Spune-i! Acum!

Avem multe talente, noi, oamenii. Multe dintre ele total absurde: avem talentul de a ne ascunde dupa deget, talentul de a ne pune prioritatile anapoda…si talentul de a realiza (constientiza) prea tarziu.

De ce alegem sa nu acordam atentia, timpul si aprecierea pe care ar merita-o cineva acum, in prezent, si abia cand nu mai face parte din viata noastra ne gasim toate cuvintele frumoase?

Eu cred ca ar fi cazul sa nu ne mai ascundem atat dupa deget si sa fim sinceri si deschisi!

Iti e dor de cineva? Spune-i!
Iti place cum vorbeste? Spune-i!
Iti place cum trece timpul cand esti cu el/ea? Spune-i!
Iti place cand va plimbati pana dimineata? Spune-i si mai ia-o/l la inca o plimbare!
Ti-ai amintit o intamplare de-a voastra! Spune-i, da-i sms chiar acum!

Bai dar SPUNE-I ACUM!

ARATA-I ACUM!

Acum pentru ca nu stii niciodata ce va rezerva secunda urmatoare!

De ce nu punem acum poza preferata pe facebook si nu scriem despre cat de misto e omul ala din poza? Acum, cat il pot cunoaste si altii! Acum, cand inca e aici! Acum, cand ar fi onorat! Acum!

Dupa, cu ce il mai ajuta?

Da, e normal, bine si frumos sa iti amintesti de un om si toate chestiile care il caracterizau si dupa ce acesta s-a mutat de pe aceasta lume, dar haideti sa incepem sa ne apreciem cat inca suntem aici!

Am inceput sa urasc enorm aprecierile venite prea tarziu. Reactionez negativ la reportajele de la stiri care prezinta viata unui om si realizarile sale si cat de frumos era omul asta…cand era in viata si se chinuia sa realizeze chestiile alea unde erati? Acum pana si radiourile care nu si-au mai schimbat playlist-ul de cand eram eu copil difuzeaza Goodbye to Gravity! In definitiv un gest frumos nu zic nu, dar cand oamenii aia s-ar fi bucurat mult sa fie atat de apreciati, cand se luptau sa isi promoveze muzica, cand orice cuvant de lauda ar fi insemnat enorm…unde erati?

Haideti sa ne spunem acum! Sa ne aratam acum! Acum!

Sa lasam orgoliile, what if-urile, „n-am timp acum” si alte scuze cretine!

Snoopy

Acest text nu are o tinta anume, nu trebuie sa se simta nimeni! Dar ar fi bine sa ne trezeasca pe toti!

3 comentarii la “Spune-i! Acum!

  1. Da. fain! Si drept!
    Pe aceeasi tema, eu propun o motiune pentru schimbarea ancestralelor demotivante pe care le aud copiii de la cea mai frageda varsta fie de-acasa, fie de la scoala de tip: ‘cu o floare nu se face primavara!’ in ‘cu o floare incepe primavara!’

    Amu s-au impanzit stirile de groaza si indignarea oamenilor cu privire la gestul disperat al unei adolescente care-a ales sa paraseasca lumea asta afurisita care-o tot lua de langa mama ei (sau cea mai apropiata fiinta de acest statut pe care-a cunoscut-o) etc, etc, etc. Bine, fratilor si surorilor, copiii acestia sunt o realitate pe care toti o aratati cu degetul ‘asa nu!’ si-i stigmatizati perpetuu ca ‘de la casa de copii’, asezonati generos cu ‘nebuni’ si ‘bolnavi’. Eu am la scoala unde-s ai mei prichindei cazuri in chiar clasele lor. Ce face sistemul cu acesti copii? ce fac doamnele ‘invatatoare’? ce fac mamele si tatii colegilor orfanilor? Ii raporteaza, saptamanal, conducerii scolii si primariei, ca sa ni-i ‘ia de pe cap’.

    sa vezi expresie nihilista pe fata unui cadru ‘didactic’ la auzul ‘un copil disfunctional va deveni cu certitudine un adult disfunctional. Cum ii ajutam sa se integreze si sa fie bine?’

    Na! ca mi-am zis si io povestea pentru care am bocit doua sedinte de parinti in ultima banca, rusinata si indurerata in timp ce parintii se certau care mai de care cum sa facem sa scapam de ‘astia de la casa de copii’ in chiar prezenta inlacrimata dar ferma a ‘mamei’ care se ocupa singura de 16 astfel de copii, de varii varste.

    Da, oameni buni, fiti buni. Acum. si mereu. Si cu acum va incepe mereu!

Lasă un răspuns