Daca tot a inceput sa ninga, mi-am amintit de locurile frumoase in care am fost asta-vara. Desi au fost multe, doua mi-au ramas in suflet. Dupa unul din ele, Elafonisos, am plecat special din Bucuresti. Al doilea insa, a fost o surpriza neprogramata (de mine cel putin).

Dupa apoape 2 saptamani de haladuit prin Grecia, cu programul facut de Mihaela care tot timpul se uita pe harti, net etc si gasea cate ceva de neratat (nu ma plang, caci altfel nu am fi ajuns la Egremni de exemplu, acum distrusa de cutremur si mi-ar fi parut rau), ne gândeam ca, in sfarsit, ajungem in Elafonisos si o sa putem zace linistiti pe plaja, preocupati doar sa fie berea rece. Cu o zi inainte fuseseram la Sparta si eram chiar…sparti de oboseala, ne gândeam doar la ferryboat-ul care o sa ne duca pe insula. Numai ca, in loc sa ne indreptam spre ferryboat, o luam in directia opusa, avand asta in fata ochilor 

Ma gândeam sa le atragem cumva atentia ca am gresit drumul, când aveam sa aflu ca de fapt, e o surpriza pentru mine. Eram la Monemvasia si eu nu stiam nimic despre asezarea asta. Acum stiu si o sa va spun si voua. Orasul este situat pe o mica insula din coasta estica a Peloponesului. Insula este legata de continent printr-un dig de 200m lungime. Aici  fost o fortareata medievala. Numele orasului vine de la 2 cuvinte grecesti, mone si emvasia care inseamna o singura intrare. Iat-o!

In italiana numele ei e Malvasia, ca al vinului. I se mai spune si Gibraltarul Estului sau pur si simpu The Rock.

Aveam impresia de deja-vu si nu stiam de ce. Orasul construit din piatra, inconjurat de apa, stradutele inguste, pe alocuri atat de stramte incat abia trecea un om…apoi mi-am dat seama….era un Dubrovnik mai mic…asta era surpriza pentru mine (pentru cine nu stie, am o fixatie cu Dubrovnik). De altfel, si Monemvasia, ca si Dubrovnik, au fost sub dominatia venetiana, probabil de aceea seamana atat.

Mi-a placut mult ca restaurau casele vechi, dar pastrand traditia locului, in final nu-ti mai dadeai seama care erau cele vechi si cele noi…si muncitorii erau romani. Desi totul e numai piatra, in curti reusesc sa isi creeze o oaza de verdeata. Am prins o poarta deschisa si am facut o poza in curtea oamenilor

.

Am luat fiecare straduta la picior, nu sunt multe…Desi era o caldura inabusitoare, acolo era racoare si liniste.Ne-am tras sufletul pe ziduri in piata Christos Elkomenos, privind Agia Sophia.

Desi oraselul e mic, daca ajungeti in zona merita sa va opriti. Vizitarea nu va ia mult, cam o ora (daca nu va opriti la masa sau la degustari de vinuri), dar e un loc atat de romantic incat nu veti regreta.