, ti-o taie peisajul! Ai vedere asupra localitatii, dar impresionanta este vederea peste valea Dambovitei, atat spre amonte cat si peste drumul pe care tocmai ai venit.

Probabil panorama este frumoasa si vara, dar acum, la final de toamna tarzie este superba! Padurile au inca o culoare ruginie, dar apare si griul scoartelor de copac in ecuatie, plus putin verde pe ici-colo. Si tot peisajul capata o cu totul alta forma, nu este doar o mare verde, se vad foarte bine diferentele de nivel, „straturile de deal” cum ar zice o Gulia intr-un mod poetic…

Si daca mai nimeresti si la ora la care soarele incepe sa-si stranga jucariile si s-o ia spre apus, atunci super-combo cum ar zice Candy Crush. E o lumina geniala, nu neaparat buna pentru fotografiatul peisajului (cel putin nu cu obiectivul pe care il posed), dar pentru portrete este la marele fix!

Acolo, in varf de munte, am avut parte de o supriza. Cocotata pe o stanca mare, statea in varf…o capra! Care capra s-a bucurat enorm de mult ca am inceput sa ii vorbesc si s-a hotarat sa vina langa mine sa ne cunoastem mai bine. Eu am auzit de capre negre si de cum se plimba ele agale pe stanci imposibil de abrupte si am mai copilarit si pe la tara destul sa stiu cum e cu animalele astea, bai dar sa vezi o capra cum sa da ea jos din varf de stanca pe un perete aproape vertical n-am mai vazut live. Am si-o poza cu faţa mea si cat de perplexa am fost in momentul ala, dar nu o sa vi-o arat. Hihi!

Poza de National Geographic, am I right or am I right?

Si ajunge respectiva duduie cu coarne langa mine, ii intind mand, o mangai (asa ca la caini ce sa mai), apoi ea incepe sa imi miroasa bocancii, apoi isi baga nasu’ in bocancii mei, „Eeee, miroase bine?!” ii zic. La care ea incepe sa mestece la marginea de sus a bocancilor. Nu, nu eram desculta! Capra mesteca la bocanc, iar in bocanc era piciorul meu! Aici am alta poza cu o faţă si mai perplexa, dar nu…

Ca sa vezi si sa nu crezi, cumva din acelasi varf de stanca au inceput sa mai tot rasara capre, „Hai c-am pus-o, zic, daca s-or apuca toate sa guste din bocanci ajung in slapi acasa”. Dar cred ca le-a facut un semn discret prima duduie si au inteles toate ca „asta e de la Bucuresti, n-are gust bun!” si si-au vazut mai departe de treaba…s-au mai urcat pe-o stanca!

Un singur defect ii gasesc locului astuia, si e destul de mare! E populat! Comuna Cetateni este populata de cetateni de etnie neprecizata, care te cam fac sa te intorci din drum si sa vrei sa pleci inapoi acasa. La un moment dat am crezut ca salutul traditional al zonei este „da-ti-mi si mie un leu!”.

Dar cum bucurestenii au devenit oarecum imuni la astfel de abordari, am reusit sa trecem cu brio de aceste obstacole si bine am facut! Peisajul merita toata chinuiala si poate, cu timpul, se vor dezvata si localnicii de obiceiul cersitului…

All in all, o foarte frumoasa zi de sfarsit de toamna: vreme faina (scrisesem initial „ideala”, dar pe cine pacalesc? Ideala o sa fie numa cand temperatura va depasi din nou 20 de grade), soare, natura, plimbare, peisaj…

So go explore!

Daca ajungeti in zona astept impresiile voastre!

PS. albumul foto complet il gasiti la Gulia pe facebook 🙂

Enjoy!

[Go explore] Lacul Satic si Dambovicioara

27 octombrie 2015Go explore, Gulia on the road, TravelCalatorie, Dambovicioara, Ghid de calatorie, Lac, Munte, Satic, ToamnaGulia

Weekend-ul asta m-am intors de la mare cu pofta de munte!

Da, am fost la mare in octombrie! Cum a fost? Pai ce-ar fi sa va povestesc despre asta in urmatorul articol…

Revenind la povestea cu muntele.

Am zis ca vreau un loc cu apa si cu copaci imbracati de toamna. Ideal ar fi ca apa sa fie mare, ca un lac asa, si sa se reflecte in ea padurea colorata. Si-am gasit!

Lacul Satic este la vreo 3 ore de Bucuresti, in zona Rucar-Bran si mai exact Valea-Cheile Dambovitei.

La un moment dat, cum mergi dinspre Rucar spre Bran, din DN73 in localitatea Podul Dambovitei se face la stanga si se ajunge pe un drum neasfaltat, partial bun, partial cu gropi, dar practicabil.

Dupa cativa kilometri pe acest drum, dupa ce se termina zona de chei, pe partea dreapta veti vedea niste scari de beton. Abia dupa ce am ajuns acasa am aflat ca acele scari duc la Pestera de la Coltu Surpat numita si Pestera Ursilor (a nu se confunda cu mult mai vestita Pestera Ursilor din Apuseni, de la Chiscau). Pe noi scarile ne-au dus pana la o familie de catei simpatici, pestera n-am mai apucat sa o vedem.

Despre lac, numai de bine!

Pacat insa ca zona e locuita! Tooot mergi in speranta ca dai peste o zona pustie, nelocuita. Sa poti sa te uiti in stanga si sa vezi padure, sa te uiti in fata sa vezi padure, in spate padure si in dreapta padure si apa. Dar nu, vezi case, case, case. Unele mai mari si mai nepotrivite pentru locul ala ca altele. Toate casele aveau in curte ceva hibrid intre urs si caine! Niste animale imense, care considerau curtea lor tot satul. De atfel pasnice si prietenoase, dar nu si daca ai tupeul sa aduci si tu chestia ta blanoasa de acasa!

Alergand cu Zuzulina-Bubulina-Kissulina prin Cheile Dambovicioarei

Si unde e atata civilizatie, este, in mod evident, si jeg! De exemplu, poza cu lacul ar fi fost incadrata cu totul altfel daca pe lac nu pluteau pet-uri si alte minunatii!

Cea mai tare chestie e ca accesul pe baraj e interzis! Adica te duci pana acolo, isi rupi masina prin hartoape, te enervezi ca nu gasesti niciun loc pustiu, gasesti un colt de lac, dar e plin de jeg, iar pe baraj nu poti sa mergi! Fix de unde s-ar fi vazut totul atat de frumos, padurea, lacul, Piatra Craiului!!!

Asa ca ne-am urcat frumos in masina si am zis ca daca tot suntem la o aruncatura de bat, sa vedem si Cheile Dambovicioarei. Mereu frumoase si impunatoare, cheile sunt si curate! Poate d-aia iti cer 2lei/persoana la intrare.

Dupa ce am trecut de nebunia de la Pestera Dambovicioara, am dat de ceea ce am cautat: natura! Si ne-a parut putin rau ca nu am venit aici direct. De la Brusturet sunt si cateva trasee care se pot face: La table (3h), Poiana Grind (3h), Cabana Pietricica (1.30h).

Asadar, daca sunteti in cautare de cazare in zona, mergeti in Satic, dar daca vreti natura si atat pentru o plimbarica, contrar intuitiei, luati-o spre zona arhi-cunoscuta! Foarte putini merg mai departe de Dambovicioara!

Pozele mai faine sa stiti ca le-am pastrat pentru albumul foto! Asa ca dati click acolo sau aici!